Luna februarie aduce noi filme, seriale și lungmetraje pe Netflix . Milioanele de abonați își vor putea vedea actorii favoriți în producții despre care se spune că vor fi de mare succes. Iată ce surprize au pregătit reprezentanții platformei.
Dacă sunteți fanii serialelor și a nopților albe, uitându-vă la acestea, aflați că pe Netflix se lansează chiar de joi, 1 februarie, ”The Tourist”. Primul sezon se anunță a fi unul cu secvențe pline de suspans, adrenalină și emoție.
Jamie Dornan, actorul din seria ”Fifty Shades of Grey”, va putea fi văzut și de această dată în rol principal. I se va alătura în aceeași postură și actrița de origine australiană, Danielle Macdonald. Pelicula datează din 2022 și este formată din 12 episoade.
Toate episoadele se vor împărți în două sezoane. Următorul sezon al ”The Tourist” va apărea pe 29 februarie. Despre ce este vorba în pelicula britanică, care este una de tip trhiller-dramă? Totul începe cu o secvență tristă cu Jamie Dornan.
În rolul lui ”The Man”, un bărbat de origine irlandeză, Jamie Dornan va fi o victimă care a supraviețuit unui accident de mașină. Se va trezi pe patul de spital și va avea amnezie. Pare că este urmărit de moarte la orice pas.
”The Man” se va confrunta cu multe momente de confuzie și va încerca să descopere cine este cu adevărat. Își dă seama că aceasta este singura șansă la a supraviețui. La un moment dat, el trebuie să facă față unei rivalități a două familii.
De asemenea, pe data de 14 februarie, când se celebrează ”Ziua Îndrăgostiților”, se va lansa filmul ”Players”. În acesta este vorba despre un jurnalist sportiv pe nume Mack, din New York, care se va îndrăgosti iremediabil de o fată pe care inițial o vedea doar o posibilă ”țintă”. Va depune mult efort să o cucerească.
Pe 23 februarie va mai apărea o altă producție care te va fascina prin povestea unui avocat care preia cazul unui criminal. Acesta din urmă este un artist seducător. Filmul se numește ”Mea Culpa” și îi are în rolurile principale pe Sean Sagar și Trevante Rhodes.
Și tot pe 23 februarie va mai debuta filmul de dragoste ”Through My Window: Looking at You”, cu Julio Pena Fernandez și Clara Galle în rol de protagoniști. Actorii îi vor interpreta pe Raquel și Ares, doi tineri care vor începe o relație de la distanță. Se vor vedea prima oară în vară, în Costa Brava, cu prietenii lor, și încep să aibă dubii asupra longevității poveștii lor.