Sport

Oltenia „fierbe” după prezentarea lui Laurențiu Reghecampf: „Guardiola din Bănie”

Suporterii „alb-albaștrilor” îl primesc cu brațele deschise pe Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova. Oltenii speră ca tehnicianul să aducă titlul în Bănie.
26.07.2023 | 16:58
Oltenia fierbe dupa prezentarea lui Laurentiu Reghecampf Guardiola din Banie
Oltenia „fierbe” după prezentarea lui Laurențiu Reghecampf: „Guardiola din Bănie”. sursă foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Laurențiu Reghecampf este noul antrenor al Universității Craiova, iar oltenii au speranțe mai mari ca niciodată că formația din Bănie va avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru titlu. Suporterii „alb-albaștrilor” exultă după prezentarea oficială a tehnicianului pe banca tehnică a „juveților”.

Suporterii Universității Craiova după prezentarea lui Laurențiu Reghecampf: „Guardiola din Bănie! În sfârșit un antrenor adevărat”

Laurențiu Reghecampf își începe al doilea mandat la Universitatea Craiova după experiența din sezonul 2021-2022. Experimentatul tehnician își dorește titlul de campion la formația finanțată de Mihai Rotaru, iar declarațiile lui Reghe le dau speranțe și suporterilor din Bănie.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova speră să spargă ghinionul cu Laurențiu Reghecampf, iar oltenii să aducă un titlu de campion după 33 de ani de secetă în Bănie. Suporterii „alb-albaștrilor” îl primesc cu brațele deschise pe tehnicianul român pe banca tehnică a oltenilor.

„Bravo, nenicule! Să mă suni să mutăm mobila și toate acareturile, anu ăsta suntem campioni”, „Da… pare o alegere bună, dar să nu uităm că exceptându-l pe Mitriță, lotul este cam același. La noi am schimbat foarte mulți antrenori fără să schimbăm și jucători. Îmi pare rău pentru Neagoe, dar viața merge înainte”, au scris suporterii.

ADVERTISEMENT

Laurențiu Reghecampf poate fi rețeta succesului pentru Universitatea Craiova, iar suporterii sunt cu gândul la trofeul mult râfnit după mutarea lui Mihai Rotaru. Antrenorul a fost iubit de publicul craiovean în primul său mandat, iar fanii nu și-au schimbat sentimentele față de acesta.

„Succes, domnului antrenor Reghe! Așteptăm performanțe, suntem sătui de promisiuni deșarte”, „Cu Reghe și Cîmpanu juca fotbal. În sfârșit un antrenor adevărat, felicitări”, „Titlul vine în Bănie”, „Guardiola din Bănie, vreau să ajungem campioni”,

ADVERTISEMENT

„Bine ai revenit! Succes la câștigarea campionatului”, „Succes, vrem să vedem schimbare de atitudine, să-și dea viața pe terenul de fotbal”, „Vrem să ajungem campioni! Bine ai revenit, cel mai bun antrenor român”, „După Mangia ești singurul antrenor după care am regretat că ai plecat. Mult succes, Laurențiu”, „Succes! Reghe îți mulțumesc pentru că ai ales Universitatea Craiova”, au spus fanii Universității Craiova.

Laurențiu Reghecampf are planuri mărețe la Universitatea Craiova: „Ne dorim să ne batem la campionat”

Laurențiu Reghecampf a trecut la treabă la Universitatea Craiova și deja a efectuat primul antrenament alături de olteni în baza de pregătire din Lunca Jiului. Tehnicianul își dorește să câștige titlul de campion în al doilea mandat la formația din Bănie.

ADVERTISEMENT

„Este un colectiv pe care îl cunosc foarte bine, jucătorii noi care au venit au adus un plus valoare. Avem un lot destul de bun, competitiv. Putem să ne bătem pentru primele locuri și ne dorim acest lucru. Sperăm, lucrăm în fiecare zi să ne îndeplinim obiectivele.

Cu toții ne dorim să ne batem la campionat, nu va fi ușor. Cred că avem puterea și experiența necesară să facem acest lucru, au fost crescuți și jucătorii care erau mai tineri. Au fost aduși jucători cu experiență, care au acel trac și se pot descurca în momentele dificile ale unui campionat.

Știți foarte bine că presiunea este foarte mare, ai nevoie de jucători cu experiență care să facă față acestui public care vrea întotdeauna mai mult. Trebuie să pregătim toate aceste aspecte, probabil veți mai vea unul sau doi jucători care vor veni pe parcurs”, a spus Reghe.


  • Cotă BETANO pentru Universitatea Craiova: 3,35 este cota pentru „2 solist” la meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova

ADVERTISEMENT