Life

O deținută a plătit alți colegi de penitenciar să-i ucidă familia. Cum a fost prinsă

O deținută a plătit alți pușcăriași să-i ucidă familia. Femeia a fost prinsă, iar acum se confruntă cu acuzații suplimentare.
30.04.2023 | 12:16
O detinuta a platit alti colegi de penitenciar sai ucida familia Cum a fost prinsa
O deținută a plătit alți colegi de penitenciar să-i ucidă familia. Sursa foto: express.co.uk, Facebook/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

O deținută din Florida a plătit alți colegi de penitenciar să-i ucidă familia. Tânăra ar fi vrut să intre în posesia unei moșteniri, însă planul ei a fost descoperit.

O deținută din SUA a plătit alți colegi de penitenciar să-i ucidă familia, dar a fost prinsă

O fostă angajată a companiei Disney a ajuns la închisoare, iar acolo a pus la cale un plan diabolic, chiar în timp ce se afla după gratii. Femeia de 29 de ani avea de gând să pună mâna pe o moștenire de 2 milioane de dolari, după ce întreaga familie i-ar fi ucisă.

ADVERTISEMENT

După ce a fost informat despre planul ei, niroul șerifului din Oscola County, SUA, a trimis o agentă sub acoperire, care s-a dat drept deținută în celula în care era închisă femeia. Aceasta a căzut în capcană și a dat toate detaliile despre planul său de a-și ucide familia.

Tânăra a fost închisă după ce i-a amenințat cu moartea pe foștii ei colegi de la Disney. Femeia se afla într-o închisoare din Florida. Tureygua Inaru ar fi încercat să plătească alți deținuți pentru a-i ucide familia, astfel încât să intre în posesia moștenirii.

ADVERTISEMENT

Fostul fotomodel a ajuns după gratii în decembrie. Acum se confruntă cu acuzații suplimentare într-un complot de crimă pentru obținerea unei moșteniri, potrivit express.co.uk. Este acuzată că a oferit 50.000 de dolari pentru fiecare membru ucis, după cum se arată în declarația pe propria răspundere.

Deținuta ar fi vrut să scape de părinții și de bunicii bogați, sperând că moștenirea va fi a ei. Fosta angajată Disney a fost, totodată, acuzată că a folosit rețelele de socializare pentru a-l urmări cibernetic pe procurorul asistent Peter Francis Donnelly, cel care îi urmărea cazul.

ADVERTISEMENT

Cum a plănuit tânăra crimele

Inaru se confruntă acum cu trei noi acuzații de tentativă de crimă și urmărire cibernetică. Ea le-a întrebat pe colegele de celulă dacă știu pe cineva care i-ar putea ucide familia.

Unii deținuți din penitenciar au alertat personalul de securitate cu privire la planul femeii. Inaru a oferit chiar instrucțiuni precise despre cum să facă uciderile să pară, de fapt, un jaf. Tânăra a mai spus că dacă nu ar putea găsi pe nimeni să-i ucidă familia, “ar face-o cu plăcere singură”.

ADVERTISEMENT

Inaru și-ar fi dorit moartea părinților ei din cauza unui presupus abuz sexual asupra ei, precum și a fraților ei mai mici, potrivit informațiilor din dosar. Unul dintre membrii familiei a spus că femeia “are nevoie de ajutor pentru sănătate mintală”, în urma acuzațiilor făcute. Tânăra riscă acum să primească o pedeapsă mult mai aspră

ADVERTISEMENT
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat...
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
Bază aeriană din Crimeea în flăcări după un atac cu rachete ATACMS VIDEO
Bază aeriană din Crimeea în flăcări după un atac cu rachete ATACMS VIDEO
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf...
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf în dormitorul matrimonial. Antrenorul a izbucnit în plâns când a aflat că este înșelat
O masă de aer rece deasupra României a readus iarna în unele zone....
O masă de aer rece deasupra României a readus iarna în unele zone. De când revine căldura
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Minodora nu mai doarme cu soțul ei, după o căsnicie de 20 de...
Minodora nu mai doarme cu soțul ei, după o căsnicie de 20 de ani: "Tot am mai încercat, dar nu pot!"
O româncă, vedetă la cea mai mare televiziune din Italia după ce ar...
O româncă, vedetă la cea mai mare televiziune din Italia după ce ar fi sedus și înșelat un bătrân din Milano. Imagini incredibile cu femeia și jurnaliștii italieni
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a...
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Cuantumul despăgubirilor cerute de victimele lui Vlad Pascu în dosarul tragediei din 2...
Cuantumul despăgubirilor cerute de victimele lui Vlad Pascu în dosarul tragediei din 2 Mai: cel puțin 33 de milioane de euro. Cine va plăti
Veste bună pentru 3 milioane de pensionari. Vor primi o nouă tranșă de...
Veste bună pentru 3 milioane de pensionari. Vor primi o nouă tranșă de 1400 de lei, pe cardul de energie. Când intră în posesia banilor