O cascadă din România s-a prăbușit parțial, reprezentând un adevărat pericol pentru turiștii care ajung în zona cu pricina. Este vorba de Cascada Clocota, din stațiunea Geoagiu Băi, aflată în județul Hunedoara.
Turiștii care ajung aici aleg ștrandul cu ape termale din Geoagiu Băi, dar mulți se bucură și de Cascada Clocota, fiind una dintre cele mai impresionante din România. Dacă unii vizitatori vin aici pentru a se fotografia, alții aleg chiar să se îmbăieze.
Însă, autoritățile atrag atenția asupra faptului că, recent, o parte a cascadei s-a prăbușit. Mai exact, luni, o parte din versantul acesteia s-a surpat, potrivit Adevărul. Bolovanii care au căzut de la înălțime puteau să provoace leziuni turiștilor.
Vizitatorii care vin în număr mare la cascadă, mai ales în lunile de vară, nu țin cont de recomandările autorităților și fac tot posibilul să ajungă sub apele ei. Aceștia nu își dau seama că se pot accidenta sau pot deteriora cascada.
Situația a fost semnalată de un ghid turistic din stațiunea Geoagiu Băi. Acesta specifică faptul că prăbușirea este un fenomen natural, dar oamenii trebuie să conștientizeze pericolul la care se supun atunci când se așează sub cascadă.
„S-a prăbușit din senin, dar, din fericire, nu a fost nimeni rănit. Este un fenomen natural, dar care putea avea urmări mai grave. Unii turiști se așează sub cascadă.
Eu le-am mai atras atenția că este periculos și că nu ar trebui să fie acolo, dar unii nu ascultă și chiar devin recalcitranți”, susține ghidul turistic Claudiu Șimonați din stațiunea Geoagiu Băi, potrivit Adevărul.
„Rocile prăbușite sunt formațiuni calcaroase cu calciu și travertin provenite din depunerile aduse de apele termale. Unele s-au format peste rădăcinile unor copaci, peste care curg izvoarele Clocotei. Cu timpul, apele vor remodela înfățițarea cascadei”, a adăugat Șimonați.
Deși autoritățile au amplasat o bandă de plastic cu scopul de a împiedica accesul oamenilor în zona de sub Cascada Clocota, există turiști care nu țin cont de interdicție. Ba mai mult, ei spun că sunt nemulțumiți că „le este interzis accesul” la apă.