News

Omagii pentru medicul care a semnalat prima dată coronavirusul. Un an de la moartea lui Li Wenliang

06.02.2021 | 19:41
Omagii pentru medicul care a semnalat prima data coronavirusul Un an de la moartea lui Li Wenliang
ADVERTISEMENT

Doctorul Li Wenliang, medicul care a transmis primele avertismente în legătură cu noul coronavirus, a fost omagiat sâmbătă de mii de chinezi, la un an de la decesul său.

Li Wenliang a făcut o serie de postări pe Weibo (Twitter-ul chinezesc n.r.) în decembrie 2019 despre răspândirea unui coronavirus asemănător SARS. Medicul a fost acuzat de autorități că răspândește zvonuri.

ADVERTISEMENT

Oftalmologul a căzut el însuși victimă SARS-CoV-2, după ce a contractat virusul de la unul dintre pacienții săi, iar decesul său a stârnit un val de indignare la adresa lipsei de transparență din partea autorităților.

Un an de la moartea medicului care a dat alerta în legătură cu noul coronavirus

Chinezii nu l-au uitat pe medicul din Wuhan care a dat alerta în privinţa riscurilor reprezentate de coronavirusul SARS-CoV-2.

ADVERTISEMENT

Li Wenliang, în vârstă de 34 de ani, era oftalmolog la Spitalul Central din Wuhan și în decembrie 2019 a emis primele avertizări în legătură cu răspândirea unui coronavirus asemănător cu SARS. Poliția l-a convocat sub acuzația că răspândea zvonuri, ca urmare a postărilor sale pe Weibo.

Li Wenliang a murit acum un an după ce a contractat noul coronavirus de la un pacient. Moartea sa a provocat un val de indignare în China, mulţi internauţi denunţând lipsa de transparenţă a autorităţilor.

ADVERTISEMENT

La un an de la deces mii de chinezi şi-au prezentat omagiile faţă de medicul care a dat alerta la Wuhan. Pe pagina sa de Weibo au curs mesajele.

În schimb, la Spitalul Central din Wuhan, nu există niciun indiciu de comemorare a medicului Li Wenliang, potrivit AFP.

ADVERTISEMENT

În timp ce jurnaliștii Reuters au vizitat zona din jurul spitalului sâmbătă, au fost urmăriți de doi bărbați în civil, care s-au identificat drept „securitatea parcării spitalului”, iar gardienii locali au blocat un cameraman să filmeze intrarea în spital.

ADVERTISEMENT
Tags: