News

Noua lege a pensiilor. Când te poți pensiona anticipat: noile reguli și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești

Noua lege a pensiilor a fost publicată în Monitorul Oficial. Ce se întâmplă cu pensionarea anticipată, condițiile de îndeplinit.
07.12.2023 | 09:03
Noua lege a pensiilor Cand te poti pensiona anticipat noile reguli si conditiile pe care trebuie sa le indeplinesti
Noua lege a pensiilor. Foto Unsplash.com
ADVERTISEMENT

Noua lege a pensiilor a fost publicată în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare la data de 1 septembrie 2024. Românii pot afla care sunt noile condiții impuse pentru pensionarea anticipată, dar și pentru cea la termen.

Noua lege a pensiilor. Când te poți pensiona anticipat

În lege se menționează vârsta la care oamenii pot solicita să fie pensionați anticipat și durata minimă de cotizare solicitată în astfel de cazuri. Aceeași mențiune este făcută și pentru vârsta standard de pensionare.

ADVERTISEMENT

Potrivit legii, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați, dar și pentru femei. De asemenea, stagiul minim de cotizare este de 15 ani în ambele cazuri. „Atingerea acestei vârste este realizată prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform programului prevăzut în anexa nr. 5”, se arată în lege.

În ceea ce privește stagiul complet de cotizare contributiv, acesta este de 35 de ani. Se aplică atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților. Îndeplinirea stagiului se face ă prin creșterea stagiului complet de cotizare.

ADVERTISEMENT

Condițiile pe care le vor avea de îndeplinit românii

Legea prevede ca românii să se poată pensiona anticipat cu maximum cinci ani înainte să împlinească vârsta standard de pensionare dacă au atins până la cinci ani de stagiu de cotizare peste stagiul complet de cotizare contributiv.

„La stabilirea stagiului complet de cotizare contributiv necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare încheiat, începând cu data de 01 ianuarie 2018, în baza prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, ale OUG nr. 163/2020 precum și ale art. 6 alin. (2) și alin. (3) din prezenta lege”, se menționează în document.

ADVERTISEMENT

Suma la care se ridică pensia anticipată este stabilită prin „diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare”.

Românii care sunt încadrați la vârsta standard de pensionare și îndeplinesc toate condițiile necesare, pot rămână în activitate până când împlinesc 70 de ani. Însă, acest lucru se poate întâmpla doar cu acordul angajatorului.

ADVERTISEMENT

Amintim că ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a precizat că vârsta de pensionare va crește dacă speranța de viață va fi mai mare în România. Pe de altă parte, vârsta de pensionare pentru femei va crește, fiind „o condiție impusă din PNRR-ul negociat de guvernele de dreapta din 2021”.

 

ADVERTISEMENT