Life

Motivul pentru care Magda Catone s-a despărțit de Șerban Ionescu: “Asta am încercat să fac”

Magda Catone și Șerban Ionescu au format unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz, dar au decis să o ia pe căi separate după 30 de ani de mariaj. 
11.12.2023 | 08:25
Motivul pentru care Magda Catone sa despartit de Serban Ionescu Asta am incercat sa fac
Magda Catone, confesiuni tulburătoare despre despărțirea de Șerban Ionescu/ foto: colaj fanatik
ADVERTISEMENT

Magda Catone (65 de ani) și Șerban Ionescu au trăit o poveste ruptă din povești timp de trei decenii. Cei doi au făcut o echipă excelentă atât pe scenă, cât și în viața privată. Din păcate, la un moment, actrița a decis să se despartă de tatăl fiului său. Deși au trecut mai bine de 10 ani de la separarea lor, Magda Catone a dezvăluit abia acum motivul pentru care a ales să facă acest pas.

Magda Catone și Șerban Ionescu au fost căsătoriți 30 de ani

Șerban Ionescu și Magda Catone au devenit soț și soție în 1983, după ce s-au cunoscut la teatru. În 1997, cei doi deveneau părinții unui băiat, pe nume Carol. Deși mariajul lor era unul trainic, după trei decenii împreună, cei doi și-au spus adio. Actrița a fost cea care a decis să se despartă de tatăl fiului său.

ADVERTISEMENT

Din nefericire, Șerban Ionescu s-a stins din viață în 2012, lăsând o durere imensă în sufletul Magdei. Artistul fusese diagnosticat cu borelioză, o afecțiune provocată de înţepătura unei căpuşe. În plus, el mai primise un diagnostic dur de la medici: scleroză amiotrofică.

Actorul a decedat în 2012

Magda Catone a fost extrem de afectată de moartea lui, cu toate că erau despărțiți la vremea respectivă. În cadrul unei emisiuni tv, actrița a vorbit deschis despre fostul ei partener, Șerban Ionescu. Cu lacrimi în ochi, ea a povestit că uneori îl mai visează.

ADVERTISEMENT

„Ziceam că nu-l visez, decât rar și așa se întâmplă, nu știu, câteodată aproape în preajma zilei lui, să zicem, la Sărbători. Ultima dată l-am visat îmbrăcat într-un pulover roșu și oferindu-ne nouă un fagure de miere și m-am trezit foarte bucuroasă, știi. Nu știu dacă mi-e dor de Șerban, îl am pe Carol și cum spuneam este o prelungire a lui Șerban. Nu simt nevoia să mai am altfel de comunicări, astfel de taine”, a spus aceasta în emisiunea lui Denise Rifai, de la Kanal D.

Odată cu trecerea anilor, neînțelegerile și certurile au început să apară în mariajul lor. Din acest motiv, Magda Catone a dorit să îi dea o lecție soțului ei și să divorțeze. Au depus actele, dar divorțul oficial nu a mai avut loc. Chiar înainte ca instanța să se pronunțe în privința divorțului lor, actorul Șerban Ionescu a decedat în luna noiembrie 2012.

ADVERTISEMENT

Magda Catone, confesiuni tulburătoare despre despărțirea de Șerban Ionescu

Mai mult de atât, actorul își acuzase atunci de infidelitate soția, însă Magda Catone a decis să retragă cererea de divorț înainte cu puțin timp de moartea lui Șerban Ionescu. Întrebată de ce și-a dorit să divorțeze de Șerban Ionescu, Magda Catone a fost cât se poate de categorică.

„Am încercat să îmi păstrez căsnicia și atunci am zis că trebuie un duș rece, ceva care să-l lămurească că ceea ce face nu e potrivit cu calitatea lui de soț iubitor, că accidentele pe care le trăiește se răsfrâng asupra liniștii familiei trebuie eliminate. Atunci am decis să divorțez.

ADVERTISEMENT

Îl fac să se cutremure din temelie, asta am încercat să fac. După aia, povestea s-a nuanțat, probabil că lucrurile nu au primit totdeauna aceeași monedă, pleci la luptă și nu știi cum și ce, vorbim acum în termeni de duritate, nu știi ce armament să folosești.

Și așa am plecat eu, ca într-o aplicație, nu m-am gândit la o finalitate în care despărțirea noastră să fie clară, definitivă. Am vrut să fac o buclă, cum se numește, și să îi pun oglinda în față și să văd dacă examenul ăsta de conștiință o să îl zdruncine și o să îl facă să fie cine a fost până atunci”, a dezvăluit Magda Catone, în emisiunea lui Denise Rifai, de la Kanal D.

ADVERTISEMENT
Tags: