Oana Zăvoranu visează să devină mamă pentru prima oară, după ce în trecut a declarat că nu-și dorește copii. Dezvăluirea a fost făcută chiar de soțul actriței, Alex Ashraf, care nu concepe ideea de a nu fi părinte în viitorul apropiat.
Frumoasa brunetă se pregătește intens pentru marele moment, partenerul ei de viață mărturisind recent că primul copil este „în lucru”. Vedeta nu este însărcinată în prezent, dar se pare că lucrează să rămână și asta cât mai curând.
Soțul actriței din serialul „Sacrificiul” a lăsat să se înțeleagă că vor anunța în clipa în care Oana Zăvoranu va rămâne însărcinată cu primul lor copil. Bruneta nu se va opri aici, Alex Ashraf declarând într-o emisiune TV că vrea să aibă doi urmași.
„Cum adică dacă ar fi să fie vreodată? Nu că dacă o să fie, o să fie! O să fie cât de curând. Copilul numărul 1 e pe vine. Nu are cum să vină acum, că nu poate Oana într-o lună să și nască”, a spus Alex Ashraf, notează viva.ro.
Oana Zăvoranu pare că și-a schimbat complet părerea despre copii de când l-a cunoscut pe actualul soț, bruneta fiind decisă să facă și acest pas. Fosta prezentatoare de televiziune mărturisea în trecut că nu vrea să aibă urmași, asta pentru că mulți dintre ei sunt răi.
Actrița era de părere că micuții nu fac altceva decât să-și terorizeze părinții, puțini fiind aceia care sunt educați. Și aici bruneta a venit cu un exemplu concret, vorbind despre copiii unei prietene foarte apropiate.
„Nu iubesc copiii. Nu-i suport, pentru că mi se pare că o mare parte din copii sunt așa grinch, care se tăvălesc, țipă, bagă degetele în priză.
Ăștia sunt copii educați (n.r. copiii unei prietene), frumoși, inteligenți și genul acesta de copii, da, îmi plac. Nu, nu sunt terorizați.
Că dacă sunt terorizați că li se dă tot ce vor, cred că mulți copii și-ar dori să fie terorizați atunci”, declara Oana Zăvoranu în urmă cu ceva timp, mai arată sursa menționată anterior.