Life

Oana Monea de la Insula iubirii, replică genială pentru Speak, după ce a luat-o la bani mărunți: „Nu știi”

Oana Monea de la Insula iubiri a făcut clarificări despre business-ul ei, pentru FANATIK și reacționează la atacul lui Speak.
11.08.2023 | 14:32
Oana Monea de la Insula iubirii replica geniala pentru Speak dupa ce a luato la bani marunti Nu stii
Oana Monea, ispită la Insula iubirii. Foto-montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Oana Monea de la Insula iubirii a lămurit ”controversele” legate de afacerea ei, aceasta ocupându-se de o clinică de cosmetică din Constanța. Vedeta îi răspunde lui Speak, cel care a luat-o la mișto punând la îndoială business-ul pe care frumoasa ispită îl are de ceva ani.

Oana Monea de la Insula iubirii, deranjată de mișto-ul făcut de Speak la adresa sa. Replica ei, în exclusivitate

Oana Monea de la Insula iubirii a reacționat în urma dezvăluirilor făcute de FANATIK despre firma ei, Viviani Concept, precizând că datoria cu are aceasta figurează nu este către Fisc, așa cum mulți oameni au înțeles, mai ales după insinuările prin care cântărețul Speak a pus sub semnul întrebării priceperea ei în antreprenoriat.

ADVERTISEMENT

Ca să reamintim, pe scurt, în cadrul podcastului „Fierți pe insulă”, Speak și Natanticu s-au legat, făcând glume nesărate pentru gusturile unora, de calitățile antreprenoriale ale Oanei Monea. Partenerul Ștefaniei, poreclită de presa mondenă Libelula, s-a întrebat cum de Oana Mona și-a lăsat baltă afacerea pentru a filma câteva săptămâni în Thailanda, la Insula iubirii. Speak a zis că el cunoaște oameni de afaceri care nu își pot părăsi business-ul de fiecare dată când vor, mai ales pentru a apărea într-un show de televiziune.

Oana Monea de la Insula iubirii a fost contactată de FANATIK pentru a afla reacția ei față de cele spuse de Speak, vedeta de la Antena 1 făcând câteva precizări importante și cu privire la datoriile pe care le-ar avea. Este vorba, de fapt, despre un credit prin care Oana și-a cumpărat un spațiu de desfășurare a activității, dorind să fie pe barba ei și să nu mai plătească vreodată chirie.

ADVERTISEMENT

„Speak habar nu are despre ce vorbește”

„Speak habar nu are despre ce vorbește. Eu am reacționat și pe Instastory (n. red.: legat de insinuările pe care cântărețul le-a făcut). Chiar alaltăieri am postat ce cliente am, cum am, că e foarte aglomerat, că nu mai pot, că trebuie să înțeleagă să vină la programări când au programări. Doar eu am 9, 12 cliente într-o zi, plus celelalte cabinete că nu mai avem loc până în septembrie…

Și vii tu (n. red.: se referă la Speak) și le spui unor oameni că Oana nu are business și poate ei nu mă urmăresc, chiar dacă orice reclamă e o reclamă. Nu am nevoie de o reclamă de genul ăsta. Nu e ok să spui despre mine: ce muncește fata asta? Nu face nimic. Dacă nu știi nimic despre mine, nu vorbi despre mine. Nu putem să facem orice cu oricine”, a declarat Oana Monea de la Insula iubirii, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Vedeta a mai spus că înțelege glumele și nu are absolut nimic împotriva pamfletului, dar că remarcile făcute de Speak i se pare un pic îndepărtate de haz. Tot ea ne-a mai zis, răspunzând afirmațiilor făcute de cântăreț, că își permite să lipsească de la clinica de înfrumusețare deoarece are oameni pe care se poate baza și nu e nevoită să stea non-stop în ceafa angajatelor sale.

„Înțeleg că e pamflet, dar poate să fie și bullying în același timp”

„Înțeleg că e pamflet, dar poate să fie și bullying în același timp. Înțeleg că vorbești în necunoștință de cauză, dar oamenii o iau pe bune și nu este ok. E munca mea și imaginea mea, până la urmă. A comentat despre mine fără să mă cunoască, atâta tot… De când a plecat Ristei în vacanță, ei au stat acolo degeaba. Din necunoștință de cauză au comentat. Cum poți să spui că antreprenorii nu pot pleca în vacanță, păi de ce? Cum să nu pot să plec în vacanță, când fetele mele fac cosmetică?

ADVERTISEMENT

Recepția ia programările, magazinul merge. Dacă se fac comenzi de aparatură e bine, se trimit aparatele și ce mai am acolo consumabile, dacă nu, nu. Nu trebuie să fiu mereu eu acolo. Și cursurile pe care le țin, le țin la două luni. Pot să le programez când vreau eu, nu trebuie să le programez când sunt plecată în Thailanda. E foarte simplu, dar când nu ai cunoștințe despre business, nu știi ce e aia microîntreprindere, ce e aia contabilitate… Ah, ce face fata asta, face sprâncene din alea. Oana nu face doar sprâncene din alea, face multe lucruri. Fac contabilitate primară, nu poți să spui că nu mă pricep la contabilitate”, a completat Oana Monea de la Insula iubirii.

Oana Monea de la Insula iubirii a făcut clarificări legate de afacerea sa. Nu are nicio datorie la ANAF, cum a interpretat lumea: „S-a cumpărat un spațiu, s-au făcut investiții”

Care este, însă, adevărul despre datoriile pe care ispita din show-ul de la Antena 1 le-ar avea? Aceasta a făcut lumină, vorbind pe înțelesul tuturor.

„Ce s-a întâmplat acolo este că s-a creditat societatea de către administrator, adică de către mine. S-a făcut o investiție, s-a cumpărat un spațiu. Societatea a fost împrumutată. Din cauza aceasta reiese acea datorie, însă lumea înțelege că este o datorie la ANAF. 

Mă deranjează că s-a înțeles că aș fi datoare la ANAF, mai ales că am primit foarte multe mesaje. Este vorba de o creditare, pentru că s-a cumpărat un spațiu, s-au făcut niște investiții. Am creditat societatea pe numele meu, pentru că n-am luat pe celelalte societăți clinica, spațiul comercial. L-am luat pe firma mea, normal. De acolo reiese creditarea pentru societatea mea, din dividendele pe anii trecuți. Încasările făcute din anii trecuți au fost întoarse în firmă.

Am plătit chirie mulți ani, iar când am avut posibilitatea mi-am cumpărat propriul meu spațiu. E o investiție care mă ajută foarte mult. Mi-am făcut clinica exact cum mi-o doresc. Nu aveai cum să faci tot ce am făcut în clinica mea într-un spațiu închiriat, iar oamenii pot intra la mine pe Instagram să vadă ce am făcut acolo, în ce am investit. Repet, sunt banii mei investiți în firma mea, pentru a cumpăra un imobil, pentru extinderea societății, pentru extinderea afacerii”, sunt precizările pe care Oana Monea de la Insula iubirii le-a făcut pentru FANATIK.

 

 

 

 

 

ADVERTISEMENT