News

Pachetul de măsuri fiscale gândit de Guvernul Ciolacu, atacat la CCR. Lovitura pregătită de Opoziție

USR va ataca la Curtea Constituțională a României măsurile fiscale pregătite de Guvernul Ciolacu, pentru că ar afecta în mod negativ economia țării.
29.09.2023 | 10:49
Pachetul de masuri fiscale gandit de Guvernul Ciolacu atacat la CCR Lovitura pregatita de Opozitie
Pachetul de măsuri fiscale pregătit de Guvernul Ciolacu, atacat la CCR. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Marcel Ciolacu și-a asumat deja răspunderea în Parlament, însă cei de la USR alături de Forța Dreptei vor ataca la CCR pachetul de legi. Opoziția acuză că legea e neconstituțională sub multe aspecte, iar măsurile vor afecta negativ economia țării. După ce se va pronunța Curtea, majoritatea măsurilor vor intra în vigoare din ianuarie 2024.

Pachetul de măsuri fiscale pregătit de Guvernul Ciolacu

Ministerul Justiției a dat aviz favorabil pe acest pachet de măsuri, între timp, însă cu observații care se întind pe 36 de pagini. Pentru că ar exista probleme de neconstituționalitate, conform USR, ar fi nevoie de avizul Consiliului Superior de Apărare al țării. Conform Observatornews.ro, pachetul legislativ ar afecta inclusiv independența justiției, pentru că vor fi plafonate anumite sporuri.

ADVERTISEMENT

Totodată, consiliul economic și social a dat aviz negativ acestui pachet legislativ, pentru că multe dintre ele afectează mediul privat, care și-ar pierde predictibilitatea pe termen mediu și lung, lucru care ar duce la o încetinire a economiei. De altfel, reprezentanții FMI au început să dea târcoale țării noastre, mirosind această instabilitate.

Lucru confirmat de ministrul de finanțe Marcel Boloș, care a recunoscut că țara noastră e pe punctul de a pierde 75 de miliarde de euro din PNRR. ”Vine European Commission şi spune: Aveţi grijă cu deficitul bugetar, dacă nu faceţi ceva, ajunge la cote alarmante. Sunteţi în pericol să vă suspendăm fondurile europene, toate, şi din Politica de coeziune şi din PNRR. Mai pe româneşte v-aţi întins mai mult decât vă ajunge plapuma, cheltuiţi fără să puneţi nimic în loc şi sacul a ajuns la fund

ADVERTISEMENT

Miza? Riscul să pierdem 75 miliarde euro şi să închidem toate proiectele de investiţii, care ar rămâne fără sursă de finanţare: adică toate proiectele din bani europeni ce înseamnă drumuri noi, spitale noi, şcoli noi, sprijin pentru persoanele vulnerabile sau reţele de apă-canalizare s-ar opri”, a scris Boloş pe Facebook.

Între timp, liderul USR Cătălin Drulă a comentat atacarea la CCR a pachetului de legi. ”Vom ataca la Curtea Constituțională, cu siguranță, acest pachet fiscal. Dacă îmi permiți, Ioana Constantin, o să folosesc o metaforă care a apărut în zilele acestea în spațiul public, adică o să o parafrazez, a unui mare lider PSD care acum este reținut sau, mă rog, arestat preventiv.

ADVERTISEMENT

Marcel Ciolacu este pe drojdie și vrea ca românii și antreprenorii să îi umple portbagajul. Cam asta este ceea ce se întâmplă cu acest proiect de lege”, declara Drulă în direct la B1 TV. Liderul USR nu s-a oprit aici și a anunțat că PSD și PNL ”vor să fure pensiile românilor”.

”Marcel cu Marcel nici măcar nu pot să își coordoneze minciunile. Marți la prânz. Marcel Ciolacu: Niciodată în coaliție nu am vorbit despre un amendament la Pilonul II de pensii. Niciodată înseamnă niciodată! Marți seara. Marcel Boloș: S-a discutat în urmă cu o lună… Realitatea e următoarea: PSD și PNL nu știu decât să taxeze și să fure.

ADVERTISEMENT

Și când nu mai rămâne de taxat, vin după banii de pensii ai românilor. Au vrut să ia din banii de pensie a peste 8 milioane de români, cotizanți la Pilonul II de pensii, totul pentru a avea baronii lui Ciolacu bani mai mulți cu care să-și umple portbagajele”, a completat liderul USR pe Facebook.

ADVERTISEMENT
Tags: