Potrivit lui Ciucă, discuțiile au fost constructive și au atins două mari subiecte, extrem de importante pentru România: integrarea în spațiul Schengen și programul PNRR.
Despre integrarea în Schengen, Ciucă a concluzionat că Olanda trebuie convinsă momentan că țara noastră merită să adere la acest spațiu.
Așadar, totul se va rezuma la o discuție și la o negociere foarte serioasă între România și Olanda. Batavii au nevoie de argumente serioase și transparente pentru a fi convinși.
”Am abordat subiectul Schengen, e în analiză. Am beneficiat de rezultatele comisiei, care au fost pozitive, au permis continuarea procedurilor astfel încât să putem să avem întrunirea consiliului joi și să avem o analiză cât se poate de pertinentă bazată pe merit.
România a făcut tot ce a fost necesar să îndeplinească cerințele spațiului Schengen. Desigur, să clarificăm bilateral cu Olanda aspectele care sunt necesare astfel încât să putem să convingem că într-adevăr avem îndeplinite condițiile pentru a fi primiți în spațiul Schengen.
Vom continua să manifestăm aceeași deschidere și să păstrăm dialogul deschis la nivel de specialiști, la nivelul conducerii ministerelor de linie, ca să putem să punem transparent pe masă toate datele de care e nevoie, astfel încât să îndepărtăm orice dubiu legat de ceea ce a făcut țara noastră”, a transmis Ciucă.
Referitor la PNRR, Nicolae Ciucă a anunțat că a fost aprobată deja o finanțare de 2.6 miliarde de euro, bani care vor fi folosiți în diverse sectoare cheie, enumerate de premier.
”În ceea ce privește PNRR, am avut de asemenea o discuție care a fost pe cât se poate de elocventă vis a vis de angajamentul nostru de a implementa programul. Ieri am avut confirmarea că a fost aprobată prima cerere de plată.
Finanțarea acestei cereri, vorbim de 2.6 miliarde de euro, bani care vor fi folosiți atât în ceea ce privește partea de tranziție digitală, de mobilitate sustenabilă, bani care vor fi folosiți pentru sistemul de educație și sănătate și, desigur, bani care vor fi folosiți pentru programele preliminare de formare a sistemului de pensii și al fiscalității.
Ca atare, iată, măsuri concrete, răspuns concret la tot ceea ce s-a realizat la nivelul guvernului. Au fost de asemenea discutate de principiu subiectele legate de plafonul de 9.4% pentru pensii și am convenit cu doamna președintă ca acest indicator să poată fi înlocuit cu indicatori de disciplină fiscală, având la bază studiul Băncii Mondiale, iar detaliile tehnice legate de modalitatea în care se va proceda vor fi stabilite la nivelul comisiilor de specialitate”, a completat Nicolae Ciucă.