Guvernul din Columbia a anunțat oficial că va începe, în aprilie, recuperarea unei comori scufundate acum 300 de ani. Aceasta este evaluată la peste 20 de miliarde de dolari, fiind aflată la bordul lui ”San Jose”, un galion scufundat în urma unei bătălii pe mare.
Nava spaniolă a fost scufundată de flota engleză în anul 1708. S-a întâmplat în apropiere de Insulele Rosario (în largul coastei Cartagena des Indias), în timpul războiului pentru succesiunea la tronul iberic.
San Jose transporta o încărcătură cu foarte multe metale prețioase și minerale extrase în colonii către curtea regelui Filip al V-lea. În noaptea de 7 iunie 1708, a fost scufundat de britanici. La acea vreme, foarte puțini dintre membrii echipajului au supraviețuit.
La mai bine de trei secole distanță, în 2015, nava a fost găsită în largul coastei Cartagenei. Cercetătorii au ajuns la concluzia că epava conține o comoară colonială imensă. În secolul XVIII, aceasta trebuia să finanțeze conflictul regelui Filip al V-lea.
În epava de pe fundul mării se află în prezent 11 milioane de monede de aur, smaralde și pietre prețioase, veselă de porțelan și ceramică. Potrivit experţilor, întreaga comoară păstrată pe San Jose ar putea valora suma de 20 de miliarde de dolari.
La aproape un deceniu de la descoperirea epavei, guvernul din Bogota și-a anunțat intenția de a începe recuperarea obiectelor ceramice vizibile în jurul rămășițelor galionului.
Epava veche de 300 de ani, numită și ”Sfântul Graal al piraților”, a stârnit controverse. Asta pentru că vorbim atât de o comoară arheologică, cât și de una economică.
Ministrul culturii din Columbia, Juan David Correa, a declarat că primele încercări de a aduce la suprafață obiecte de pe San Jose vor fi făcute între aprilie și mai, în funcție de condițiile oceanului din Caraibe. Correa a spus că va fi o expediție științifică, scrie The Guardian.
”Aceasta este o epavă arheologică, nu o comoară”, a spus Correa după o întâlnire cu președintele Gustavo Petro. ”Aceasta este o oportunitate pentru noi de a deveni o țară în fruntea cercetării arheologice subacvatice”, a adăugat ministrul sud-american.