Gina Pistol a vorbit despre proiectele care i-au crescut notorietatea, Chefi la Cuțite și Asia Express, devenită între timp America Express. Aceste două emisiuni sunt acum prezentate de Irina Fodor, soția actorului Răzvan Fodor, iar Gina Pistol a mărturisit că nu le mai privește. Care este motivul?
Soția lui Smiley a renunțat la cele două formate de când a devenit mamă. De la Chefi la Cuțite a plecat din această toamnă, moment în care și-a anunțat fanii că se retrage, de fapt, din domeniul televiziunii, pentru că își dorește să-și dedice mai mult timp fiicei sale, Josephine.
Gina Pistol recunoaște că îi lipsesc Chefi la Cuțite și Asia Express, deoarece a depus foarte mult suflet în ele. De altfel, se descrie ca fiind o persoană care se implică profund atunci când pornește pe un nou drum. Fiind întrebată în podcastul lui Damian Drăghici despre plecarea lui Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu de la Chefi la Cuțite, Gina Pistol nu a dorit să-și exprime un punct de vedere.
”Mie îmi lipsește asta, mi-e dor de echipă. Cele două proiecte sunt două proiecte în care am investit destul de mult emoțional. Eu atunci când mă bag într-un proiect de nivelul ăsta nu mă bag ca să îl văd ca pe un business, din păcate.
Că până la urmă toți avem facturi la sfârșitul lunii. Mă bag pentru că eu cred și vreau să fac tot ce stă în puterea mea ca să iasă bine. Și sunt două proiecte care îmi lipsesc. Dar eu am nevoie de mine să mă adun, și copilul are nevoie de mine să fiu cum trebuie. Nu știu să zic mai multe despre plecarea băieților (n. red Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu)”, a spus Gina Pistol în podcastul lui Damian Drăghici.
Gina Pistol nu se mai poate uita la Chefi la Cuțite și la America Express fiindcă se emoționează știind că a trecut prin ele. Totuși, mai aruncă un ochi atunci când poate pe rețelele de socializare, dar și în astfel de clipe o răscolesc sentimentele de regret.
”Mă doare, nu pot să mă uit. Mă emoționează. Știi cum e, când crești ceva, o plantă, o uzi tu, pui îngrășământ, îi ștergi fiecare frunză, îi dai energie. E a ta, știi? Și pe urmă să o vezi așa, parcă… Închizi ochii și treci pe lângă, te doare. Și mă doare, că îmi lipsesc.
Mie îmi place să merg, eu sunt un semn mutabil ca și horoscop, dacă mă închizi într-un birou m-ai omorât. Nu pot, eu trebuie să fiu liberă, să cunosc oameni, să văd locuri, să mă bucur vizual de tot felul de peisaje, eu omul ăsta sunt. Mă mai uit din când în când ce postează pe paginile de Instagram (n. red ale emisiunilor pe care le-a moderat), dar nu pot, mă doare, mă răscolește”, a mai precizat Gina Pistol.
Gina Pistol a devenit mama unei fetițe în urmă cu doi ani. La vârsta de 42 de ani a adus-o pe lume pe Josephine. În acest an, fosta prezentatoare de la Antena 1 și-a unit destinele cu partenerul său de viață, Smiley, alături de care formează un cuplu de peste 7 ani.