Alexandru Sautner, noul jurat de la Chefi la Cuțite, are cu ce se lăuda. Bucătarul deține mai multe restaurante și are succes cu acestea, dar începutul a fost greu. Personalități importante au ajuns în restaurantul său.
Emisiunea Chefi la Cuțite revine la Antena 1, dar cu noi jurați. Este vorba despre Ștefan Popescu, Orlando Zaharia, Richard Abou Zaki și Alexandru Sautner. Cei patru sunt profesioniști în domeniul culinar și au o experiență vastă în bucătărie.
Chef Alexandru Sautner și-a început cariera în bucătărie în 1991, atunci când spăla vase. Ulterior, s-a ocupat de pizza, apoi a fost bucătar în mai multe restaurante din Stuttgart, Germania, pentru a căpăta experiență.
Acesta nu se interesa de salariul oferit, ci își dorea să dobândească experiență. Toți angajatorii au fost mulțumiți de el și de cât de repede învăța, iar în 1998 și-a deschis propriul restaurant.
“Acestea au fost începuturile mele, apoi mi-am deschis primul restaurant în 1998, unde am fost autodidact, devenind tot mai bun de la an la an”, a povestit bucătarul.
După ce a deschis restaurantul din Germania, a fost mai greu în primele luni. După aceea, numărul clienților a început să crească, deoarece oamenii erau în căutarea bucătăriei inovative.
Unii dintre clienții fideli ai restaurantului erau personalități cunoscute. Printre acestea se numără și CEO-ul unui cunoscut brand de fashion. Alături de acesta au mâncat VIP-uri precum piloții de Formula 1 Michael Schumacher sau Juan Pablo Montoya.
“Când mi-am deschis primul restaurant din Germania, a fost o perioadă mai grea la început, timp de șase luni. Apoi lucrurile au început să crească, pentru că au apărut niște clienți mai deosebiți, oameni care călătoreau foarte mult și care căutau acest gen de bucătărie inovativă, foarte diferită de celelalte restaurante.
CEO-ul unui brand celebru de fashion a devenit clientul nostru fidel, iar alături de el au mâncat în restaurantul meu Michael Schumacher sau Juan Pablo Montoya, dar și multe alte VIP-uri din Germania și personalități din lumea sportului, în general.
Îmi și aduc aminte că Montoya a vrut risotto alla Milanese. Am avut satisfacția de a vedea multe VIP-uri trecând pragul restaurantului meu”, a mai spus juratul de la Chefi la Cuțite, potrivit spynews.ro.
După ce a revenit în România, Alexandru Sautner și-a continuat cariera de antreprenor, iar acum deține 15 locații locații Gioelia Cremeria, dar și Oliveto, un restaurant cu specific mediteraneean.
“Muncesc mult, dar iubesc ceea ce fac și am o satisfacție enormă”, a spus Alexandru Sautner. Experiența sa culinară îi va fi de folos, cu siguranță, în platoul Chefi la Cuțite, unde va descoperi concurenți dornici să-și pună în valoare abilitățile în bucătărie și să ajungă cât mai departe.