Antrenorul Mioveniului este de părere că un rezultat de egalitate era echitabil și vrea de la jucătorii săi mai mult pentru a reuși să se salveze de la retrogradare.
Nicolae Dică a fost dezamăgit după înfrângerea suferită de CS Mioveni împotriva Chindiei Târgoviște: „Cred că un rezultat de egalitate era echitabil. Ambele echipe au luptat. Am încercat, dar nu am scos niciun punct. Am avut o perioadă bună, nu a fost presiune.
Mi-era teamă că vor veni meciurile cu presiune. În primele două jocuri din play-out asta s-a întâmplat. Vom încerca să obținem punct sau puncte”.
„Nu mai trebuie să spunem că vom face 3,4,6 puncte. Trebuie să reușim să dăm gol. Dacă primim cinci goluri, să dăm și noi trei patru. Îmi doresc ca jucătorii mei să aibă personalitate.
Vom merge la Sfântu Gherorghe și vom încerca să facem surpriza în Cupă. Se pot întâmpla multe. Eu am contract până în vară. Deocamdată mai avem un meci în Cupă și șapte în campionat”, a mai spus Nicolae Dică.
Toni Petrea a fost bucuros la finalul meciului cu CS Mioveni și a explicat că victoria este meritată pentru echipa sa: „A fost greu, așa cum am anticipat, cu așteptări. Un meci disputat, pe care l-am controlat. Am avut multe situații de a marca, din păcate nu am reușit. E bine că a ieșit așa până la urmă. E o victorie importantă pentru noi.
Cu siguranță, va fi un play-out disputat. VAR-ul a apărut de curând, se întâmplă, trebuie să așteptăm, să avem răbdare. Este dificil pe margine când aștepți o decizie.
Nu am revăzut fazele. Pe moment, ești un pic dezamăgit când ți se anulează un gol sau se dă penalty, după care se revine asupra deciziei. E bine că avem VAR, sper să se ia deciziile cele mai bune.
I-am spus că, efectiv, cartonașul galben pe care l-am primit era nejustificat. Eram dezamăgit de faultul făcut de fundașul meu, nicidecum de arbitraj. El a crezut că am ripostat și mi-a dat galben”.
„Mai avem de jucat, sunt meciuri grele. Va fi o luptă foarte strânsă. Contează fiecare punct, e important să reușești să ții echipele de sub tine la distanță și să speri că adversarii din față se încurcă.
Problemele financiare s-au rezolvat pe final de săptămână. Noi ne-am pregătit două săptămâni cu gândul că se vor rezolva. Băieții au fost ok, s-au pregătit foarte bine, nu am ce sa le reproșez. Au avut o evoluție bună, au avut atitudine, fără atitudine nu poți obține rezultate”, a mai spus Toni Petrea.