Două cutremure de 5,2 și 5,7 au zguduit serios județul Gorj în primele două zile ale săptămânii. Specialiștii INFP spun că seismul de marți s-a simțit pe o arie mare, până în Serbia și Ungaria, iar în zona epicentrală din România au fost localități în care intensitatea a depășit 7 grade.
Județul din Oltenia a fost cel mai afectat de aceste mișcări telurice. Mai multe clădiri au suferit daune și necesită reparații serioase. Din fericire, nu au existat oameni răniți grav de aceste seisme.
În schimb, în multe localități gorjene există multă teamă după aceste cutremure. În Arcani, o așezare cu doar 1.300 de suflete, teama unui nou seism puternic a pus stăpânire pe locuitori. Aceștia se tem să mai intre în case și dorm în jurul focului, afară, scrie Antena 3.
Comuna din Gorj este printre localitățile cele mai afectate de cutremurul din urmă cu două zile. Aici, majoritatea locuințelor au fost grav afectate. Oamenii nu vor să riște și spun că stau cu bagajele făcute în aer liber.
După o primă evaluare a autorităților s-a constatat că majoritatea imobilelor au fost afectate grav de seisme. Aristică Daniel Coiculescu, primarul din Arcani, a declarat pentru sursa citată că fiecare casă din comună a fost monitorizată. Edilul mai spune că aproximativ 250 de locuințe au suferit avarii.
Probleme mari sunt și la Leleşti, comuna unde a fost epicentrul cutremurelor. În această localitate gorjeană nu este casă care să nu aibă crăpături sau ziduri căzute de pe urma mișcărilor telurice.
A fost afectată grav și școala din Arcani. Același edil Coiculescu spune că peste 50 de elevi vor fi mutați în altă clădire după ce unitatea de învățământ din centrul comunei a fost avariată serios de cutremurul de marți.
În imaginile postate pe site-ul pandurul.ro se observă cum bucăți mari din tencuială s-au desprins în clase, pe hol și scări. În mai multe clase a căzut tencuiala până la cărămidă. Riscul pentru elevi este unul maxim într-o astfel de clădire.
INFP anunță că seismul din data de 14 februarie a produs până în prezent 315 replici. Numai în noaptea de miercuri spre joi, 5 dintre acestea au depășit magnitudinea de 3 pe Richter. Cea mai mare replică s-a produs joi, la ora 3:07, la o adâncime de 10,8 km, şi a avut magnitudinea de 4,2.