De obicei, hoții care acționează online se folosesc în perioada sărbătorilor de mailuri prin care promit câștiguri mari la diverse tombole sau premii garantate ale unor site-uri necunoscute. Însă în acest an, a apărut o nouă modalitate de furt cibernetic, informează observatornews.ro.
Zeci de români au rămas fără bani înainte de sărbători după ce au dat curs solicitării primite prin mail de a accesa un link, pe motiv că le-a fost blocat contul bancar întrucât cineva ar fi încercat să se autentifice de mai multe ori.
„Este vorba despre nişte mailuri care vin în căsuţa noastră electronică, simulează a fi din partea băncii. Banca nu îţi va transmite un astfel de solicitări, nu va încerca să valideze astfel de date prin email. De regulă te sună un operator sau există o altă modalitate mai securizată în care validează astfel de date extrem de importante”, a declarat Mihai Roariu, manager de comunicare DNSC.
În mail apare deseori sigla băncii pentru a câștiga încrederea victimelor, însă un indiciu important pentru depistarea unei tentative de fraudă este faptul că deseori apar greșeli gramaticale în urma unei traduceri defectuoase a unui text conceput inițial într-o altă limbă decât româna.
O modalitate destul de sigură de prevenire a fraudelor este instalarea unui antivirus care să ne avertizeze în privința mailurilor suspecte, precum și verificarea site-urilor de unde vin aceste mailuri.
„În general putem fi atacaţi cam în două direcţii. prin email şi prin mesaje pe telefon de cele mai multe ori prin SMS dar pot veni şi prin reţelele de socializare sau alte aplicaţii. Dacă totuşi primim un mesaj, o reclamă la un produs care pare prea ieftin sau nu se potrivește cu ceea ce știm, în loc să dăm click pe link, putem să deschidem noi site-ul introducând manual adresa magazinului să vedem dacă magazinul există, dacă e ok. Dacă oferim informaţii financiare, primul pas ar fi să anunţăm poliţia şi să blocăm cardul respectiv”, a precizat Silviu Stehaie, expert în securitate cibernetică.
Cele mai uzitate fraude sunt cele prin intermediul mesajelor de tip „eşti marele câştigător„ sau „dă acest mesaj mai departe la 25 de prieteni”.
Numărul acestui tip de atacuri online a crescut cu 25% în ultimul an, în pofida faptului că autorii lor sunt pasibili de închisoare.
„ În mediul online putem fi victima mai multor infracţiuni iar elementele constitutive ale fiecărora dintre aceste infracţiuni sunt cercetate în cadrul dosarului penal. Fie vorbim de înşelăciune, fie fraudă informatică, fie efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Toate aceste infracţiuni sunt cercetate în cadrul dosarului penal. Nu trebuie să dăm datele de pe card nimănui. Cardul se foloseşte doar pentru plăţi şi în niciun caz nu vom primi bani în urma transmiterii datelor către o persoană care ni le-a solicitat în mediul online”, a precizat Octavian Dan, purtător de cuvânt al Poliției Române.