Fotbal intern

Nicolae Dică a fost aproape să revină la FCSB: “De două ori am fost la un pas”

13.09.2019 | 08:39
Nicolae Dica a fost aproape sa revina la FCSB De doua ori am fost la un pas

Nicolae Dică a fost dat afară în finalul anului 2018 de la FCSB, chiar înainte de Crăciun. Mihai Teja a fost înlocuitorul său, însă a rezistat la echipă până la finalul sezonului, pe care l-a încheiat pe locul doi. Apoi numele lui Nicolae Dică a apărut din nou pe lista posibililor antrenori, însă de această dată fostul decar al FCSB-ului a refuzat propunerea de a veni pe banca tehnică. 

Nicolae Dică a fost aproape să revină la FCSB: “Am ales pentru cariera mea”

Actual antrenor al lui FC Argeș, Nicolae Dică a declarat că a fost la un pas să accepte oferta lui Gigi Becali, nu o dată, ci de două ori: ”De două ori am fost la un pas să mă întorc. Dar așa am ales eu pentru cariera mea. Am mers la Pitești cu sufletul. Bine, și la FCSB am mers cu sufletul, dar așa am considerat eu că este mai bine acum”, a declarat Dică la Digi Sport Special.

Dică este de părere că echipa lui Bogdan Argeș Vintilă poate reveni în lupta pentru titlu dacă va câștiga următoarele două meciuri din Casa Pariurilor Liga 1, cu U Craiova și CFR Cluj: ”Nu au trecut printr-o perioadă bună, dar cred că acum, cu jucătorii care și-au revenit, au un lot bun, dar important este să facă un grup. Dacă vor reuși să câștige în aceste două jocuri cred că se vor putea lupta la campionat”, a mai spus Dică.

Nicolae Dică a fost aproape să revină la FCSB: "De două ori am fost la un pas"
Nicolae Dică a fost aproape să revină la FCSB: “De două ori am fost la un pas” FOTO: Nicolae Dica in meciul de fotbal dintre FCSB si FC Voluntari, din cadrul Ligii 1 Betano, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 27 octombrie 2018.

Ce spune de relația cu Meme Stoica: “Am fost dezamăgit de ce s-a întâmplat”

Nicolae Dică a spus că a rămas dezamăgit de Meme Stoica după ce fostul manager sportiv al echipei i-a spus lui Gigi Becali că echipa are nevoie de un nou antrenor: ”Am avut o relație ok cu toată lumea, cu preparator, cu conducere, dar tot timpul este loc de mai bine. Am fost dezamăgit, atât, am spus că m-a ajutat cât am fost acolo. Dar am fost dezamăgit de ce s-a întâmplat”, a spus Nicolae Dică.

În acest moment, FC Argeș este pe locul 5 în Liga 2, cu 12 puncte după 6 etape. Echipa lui Nicolae Dică speră la promovare, însă va avea concurență serioasă de la alte echipe importante care joacă în al doilea eșalon al fotbalului românesc.