News

O mamă îi interzice fiicei sale să se spovedească: ”Se teme că mă călugăresc”

Dramă pentru o tânără din România, care nu e lăsată de mama sa să se spovedească. Femeia se teme că fiica vrea să fugă la mănăstire, pe bună dreptate.
08.08.2022 | 16:14
O mama ii interzice fiicei sale sa se spovedeasca Se teme ca ma calugaresc
O fată nu e lăsată de mama ei să se spovedească. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a publicat un mesaj primit de la o tânără care își dorește nespus să se spovedească. Din păcate pentru ea, mama sa se opune vehement acestui obicei.

O fată nu este lăsată de mama sa să se spovedească

”Aș dori să vă întreb ce pot face dacă vreau să mă duc să mă spovedesc, dar mama nu mă lasă și am insistat foarte mult, dar tot nu e de acord pentru că spune să mai aștept o săptămână ca să rezolv întâi alte probleme.

ADVERTISEMENT

Dar eu mă simt foarte rău de 3 săptămâni cu inima și deși nu știu dacă am vreo problemă cardiacă, îmi este foarte frică să nu mor nespovedită, întrucât am niște dureri puternice la inimă. Nu știu cum să fac să mă lase să merg la spovedit zilele următoare, la părintele duhovnic și din cauza aceasta am ajuns să mă cert și foarte rău cu ea, deși nu vreau, și nu știu cum ar trebui să procedez?

Ei îi este frică de fapt că dacă mă duc să mă spovedesc, o să mă duc să mă călugăresc și nu e de acord. Eu voiam să fac acest lucru, deși nu știu când ar fi momentul și la ce mănăstire să merg. Îmi puteți da niște îndrumări?”, este mesajul trimis de tânără lui ÎPS Calinic.

ADVERTISEMENT

Răspunsul arhiepiscopului a fost surprinzător pentru unii. Preotul i-a recomandat fetei să asculte de părinți și să nu meargă la spovedit sau la mănăstire dacă i-ar supăra pe aceștia. Totuși, fata ar putea obține sfaturi telefonic de la duhovnic, crede ÎPS Calinic, conform Ziare.com.

Dacă nu aveți posibilitatea să mergeți la duhovnicul dumneavoastră, încercați să îl contactați altfel, pentru a vă sfătui, și nu neglijați sfatul părinților”, a fost răspunsul ierarhului.

ADVERTISEMENT

Spovedania poate fi uneori periculoasă, mai ales dacă analizăm cazul preotului din Iași care s-a trezit șantajat de soțul amantei. Cei doi iubăreți s-au întâlnit, de altfel, la ”spovedanie”, după care au urmat alte ”ședințe” de împărtășanie.

Eu am început să vorbesc cu el la spovedanie… Atunci m-a întrebat cum sunt cu soțul meu, dacă avem relații, ce facem, cum facem… Nu știu de ce, dar i-am spus… Îmi plăcea, așa, să vorbesc cu el, să-i povestesc, vedeam că-i place.

ADVERTISEMENT

Vorbeam la telefon cu el și la fel îi povesteam ce făceam cu soțul seara… După ne-am mai întâlnit. Mie îmi plăceau ochii lui albaștri și cum arată, așa… A fost ca o joacă. Popa îmi spunea că nu mai face lucruri cu preoteasa și cam asta a fost… Ne-am întâlnit și… s-a ajuns unde s-a ajuns”, a povestit Alexandra, celebra amantă a preotului Bogdan Orzetic.

ADVERTISEMENT
Riscurile la care se expun cei care țin fasting și post religios în...
Riscurile la care se expun cei care țin fasting și post religios în același timp. Avertismentul dur al medicilor specialiști
Jucătoarea din România care a izbucnit după ce a fost ”umilită” de numărul...
Jucătoarea din România care a izbucnit după ce a fost ”umilită” de numărul 632 mondial: ”Urăsc acest sport din tot sufletul”
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul...
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul care a șocat o lume întreagă!
Valentina Pelinel, emoționată până la lacrimi în ziua în care a împlinit 43...
Valentina Pelinel, emoționată până la lacrimi în ziua în care a împlinit 43 de ani. Surpriză pentru soția lui Cristi Borcea!
Halep, greșeala care i-a răpit șansa revenirii în tenis: decizia ei proastă se...
Halep, greșeala care i-a răpit șansa revenirii în tenis: decizia ei proastă se repetă acum într-un alt caz de dopaj
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă...
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă a realizat ce era ascuns în el. A țipat la soție și copii să iasă din casă și a chemat poliția de urgență
A MURIT marele CÂNTĂREŢ ROMÂN. Adio, maestre! Durerea e infinită
A MURIT marele CÂNTĂREŢ ROMÂN. Adio, maestre! Durerea e infinită
Un fost premier, semnal de alarmă. Tehnologia devine tot mai periculoloasă
Un fost premier, semnal de alarmă. Tehnologia devine tot mai periculoloasă
Simona Gherghe, anunţ trist după 6 ani de căsnicie cu Răzvan Săndulescu. Ce...
Simona Gherghe, anunţ trist după 6 ani de căsnicie cu Răzvan Săndulescu. Ce se întâmplă cu copiii
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
TAROM, reacție după ce fostul rugbist imobilizat în scaun cu rotile afirmă că...
TAROM, reacție după ce fostul rugbist imobilizat în scaun cu rotile afirmă că nu i s-a permis îmbarcarea într-un avion
Care erau plăcerile culinare ale dacilor. Alimentele care erau un lux în dieta...
Care erau plăcerile culinare ale dacilor. Alimentele care erau un lux în dieta acestora
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română