Giuleștenii și-au umilit marea rivală în partida jucată în Giulești. ”Dubla” kosovarului Rrahmani și golurile lui Oaidă și Petrila au adus sărbătoarea ”vișiniilor”, care au urcat pe locul 2 în clasament.
La finalul întâlnirii Rapid – Dinamo 4-0, din etapa a 8-a din SuperLiga, antrenorul Ovidiu Burcă le-a reproșat elevilor săi că și-au pierdut controlul după ce giuleștenii au înscris golul secund și nu au mai respectat indicațiile tactice.
”Vreau să-i felicit pe cei de la Rapid. A fost echipa mai bună. Ne-au dominat azi la toate capitole. Poate scorul e un pic prea drastic, dar a învins echipa mai bună. Asta e realitatea. Trebuie să avem răbdare. E o înfrângere care mă va ține treaz câteva zile. Trebuie să acceptăm că e o diferență de valoare.
Avem problemele noastre, dar trebuie să vedem care e momentul în care suntem, să strângem din dinți, să ne întoarcem la muncă, la disciplină. Defensiva? Vorbim de întreaga echipă. Nu vreau să-i arăt cu degetul pe cei din apărare. Toți am făcut un meci slab. A venit un gol din penalty, al doilea din fază fixă și am pierdut echilibrul, ceea ce nu trebuia să facem.
Vom analiza foarte bine. Avem această pauză competițională și sper să reglăm din problemele pe care le avem. Noi avem jucători care au venit târziu. Trecerea într-o altă ligă necesită timp, răbdare. E o înfrângere care mă doare, dar trebuie să acceptăm realitatea și să mergem înainte”, a declarat Burcă.
Tehnicianul a vorbit și despre absența suporterilor dinamoviști la acest meci și consideră că organizatorul a făcut un abuz atunci când nu le-a permis fanilor să afișeze coregrafia pe care o pregătiseră.
”Ne-a învins o echipă care ne-a dominat la toate capitolele. Nu putem vorbi despre multe lucruri bune. După 2-0 am pierdut organizarea, am rămas descoperiți, toată lumea a plecat în atac. Nu vreau să arăt. Băieții și-au dorit, dar atât s-a putut în momentul ăsta.
Nu știu care e motivul pentru care galeria nu a fost pe stadion. Nu mi se pare firesc. Atât timp cât vin aici, ar trebui să fie lăsați, pentru că face parte din spectacol. Mi se pare un abuz că nu au fost lăsați să intre. Pentru faptul că nu au fost lăsați să arate acea coregrafie, da, dar ne-ar fi dat un imbold dacă erau alături de noi.
Suntem departe de echipele de play-off. Noi trebuie să ne câștigăm punctele cu echipele cu care am făcut-o. Suntem mult în spatele FCSB-ului, Rapidului, Craiovei. Trebuie să acceptăm și să ne organizăm mai bine, nu aducând jucători în timpul campionatului. Dați-ne puțin timp, cred că ușor, ușor vom ajunge aproape de acel nivel”, a spus Burcă.