News

Nuntă la ANAF. Cu cine s-a căsătorit Ionuț Mișa, fostul ministru al finanțelor

Ionuț Mișa, director general la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, din cadrul ANAF, s-a căsătorit în iunie. Cine este soţia sa
05.07.2023 | 09:33
Nunta la ANAF Cu cine sa casatorit Ionut Misa fostul ministru al finantelor
Fostul ministru Ionuț Mișa, actual șef al direcției ”Mari Contribuabili” de la ANAF, în timpul unei conferințe de presă / Foto: George Călin / Inquam Photos
ADVERTISEMENT

Ionuț Mișa (48 de ani) și-a unit destinele cu o inspectoare ANAF, care lucrează, în prezent, chiar la direcția pe care fostul ministru al finanțelor publice o conduce. Cununia religioasă a avut loc la începutul lunii iunie, la Năvodari.

Ionuț Mișa i-a fost șef actualei soții și când era ministru

Aleasa lui Ionuț Mișa se numește Georgeta Bogdan (Mișa), este cu cinci ani mai tânără decât fostul ministru și lucrează ca inspector principal la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Anterior, ea a activat ca inspector asistent la Serviciul informații fiscale și schimb internațional de informații, iar din noiembrie 2017 a devenit consilier personal la cabinetul fostului președinte ANAF, Mirela Călugăreanu.

ADVERTISEMENT

În perioada iunie – noiembrie 2017, Georgeta Bogdan a lucrat ca director de cabinet al secretarului de stat Maria-Elena Georgescu, la Ministerul Finanțelor Publice. Ionuț Mișa a condus ministerul finanțelor în perioada iunie 2017 – ianuarie 2018, după care, din martie 2018, a fost numit director general ANAF. Soția lui Mișa a mai ocupat poziția de șef serviciu la Direcția Generală Programe, din cadrul Ministerului Sănătății, pentru o perioadă scurtă de timp (o lună și jumătate).

Potrivit declarației de avere, Georgeta Bogdan nu deține bunuri mobile sau imobile, nu are conturi bancare și nici datorii. În schimb ea are bijuterii în valoare de 25.000 de euro și un împrumut de 30.000 de euro acordat unei persoane fizice. În ultimul an, ea a avut venituri salariale de 42.831 lei, adică aproximativ 3.500 de lei pe lună.

ADVERTISEMENT

Ciucă i-a cerut demisia, Mișa a refuzat să plece de la ANAF

Georgeta și Ionuț Mișa s-au căsătorit civil la sfârșitul lunii aprilie, la oficiul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Sectorului 3. Potrivit FocusPress, cununia religioasă a avut loc joi, 1 iunie, la biserica Buna vestire, în centrul orașului Năvodari.

ionut misa publicatie casatorie
Publicația de căsătorie, depusă la Primăria sectorului 3, la sfârșitul lunii aprilie

Evenimentul a fost unul extrem de discret, ținând cont de contextul extrem de complicat în care Ionuț Mișa se afla. Lucian Heiuș, președintele ANAF abia își prezentase demisia, iar fostul premier Ciucă ceruse plecarea șefilor de la Vamă și Mari Contribuabili ”din cauza găurii din buget”, potrivit G4Media. Mai exact, cam 9 miliarde de lei, cea mai mare parte venind de la direcția de mari contribuabili.

ADVERTISEMENT

Ionuț Mișa a ocupat actuala funcție prin concurs și nu o poate pierde decât prin demisie, el având statut de funcționar public. Mișa spune, însă, că nu i s-a cerut demisia și că echipa pe care o conduce, deși este una mică, generează 50% din încasările ANAF. În prezent, pe site-ul ANAF, numele lui Ionuț Mișa apare în continuare în fruntea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Ionuț Mișa a mai fost căsătorit

Ionuț Mișa este la a doua căsnicie. Prima lui soție, Roxana, a lucrat tot la ANAF până anul trecut. Ultima funcție ocupată a fost de consilier superior la Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați.

ADVERTISEMENT

În 2021, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul Roxanei Mișa, motivând că aceasta a deținut simultan funcțiile de inspector în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice Sector 2 și pe cea de consilier în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, în perioada noiembrie 2014 – septembrie 2018.

ADVERTISEMENT
Tags: