FCSB a pierdut două puncte în prelungirile partidei cu Universitatea Craiova, scor 1-1. Elvir Koljic a adus egalarea pentru olteni după o lovitură de colț, în vreme ce scorul fusese deschis devreme, încă din minutul 2, de Edjouma. Este o nouă partidă în care FCSB are probleme pe final, așa cum s-a întâmplat cu Voluntari și, mai ales, cu Farul.
La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, fostul mare portar Silviu Lung a analizat partida de pe Arena Națională. Crede că FCSB a avut și ghinion pentru că nu a reușit să își fructifice mai clar dominația de pe parcursul partidei, în special în primele 60-70 de minute. Silviu Lung a analizat și gafa lui Ștefan Târnovanu de la golul oltenilor.
VEZI VIDEO AICI
Aseară am văzut un meci în care Steaua (n.r. – FCSB) a dominat majoritatea timpului. Și-a creat destule ocazii de gol, putea să mărească diferența. Cum se întâmplă de multe ori în fotbal când nu faci 2 sau 3-0, ultimele 20 de minute s-au retras și Craiova a profitat de acest lucru și a reușit să înscrie.
Nu pot să spun că este un egal nemeritat pentru Craiova, cei care au jucat au dat totul pe teren. Dar raportat la numărul de ocazii este și puțin norocos zic eu. Îmi place foarte mult de Târnovanu, să nu uităm că înainte a scos 1 contra 1. A salvat echipa, dar golul este sută al sută al lui”, a declarat Silviu Lung la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Silviu Lung a analizat în amănunt faza din care Universitatea Craiova a egalat cu FCSB. Crede că Ștefan Târnovanu ar fi trebuit să rămână pe linia porții și astfel ar fi evitat, cel mai probabil, primirea golului. Totuși, fostul mare internațional a ținut să îl laude pe portarul de la FCSB.
“Mingea nu are boltă, la colțul scurt, cu mulți jucători în față, este foarte greu să ajungi la acea centrare. Trebuia să stea în poartă și probabil că nu se întâmpla absolut nimic. Și probabil și marcajul la Koljic era mult mai strâns. Dar asta ține și de experiență, iar copilul până acum mi-a plăcut foarte mult. Se mai întâmplă și la case mai mari.
Ambii portari, la fel și Vlad, sunt foarte, foarte buni. Portari excelenți, iar Târnovanu a geșit o dată la zece meciuri. Fac alții la nivel internațional, iar el e un copil încă. Nu-i pun egalul în cârcă pentru că Steaua (n.r. – FCSB) trebuia să facă 2-0, 3-0. La 1-0 a scos minge de gol. Eu nu îl consider vinovat pentru egal în primul rând pe el.
Ține de lipsa de experiență, și eu făceam destule greșeli la vârsta lui. Un portar care 89 de minute nu are nicio minge, e destul o fracțiune de secundă de relaxare. Cu toate că acolo nu a fost vorba de relaxare, decât de experiență”, a mai spus Silviu Lung la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Emisiunea cu toate exclusivitățile din fotbalul românesc, Fanatik SuperLiga, poate fi urmărită în fiecare luni, marți și vineri, începând de la ora 10:30. LIVE pe site-ul FANATIK.RO, canalul de YouTube FANATIK, pagina de facebook Horia Ivanovici Oficial și conturile FANATIK de pe Tik-Tok și Twitch.