News

O ambarcaţiune turistică a luat foc în largul Mării Roșii în Egipt. Dintre 29 de pasageri, trei au dispărut

Nicio zi fără dramă în Egipt, unde turiștii fie sunt mâncați de rechini, fie ajung pe fundul mării după ce vaporul care-i transportă ia foc.
11.06.2023 | 17:48
O ambarcatiune turistica a luat foc in largul Marii Rosii in Egipt Dintre 29 de pasageri trei au disparut
O ambarcaţiune turistică a luat foc. Foto: Observatornews.ro
ADVERTISEMENT

Cel mai recent caz este tocmai al unui astfel de vapor, botezat Hurricane, de fapt o ambarcațiune turistică menită să transporte turiștii prin Marea Roșie. Aparent de la un scurt circuit nava a luat foc, astfel că 29 de oameni au avut de suferit, dintre care 3 persoane au dispărut.

O ambarcaţiune turistică a luat foc în largul Mării Roșii în Egipt

Cei trei turiști dispăruți sunt britanici. Așa cum se obișnuiește în această zonă pe timpul verii, turiști s-au îmbarcat optimiști într-o excursie de scufundări, însă flăcările le-au mistuit planurile de vacanță. În imagini se vede cum barca a fost distrusă total de flăcări, conform Observatornews.ro.

ADVERTISEMENT

Între timp, serviciile de salvare au fost alertate și au reușit să salveze 26 de pasageri, dintre care 12 britanici și 14 egipteni, luând în considerare și echipajul vaporului. Poliția egipteană a transmis că persoanele salvate nu au fost rănite și sunt într-o stare bună de sănătate.

Nici cei din echipaj nu au suferit răni și au ajuns la țărm într-o stare bună, conform anchetatorilor. Barca părăsise portul Ghalib, în orașul de est Marsa Alam, pe 6 iunie. Se pare că o călătorie cu vaporul costa 1.700 de euro, fiind vorba de ofertă de tip ”Luxury Sea Red Cruises”.

ADVERTISEMENT

Turiștii par atrași în continuare de Egipt, cel mai probabil pentru prețurile foarte mici comparativ cu alte destinații de lux, însă ritmul în care astfel de incidente au loc, sau în care turiștii sunt mâncați de rechini, ar putea să pună pe gânduri pe oricine și-ar dori să aleagă această destinație.

O țară săracă și lipsită de reacție în astfel de situații, Egiptul a fost martora unui eveniment extrem de șocant zilele trecute, unde un rus în vârstă de 23 de ani a fost înghițit de un rechin, sub ochii oamenilor aflați la câțiva metri pe țărm. Bărbatul și-a găsit sfârșitul chiar lângă plaja Dream Beach Hotel, în fața turiștilor disperați.

ADVERTISEMENT

Consulatul General al Rusiei în Hurghada a confirmat acest incident, filmat la ora 14:30 ora locală, pe una dintre cele mai cunoscute plaje din stațiune. Se pare că lângă acest turist rus se mai afla o fată, care a reușit să scape cu viața. “Fata a reușit să scape, dar a fost lovită. Este o scenă groaznică, rămășițele băiatului sunt încă acolo. Sunt înfiorat. Am văzut cum rechinul l-a devorat pe acest tânăr”, a transmis un martor la eveniment.

De altfel, turiștii spun în ultima vreme rechinii dau târcoale tot mai mult în apropiere de plaje, astfel că fix înainte de moartea rusului un alt rechin a fost filmat aproape de mal. Important de știut că atacurile rechinilor asupra oamenilor sunt considerate rare, însă în ultimii ani Egiptul a devenit în fiecare vară scena unor astfel de evenimente.

ADVERTISEMENT

Specialiștii cred că rechinii din Egipt se apropie mai nou atât de aproape de țărm în căutare de hrană, pentru că pescuitul agresiv a secat Marea Roșie de resurse. Biologii reamintesc că rechinii nu sunt malefici și nu au nimic cu oamenii, doar că de foame sau de curiozitate testează terenul și, uneori, întâlnirea cu omul duce la un atac.

ADVERTISEMENT