Gindrovel Dumitra, medic de familie şi coordonatorul Grupului de Vaccinologie al Societății Naţionale de Medicină a Familiei, anunță o serie de modificări în administrarea vaccinului antigripal.
Începând cu acest an, modul de administrare a vaccinului antigripal către pacienți se va schimba. Serul va putea fi procurat de la farmacie. Acest lucru se va realiza pe baza unei prescripții electronice, prescripție de care vor beneficia numai pacienții asigurați.
E important de precizat că această prescripție va fi una electronică. Pe baza ei, cetățenii vor putea merge la farmacie să ridice vaccinul. În situația în care nu se vor vaccina imediat după ce au ridicat vaccinul, trebuie să-l transporte spre casă într-o geantă specială izotermă şi să-l depoziteze apoi în frigider la o temperatură de 2-8 grade celsius.
Aceasta este procedura standard prin care vor putea intra în posesia vaccinului cei aflaţi în grupele la risc, dar şi cei care nu au boli cronice, pe baza unei programări la medicul de familie.
”În primul rând, vaccinul gripal va putea fi procurat de către fiecare pacient în parte de la farmacie, pe baza unei prescripţii emise de către medicul de familie. Şi, un element foarte important, această prescripţie este una electronică, lucru care atrage faptul că doar pacienţii asiguraţi vor beneficia de această prescripţie.
Practic, orice pacient care are o boală cronică sau se încadrează în grupele la risc definite de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de către Ministerul Sănătăţii poate beneficia începând cu luna septembrie, octombrie – depinde când va intra în vigoare această Hotărâre de Guvern – de o prescripţie electronică, merge la farmacie, îşi ridică vaccinul, şi un aspect foarte important, este că acesta se va întoarce cât se poate de repede în cabinetul medicului de familie sau în cabinetul unui medic vaccinator, astfel încât acesta să fie administrat pentru a respecta lanţul de frig”, a declarat Gindrovel Dumitra pentru News.ro.
Noile reglementări vin și cu gratuități și compensări importante pentru unele categorii de oameni. Astfel, vor putea primi gratis vaccinul antigripal copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 5 ani, femeile gravide, personalul medical, personalul de îngrijire, orice persoană cu vârsta de peste 65 de ani indiferent dacă are sau nu boli cronice, precum şi persoanele care au boli cronice.
Același Gindrovel Dumitra mai spune că va exista o grupă la risc a persoanelor între 50 şi 65 de ani, care nu au boli cronice, şi care vor beneficia de vaccinul compensat 50%.
Medicul mai precizează că vaccinurile antigripale nu vor mai fi cumpărate direct de către Ministerul Sănătăţii. Ele vor fi procurate printr-un alt mecanism existent şi în alte state europene, de compensare directă.