News

Occidentul înarmează Ucraina pentru marea bătălie din Donbas. Campania din est ar putea determina deznodământul războiului

Statele occidentale și-au accelerat în ultimele zile transferul de armament și tehnică militară pentru Ucraina odată cu aproprierea începutului marii bătălii de pe frontul de est
08.04.2022 | 18:30
Occidentul inarmeaza Ucraina pentru marea batalie din Donbas Campania din est ar putea determina deznodamantul razboiului
Armamentul NATO, critic pentru armata ucraineană în fața luptelor de pe frontul de est. Sursa foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Odată cu retragerea forțată a trupelor rusești din regiunea Kievului și concentrarea acestora pentru o nouă ofensivă în regiunea Donbas, statele occidentale au sporit transferul de armament și tehnică militară pentru Ucraina în vederea marii bătălii ce ar putea determina deznodământul războiului.

Occidentul înarmează Ucraina înaintea marii bătălii

Administrația Biden a anunțat că Statele Unite urmează să trimită Ucrainei un nou important transfer de armament ce include 12.000 de sisteme antitanc, dintre care 5.000 sunt rachetele performante Javelin, peste 1.400 de rachete antiaeriene Stinger, 7.000 de puști mitralieră și alte arme de foc, plus 50 de milioane de runde de muniție.

ADVERTISEMENT

Pe lângă tot acest armament, Casa Albă a subliniat că vor fi transferate armatei ucrainene și sute de drone kamikaze Switchblade 300 și Switchblade 600. Analiștii militari sunt de părere că acestea din urmă, o armă de ultimă generație anti-tanc, pot oferi un avantaj tactic semnificativ trupelor ucrainene. Ele au un focos similar cu cel al rachetelor Javelin, ușor portabile și de manevrat – fiind lansate asemenea unui obuz. Aceste drone au o rază de acțiune de aproape 50 de kilometri, cu o autonomie de zbor de circa 45 de minute, fiind controlate prin intermediul unei tablete.

Un oficial al Pentagonului a declarat zilele trecute că un mic grup de soldați ucraineni, care se aflau în Statele Unite înaintea începerii războiului, au fost pregătiți pentru folosirea acestor drone. Oficialii au precizat că este nevoie de doar două zile de antrenament pentru ca un militar să învețe să folosească aceste sisteme. „Un număr foarte mic de ucraineni… se aflau deja aici, în Statele Unite, urmând o anumită instruire militară profesională. Am profitat de această ocazie pentru a-i trage deoparte pentru câteva zile şi a le oferi o pregătire, în special pe drone Switchblade. Grupul se va întoarce în Ucraina relativ curând”, a precizat un oficial al Departamentului de Apărare.

ADVERTISEMENT

Mai mult, șeful Pentagonului, generalul Lloyd Austin, a confirmat joi că Statele Unite oferă Ucrainei informații în timp real despre desfășurarea trupelor ruse în regiunea Donbas, subliniind că SUA „nu descurajează trupele ucrainene de la a ataca armata rusă”.

Presa din Marea Britanie a scris că Londra elaborează planuri pentru a trimite în Ucraina vehicule blindate pentru recunoaștere, cum ar fi Mastiff sau Jackal, iar în presa ucraineană au apărut informații, neconfirmate oficial, că în Odesa au ajuns deja rachete anti-navă Harpoon, cu o rază de acțiune de 200 de kilometri, suficiente pentru a descuraja o operațiune de desant marin asupra orașului. De asemenea, în Ucraina, urmează să sosească alte 20 de vehicule blindate Bushmaster, oferite de către Australia. În plus, zilele trecute, autoritățile de la Praga au confirmat că au trimis deja în Ucraina peste o duzină de tancuri T-72 și un număr de transportatoare blindate pentru infanterie. „Statele Unite și aliații noștri au furnizat sau vor furniza 10 sisteme antitanc pentru fiecare tanc rusesc din Ucraina”, a declarat săptămâna aceasta Antony Blinken, secretarul de stat al SUA.

ADVERTISEMENT

Secretarul General Jens Stoltenberg a declarat că statele NATO sunt gata să ofere tot mai mult echipament militar Ucrainei, subliniind că este înțeleasă urgența acestor transferuri în contextul apropierii „marii bătălii” pentru regiunea Donbas.

„La şase săptămâni de la declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, intrăm într-un moment de inflexiune pentru acest război. În următoarea perioadă, forţele ruseşti se regrupează pentru a lansa, în intervalul imediat de timp, o nouă ofensivă pentru ocuparea regiunii Donbas şi a sudului Ucrainei, inclusiv pentru controlul asupra nordului Mării Negre”, a declarat și Mircea Geoană, adjunctul Secretarului General al NATO.

ADVERTISEMENT

Vineri dimineață, Statul Major al Armatei Ucrainene a transmis că Rusia continuă pregătirile pentru o ofensivă în estul Ucrainei şi asediul oraşului-port strategic Mariupol de la Marea Azov.
„Principalele eforturi ale invadatorilor ruşi continuă să se concentreze pe capturarea Mariupolului, ofensiva în zona oraşului Izium (situat pe râul Doneţ, în regiunea Harkov) şi spre zona Doneţk”, a transmis comandamentul forțelor ucrainene.

„Cu cât primim mai multe arme și cu cât ajung mai devreme în Ucraina, cu atât mai multe vieți omenești vor fi salvate. Cu atât mai multe orașe și sate nu vor fi distruse. Și nu vor mai fi alte Bucea”, a spus joi ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, la reuniunea NATO.

Marea bătălie pentru cucerirea Donbasului

Analiștii militari sunt de părere că marea bătălie pentru cucerirea regiunii Donbas ar putea începe chiar săptămâna viitoare, după ce rușii vor finaliza transferul trupelor retrase din jurul Kievului către estul Ucrainei. Rusia a început deja bombardarea nodurilor feroviare din această zonă pentru a îngreuna desfășurarea trupelor ucrainene.

„Vine bătălia secolului. Va implica zeci de mii de soldați atât de partea rusă, cât și de cea ucraineană și va începe foarte curând în Donbasul ucrainean – probabil săptămâna viitoare. Ceea ce urmează va face să pălească în comparație tot ceea ce am văzut până acum în acest război. Bătălia viitoare va fi similară cu ciocnirile pe scară largă din Al Doilea Război Mondial, care implică sute de tancuri, multiple divizii de infanterie și artilerie mecanizată, lovituri aeriene coordonate. 

Avantajul de care s-au bucurat anterior forțele ucrainene, înarmate cu arme ușoare și de înaltă tehnologie Javelin, NLAW și rachete Stinger, probabil că nu va fi suficient de data aceasta pentru a învinge trupele ruse. Ucraina are nevoie de arme grele acum”, a subliniat economistul american de origine ucraineană Roman Sheremeta.

Analiștii militari sunt de părere că Moscova ar putea opta pentru una din cele două strategii: fie să încerce să înconjoare din prima forțele ucrainene aflate în întreaga regiune Donbas, o strategie mai degrabă optimistă ce s-ar concentra pe cucerirea orașului Dnipro avansând până la granița naturală oferită de râul Nipru, sau o strategie ceva mai rezervată ce ar viza încercuirea trupelor ucrainene din est prin înaintarea pe linia orașelor Izium și Slovyansk.

„Indiferent de „re-orientarea” anunțată de armata rusă la finalul lunii martie, realitatea este că Rusia a fost înfrântă în nord. A fost cea mai mare înfrângere a armatei ruse de la războiul din Afganistan încoace. A fost nevoie prin urmare să-și reseteze ținta unei victorii în acest război, iar frontul din est a fost văzut ca o cale sigură pentru succesul „misiunii speciale”. Astfel, Moscova a adoptat acum o strategie care este orientată spre est, dar rămâne atentă la oportunitățile din sud și din alte părți ale Ucrainei. Un alt avans în nord este însă foarte puțin probabil.

Cu acest accent pe front de est acum, există două opțiuni majore pe care rușii le au pentru a-și atinge obiectivele strategice. Acestea sunt opțiuni construite în jurul unor mișcări de încercuire, mai mult sau mai puțin adânc în teritoriul ucrainean. 

Opțiunea 1 este „opțiunea mare” – o învăluire dublă profundă a forțelor ucrainene din est. Astfel, rușii ar încerca să înainteze spre orașul Dnipro dinspre nord-est și din sud. În același timp, ar trebui să avanseze dinspre est în Lugansk și Donețk. Scopul principal al acesteia ar fi controlul deplin al regiunilor Donețk și Lugansk, în timp ce forțele ucrainene imobilizate în est ar fi încercuite și distruse. Celălalt element ale acestui plan este cucerirea orașului Mariupol, o luptă ce secătuiește resursele și trupele armatei ruse. Obiectivul ultim al acestui plan ar fi de a ocupa tot teritoriul ucrainean la est de Nipru și de a distruge forțele ucrainene din est. Aceasta ar fi o victorie militară și politică semnificativă pentru ruși”, este de părere generalul în retragere Mick Ryan.

Rusia front est
Prima opțiune a unei posibile campanii ruse în estul Ucrainei. Sursa foto: Mick Ryan/Twitter

În opinia acestuia, dacă Moscova va merge pe acest plan atunci armata rusă va trebui să fie capabilă să susțină un uriaș efort logistic capabil să susțină o înaintare pe mai multe axe, dar și de o comandă unitară, mult mai bine integrată cu operațiunile aviației ruse – în contextul în care orașu Dnipro se află la peste 400 de kilometri vest de granița cu Rusia.

Probleme uriașe pentru armata rusă

O altă opțiune, alternativa minimalistă, pentru armata Rusiei ar fi ca aceasta să încerce aeeași manevră de încercuire pe axa orașelor Izium și Slovyansk, ceea ce, alături de teritoriile cucerite în sud, plus posibila distrugere a unei părți importante a armatei ucrainene, ar putea constitui o victorie suficientă pentru Kremlin. Generalul australian subliniază însă că, și în condițiile în care Vladimir Putin ar merge pe acest plan, armata rusă se va confrunta cu multiple probleme.

„Rușii trebuie să găsească repede mai mulți soldați și să se reechipeze unitățile ce au suferit pierderi. Formarea unor unități de arme combinate competente, bine conduse necesită însă timp îndelungat. Având în vedere informațiile privind utilizarea cadeților de la Școala Superioară Militară din Moscova, acest proces nu merge prea bine. În al doilea rând, rușii trebuie să fie capabili să își mute fizic forțele de la nord pe frontul lor de est. Deoarece rușii operează pe linii exterioare, asta înseamnă că sunt necesare călătorii de sute de kilometri pe șosea sau pe calea ferată. Acest lucru necesită timp.

Ucraina front est
A doua posibilitate a rușilor pentru campania din est. Sursa foto: Mick Ryan/Twitter.

 

Următoarea provocare este logistica. Și în est rușii vor opera pe linii extinse de comunicații în interiorul Ucrainei, iar deficitul lor de trupe înseamnă că probabil din nou vor avea probleme cu securitatea acestora. 

În cele din urmă, rușii au nevoie de un cadru de comandă unificat. Generalii ruși vor trebui să fie capabili să coordoneze operațiuni terestre la scară largă, pe mai multe axe, și să integreze operațiunile aer-terestre, pentru a avea succes în est. Iar până acum, în această campanie, armata rusă nu a demonstrat că este capabilă să conducă tactic o astfel de operațiune. Cert este faptul că frontul de est reprezintă un pericol serios pentru ucraineni acum, iar dacă rușii reușesc să străpungă orice din liniile de apărare ar putea apărea o schimbare de momentum în război”, a explicat generalul în retragere Mick Ryan.

Phillips O. Brien, profesor de studii strategice la Universitatea St. Andrews din Scoția, este de părere că această nouă campanie va fi una extrem de dificilă de executat pentru armata rusă, armată care în aceste prime șase săptămâni de război nu a arătat că este capabilă să execute astfel de operațiuni tactice complexe.

„Vorbim de o zonă imensă de operațiuni care ar necesita o planificare și o coordonare avansată, forțe motivate și o logistică complexă. Nu este ceva ce rușii au arătat până în acest moment că ar putea reuși, mai ales cu o armată care suferă după șase săptămâni pe front. Rușii nu numai că vor trebui să se deplaseze înainte și înapoi pe linii lungi de avans, dar dacă vor înainta în aceste zone vor trebui să le și apere. În acest moment, nu au nici pe departe suficiente trupe în teatru de operațiuni pentru a face asta.

Spre exemplu, în zona de nord a acestei regiuni, rușii au desfășurate circa 30 de batalioane tactice de luptă a câte 800/1.000 de soldați. Aceste trupe se află pe front de șase săptămâni în continuu, și cu tot accentul pus pe importanța strategică a orașului Izium, trupele ruse au înaintat doar 15 kilometri în ultimele trei săptămâni. Deci au doar 24.000 de soldați epuizați de luptele purtate până acum care nu doar că trebuie să controleze un teritoriu uriaș, dar și să continue să avanseze împotriva unei apărări organizate a ucrainenilor. Mult succes cu asta”, a scris pe Twitter profesorul scoțian care susține că în sud rușii dispun de un număr și mai mic de trupe pentru executarea unei asemenea misiuni complexe.

ADVERTISEMENT