News

O femeie și-a ucis cu sânge rece cele două fetițe, după ce le-a sedat: ”Vă duc să-l vedeți pe Dumnezeu”

O mamă din Statele Unite ale Americii și-a ucis cu sânge rece fetele, însă înainte le-a sedat cu jeleuri cu melatonină, după care a vrut să se sinucidă.
23.09.2023 | 14:00
O femeie sia ucis cu sange rece cele doua fetite dupa ce lea sedat Va duc sal vedeti pe Dumnezeu
O femeie și-a ucis cu sânge rece cele două fetițe. Foto: Observatornews.ro
ADVERTISEMENT

Femeia a primit 78 de ani de închisoare, iar jurații au fost șocați să afle că fata cea mare a criminalei, în vârstă de 15 ani, a apucat să sune la Poliție după ce a fost împușcată Veronica Youngblood are 38 de ani și a fost arestată în 2018 după ce și-a ucis cu sânge rece fetele.

O femeie și-a ucis cu sânge rece cele două fetițe

Cele două victime erau Sharon Castro, în vârstă de 15 ani și pe Brooklynn Youngblood, în vârstă de 5 ani.Conform CNN, înregistrarea apelului la 911 a fost pusă la dispoziția publicului, iar în această înregistrare Sharon Castro e auzită cum încearcă să respire și îi spune dispecerului că mama sa a împușcat-o în piept.

ADVERTISEMENT

”Nu vreau să mor, vă rog să mă ajutați”, le-a transmis fata salvatorilor. În timp ce fata strigă cu disperare după ajutor, dispecerul încearcă să o liniștească. Apelul a fost atât de traumatizant, încât unii jurați au avut nevoie de terapie pentru traume după ce l-au ascultat.

”Mama fetelor ar venit în camera lor și le-a spus: o să vă duc să-l vedeți pe Dumnezeu, după care le-a împușcat”, a povestit un polițist, care a găsit-o conștiență pe fată atunci când a ajuns la fața locului.

ADVERTISEMENT

Veronica Youngblood le-a mărturisit anchetatorilor că planul său era să-și ucidă fetele și să se sinucidă, din cauza unei dispute privind custodia lor. Ron Youngblood, fostul soț al femeii, a declarat pentru AFP că a vrut să se multe în alt stat cu ambele fete, departe de mama lor.

Ulterior s-a aflat că femeia a crescut în sărăcie în Argentina, acolo unde a fost abuzată fizic și sexual, fiind nevoie să se prostitueze pentru a-și întreține fiica mai mare. “Am fost o mamă bună, dar s-a întâmplat ceva, nu știu cum să explic. Ceva a explodat în mintea mea”, s-a scuzat criminala.

ADVERTISEMENT

Procurorul Kelsey Gill a dovedit că femeia a premeditat crimele și și-a cumpărat arma cu o săptămână înainte. Fostul soț al femeii a mărturisit că știa că aceasta îl urăște, însă nu s-a gândit niciodată că le-ar face rău fiicelor sale. Acum, femeia va petrece restul vieții la închisoare, fără posibilitate de eliberare condiționată.

În urmă cu o lună, un caz la fel de șocant avea loc în România, unde o femeie în vârstă de 30 de ani a fost arestată după ce și-a ucis copilul prin sugrumare. Polițiștii au fost sesizați în timpul nopții, la ora 1:00, și au spart ușa femeii.

ADVERTISEMENT

”Femeia, în vârstă de 30 de ani, a sugrumat cu mâinile şi i-a obstrucţionat mecanic căile respiratorii superioare ale fiului ei în vârstă de 1 an şi 2 luni, provocându-i în acest mod decesul”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

ADVERTISEMENT
Tags:
Apare o nouă etichetă pe produsele din România: DOR. Semnificaţia noului logo
Apare o nouă etichetă pe produsele din România: DOR. Semnificaţia noului logo
Ce s-a scris în presa din Danemarca despre jucătoarele României, după victoria la...
Ce s-a scris în presa din Danemarca despre jucătoarele României, după victoria la 16 goluri diferență
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se...
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se stabilească sportiva din Constanța
Andreea Bălan, în lacrimi! Vestea uriaşă pe care a dat-o îndrăgita cântăreaţă, alături...
Andreea Bălan, în lacrimi! Vestea uriaşă pe care a dat-o îndrăgita cântăreaţă, alături de iubitul ei, Victor Cornea
Elon Musk, redus la tăcere atunci când cineva a găsit o hibă în...
Elon Musk, redus la tăcere atunci când cineva a găsit o hibă în planul său de a coloniza planeta Marte. Despre ce este vorba
A izbucnit scandalul după moartea Ronei Hartner. Cu cine vrea fiica artistei să...
A izbucnit scandalul după moartea Ronei Hartner. Cu cine vrea fiica artistei să locuiască
PENSII MAJORATE CU 70%! Președintele Casei de Pensii a spus abia acum, la...
PENSII MAJORATE CU 70%! Președintele Casei de Pensii a spus abia acum, la final de an
Familia Regală câștigă disputa cu Statul. Instanța a decis acordarea compensațiilor pentru pădurile...
Familia Regală câștigă disputa cu Statul. Instanța a decis acordarea compensațiilor pentru pădurile protejate
Gogoașă din ”Trăsniții NATO” tot mai aproape de sfârșit! Actorul se luptă cu...
Gogoașă din ”Trăsniții NATO” tot mai aproape de sfârșit! Actorul se luptă cu aceeași boală care a răpus-o pe Rona Hartner! ”Să mai prind măcar 5 ani”
IMAGINI RARE cu fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Detaliul care a atras...
IMAGINI RARE cu fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Detaliul care a atras atenția tuturor celor care au văzut pozele
Un polițist și-a prins soția în apartament cu amantul. Au urmat scene de...
Un polițist și-a prins soția în apartament cu amantul. Au urmat scene de groază, bărbatul fiind grav rănit
Cele 2 zodii care au noroc în toate în luna ianuarie. Se lipesc...
Cele 2 zodii care au noroc în toate în luna ianuarie. Se lipesc banii de ele și se schimbă totul la locul de muncă
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română