Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Moruțan, titular bătut în cuie la națională? „Are calități. Îi trebuie constanță”

Ar putea fi Olimpiu Moruțan titular bătut în cuie la națională? Jucătorul de 24 de ani a fost integralist în meciul cu Andorra, scor 4-0, în preliminariile Euro 2024.
17.10.2023 | 10:10
Morutan titular batut in cuie la nationala Are calitati Ii trebuie constanta
Olimpiu Moruțan este cerut titular în echipa națională după meciul cu Andorra: Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

România a câștigat categoric partida cu Andorra de pe teren propriu, scor 4-0, în etapa a 8-a din preliminariile Euro 2024. Olimpiu Moruțan, integralist pe Arena Națională, a avut o evoluție strălucită, chiar dacă nu și-a făcut simțită prezența pe tabela de marcaj.

Moruțan, titular bătut în cuie la națională? „Are calități. Îi trebuie constanță”

Edi Iordănescu l-a titularizat pe Olimpiu Moruțan în meciul cu Andorra, scor 4-0, în preliminariile Euro 2024. La meciul cu Belarus, fostul fotbalist de la FCSB a început meciul de pe bancă și a fost introdus pe teren în minutul 61.

ADVERTISEMENT

Moruțan a fost extrem de lăudat după evoluția din meciul cu Andorra, unde a fost folosit de Edi Iordănescu în partea dreaptă. „Florinel stânga, Moruțan dreapta. Cam ei ar fi jucătorii. Părerea mea este că Moruțan a câștigat titularizarea pe partea dreaptă. Mi se pare că acela este locul lui Moruțan”, a remarcat Horia Ivanovici, la FANATIK SUPERLIGA.

De aceeași părere este și Sorin Cârțu. Fostul președinte al Universității Craiova a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului legitimat în prezent la Ankaragucu, în Turcia. Cârțu consideră că Olimpiu Moruțan mai are nevoie doar de continuitate.

ADVERTISEMENT

„Își scoate mult mai mult în evidență calitățile pe care le are. Calități pe care le găsești greu și care sunt greu de combătut de către adversari. Ce le rămâne lor este să se gândească foarte bine partida cu Israel”, a analizat Sorin Cârțu.

Sorin Cârțu, laude pentru Olimpiu Moruțan: „Este ceea ce noi așteptam”

Sorin Cârțu nu l-a lăudat pe Olimpiu Moruțan doar pentru evoluția din partida cu Andorra. Fostul jucător și antrenor din Bănie a remarcat atitudinea pe care fotbalistul cu 13 apariții la națională a arătat-o în meciul cu Belarus, scor 0-0.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Cârțu a precizat că Moruțan a avut o contribuție decisivă la golul lui Stanciu din meciul cu Kosovo, scor 2-0. „Sigur că acolo joacă bine (n.r. în partea dreaptă). Lui Moruțan îi trebuie continuitate și consecvență, să lege partidele bune.

Eu am văzut atitudinea lui și cum a arătat la meciul cu Belarus și la partida cu Kosovo. La meciul cu Kosovo a fost cel care chiar a schimbat cursul partidei după ce a intrat. A destabilizat apărarea kosovară. 

ADVERTISEMENT

A fost coautor la primul gol prin intrarea lui și pasa care a ajuns până la urmă la Stanciu care a finalizat. Este un jucător care are calitate. Nu i-aș scoate din ecuația asta nici pe Drăguș, nici pe Mihăilă.

Este fotbalist bun și în ultimul timp văd că se maturizează. Este ceea ce noi așteptam de mult timp și este mult mai concentrat, mai concret”, au fost cuvintele lui Sorin Cârțu.

FANATIK SUPERLIGA revine cu ediții explozive în fiecare luni, marți și vineri, ora 10:30, live doar pe www.fanatik.ro. În premieră, fiecare ediție a emisiunii poate fi urmărită pe canalul de Youtube FANATIK și pagina de facebook Horia Ivanovici, luni, marți și vineri, ora 17:30.

Sorin Cârțu, laude pentru Olimpiu Moruțan: „Are calități greu de combătut”

ADVERTISEMENT