News

Numărul de pensionari din România e în scădere. Câte persoane așteaptă pensia în fiecare lună și care e pensia medie

24.07.2020 | 20:32
Numarul de pensionari din Romania e in scadere Cate persoane asteapta pensia in fiecare luna si care e pensia medie
ADVERTISEMENT

PSD a stabilit prin lege, în vremea când social-democrații erau la guvernare, că pensiile vor fi majorate cu 40% începând cu 1 septembrie 2020.

Cu toate acestea, pandemia de Covid-19 a dat peste cap planurile noului Guvern Orban, care nu mai e capabil să respecte cuvântul dat de rivalii din PSD.

ADVERTISEMENT

Pensiile vor crește din 1 septembrie, însă în cel mai optimist scenariu ar putea fi o majorare de 10%, sau mai mică.

Aproape 500.000 de pensionari din România primesc pensie de invaliditate

Pensiile vor creşte de la 1 septembrie, dar discutăm mai multe scenarii şi fiecare va fi prezentat către premier şi către Guvern cu riscurile aferente”, explicat ministrul Florin Cîțu. Ludovic Orban și Violeta Alexandru au susținut aceeași teorie, a majorării pensiilor cu un cuantum necunoscut.

ADVERTISEMENT

Calculul majorării este extrem de complicat în condițiile în care Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că în țara noastră sunt înregistrați 4.943.460 de pensionari.

Pensia medie este acum 1.339 lei, dacă sunt luați în considerare și cei care s-au pensionat anticipat, potrivit Antena 3.

ADVERTISEMENT

„Din totalul pensionarilor 3.872.229 s-au pensionat pentru limită de vârstă, dintre care 2.242.933 femei, iar pensia lor medie este în prezent de 1.501 de lei”, anunță sursa citată. Cifra e în scădere cu 0.5% față de luna iunie a anului trecut.

15.723 de persoane au primit pensie anticipată în iunie 2020, pensia medie fiind 1.711 lei, în timp ce 86.300 de persoane au primit o pensie anticipată parțială, la o pensie medie de 1.226 lei. 475.593 de români au primit pensie de invaliditate, la o pensie medie de 688 lei, dintre care 46.782 de persoane cu gradul I de invadilitate, cu o pensie de 560 lei.

ADVERTISEMENT

Aproximativ 500.000 de oameni au primit o pensie de urmaș, medie de 701 lei, în timp ce ajutor social au primit 236 pensionari, o pensie de 328 lei în medie.

ADVERTISEMENT