Sport

O nouă investiție de lux pentru Ion Țiriac. Pentru ce va plăti peste 2,7 milioane de euro

Ion Țiriac și piloții de Formula 1 David Coulthard sau Nico Rosberg, pe o listă de așteptare celebră. Miliardarul face o nouă investiție de milioane de euro.
14.10.2021 | 16:33
O noua investitie de lux pentru Ion Tiriac Pentru ce va plati peste 27 milioane de euro
ADVERTISEMENT

Omul de afaceri Ion Țiriac este recunoscut pentru pasiunea lui pentru mașini de lux. Fostul tenismen are o colecție impresionantă și nu are de gând să se oprească din a achiziționa și alte mașini.

Țiriac va adăuga la colecția un autovehicul produs în ediție limitată. Pe lista de așteptare se mai regăsesc piloți celebri din circuitul Formulei 1.

ADVERTISEMENT

Mercedes-AMG Project ONE, noua perlă a colecției lui Ion Țiriac

Ion Țiriac și piloții de Formula 1 David Coulthard și Nico Rosberg râvnesc la aceeași mașină, un autovehicul-prototip, produs de Mercedes.

Este vorba de modelul Mercedes-AMG Project ONE, un prototip super-sport de 1.000 de cai putere ce atinge o viteză de 350 km/h.

ADVERTISEMENT

”Autovehiculul-prototip super-sport cu două locuri aduce pentru prima dată cea mai modernă şi eficientă tehnologie hibrid din Formula 1, aproape unu la unu de pe circuitul de curse pe şosele şi reprezintă punctul culminant al aniversării de 50 de ani de AMG.

Hibridul de înaltă performanţă va avea probabil peste 1.000 CP, viteza sa maximă va depăşi 350 km/h. Prototipul îmbină performanţa copleşitoare de pe circuit şi tehnologie hibrid din Formula 1 adaptată pentru viaţa de zi cu zi cu eficienţă fără precedent. Aşa ceva este unic în lume.

ADVERTISEMENT

Motorul hibrid pe benzină de 1,6 litri V6 cu injecţie directă şi turbo-încărcare de gaze arse asistată electric provine direct din monopostul de curse Mercedes-AMG Petronas din Formula 1”, este prezentarea modelului AMG Project ONE, pe Mercedes-benz.ro.

Ion Țiriac nu se uită la bani când vine vorba de mașini

Miliardarul român este unul dintre cei mai mari colecționari de mașini din lume, iar în ”garajul” său se regăsesc aproximativ 250 de autovehicule de epocă sau de ultimă generație.

ADVERTISEMENT

Fascinat de modelele Rolls-Royce, Ion Țiriac deține peste 30 de mașini ale producătorului englez de autovehicule de lux.

Unele dintre aceste modele sunt extrem de rare, fabricate în ediții limitate, doar pentru curțile regale ale lumii și au fost achiziționate de fostul tenismen în cadrul licitațiilor de profil.

Între cele mai scumpe modele din colecția lui Ion Țiriac se regăsesc un Rolls Royce Phantom IV Coachwork by Hooper, evaluat la 1,5 milioane de euro și un Mercedes-Benz SLR McLaren Stirling Moss în valoare de 3,5 milioane de euro.

ADVERTISEMENT
Tags: