”Perla lui Gigi Becali” a fost doar rezervă în derby-ul cu Rapid și a intrat pe teren în debutul reprizei a doua. Fotbalistul a avut o ieșire nervoasă pe teren, iar la finalul jocului a izbucnit în plâns în fața galeriei.
În cea mai recentă ediție a emisiunii ”Maxprofețiile lui Mitică”, Dumitru Dragomir a vorbit despre situația grea prin care trece Tavi Popescu la FCSB și consideră că amenințările nu-l vor aduce la forma bună din trecut.
”Jucători de mare valoare sunt pe cale de dispariție, sunt puși în cap. Dintr-o viitoare mare vedetă, dintr-un mare fotbalist, Octavian Popescu a ajuns zero. Ori iubește prea mult, ori viață nesportivă, ori cu moralul este la pământ din anumite cauze și trebuie văzut acest lucru.
Degeaba îl ameninți, pe un copil nu poți să-l ții numai în amenințări. Faptul că a plâns după meci arată că din punct de vedere nervos este la pământ copilul. Orice om poate fi recuperat cu puțină îngăduință, cu răbdare, nu să dai cu biciul. Cu biciul nu faci nimic.
Faptul că Gigi Becali și-a pierdut răbdarea cu el nu sună bine pentru jucător, dar nici pentru Gigi. Eu mă aștept totuși ca acest copil să-și revină. N-a pus masă musculară pe el pentru că nu a fost lucrat”, a declarat Dragomir.
Fostul președinte al LPF a mărturisit că dacă ar fi în locul lui Gigi Becali l-ar lua pe Octavian Popescu la o discuție amicală pentru a vedea exact cu ce fel de probleme se confruntă fotbalistul.
”E foarte ușor să-l arăți cu degetul pe unul sau să-i dai șapte la fund, problema este cum îl faci să revină cel puțin la valoarea pe care a avut-o. El acum nu mai are curajul să dribleze, nu mai susține un efort maximal, nu poate.
Este o linie roșie pe care trebuie să o depășești neapărat ca mare sportiv. El în permanență făcea și faza a doua, de pe partea lui nu se centra aproape niciodată. Acum e zero tăiat. Păcat de el, mă așteptam să spargă toate barierele.
Dacă aș fi Gigi Becali l-aș chema numai pe el la o discuție de glume să aflu tot ce e în sufletul lui și de aici aș pleca. Dar trebuie să aibă răbdare Gigi, însă cred că a ajuns la un stadiu așa de înalt încât nu mai poate coborî la nivelul nostru, al oamenilor normali”, a spus Dumitru Dragomir, la ”Profețiile lui Mitică”.
”Maxprofețiile lui Mitică” se văd în fiecare luni, ora 13:30, în direct doar pe www.fanatik.ro. În premieră, fiecare ediție a emisiunii poate fi urmărită pe canalul de Youtube FANATIK.RO și pagina de facebook Horia Ivanovici, miercuri, ora 10:30.