Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat luni că pe plaja din Venus a fost scos un bărbat din mare, în stare de inconştienţă. La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi elicopterul SMURD.
În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul a fost declarat decedat de către echipajele medicale.
De asemenea, tot luni după amiază, un tânăr de 22 de ani a fost salvat de salvamari în staţiunea Vama Veche. El a fost dus la spital pentru investigaţii medicale.
Cele trei decese au fost confirmate printr-un comunicat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
“În ultimele ore, am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăși victime. Șapte persoane au fost surprinse de curenții puternici și duse în largul mării. Chiar dacă intervenția salvamarilor, a martorilor și a echipelor de salvare a fost promptă și victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndurerați să vă informăm că trei dintre acestea și-au pierdut viața.
Una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar alte trei sunt sub supravegherea atentă a medicilor. Situațiile s-au produs în stațiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari și a curenților puternici.
Vă îndemnăm să vă informați cu privire la condițiile de înot, să alegeți zonele desemnate pentru scăldat și să ascultați mereu sfaturile salvamarilor. Siguranța voastră și a celor dragi trebuie să fie mereu pe primul loc”, se arată într-un comunicat IGSU.
Zi de luni tragică pe litoralul românesc al Mării Negre. Dintre cele 5 persoane scoase din apă în stațiunea Mamaia, 3 au decedat. Salvatorii au încercat zeci de minute să-i resusciteze pe turiști, însă eforturile au fost în zadar.
Ceilalți turiști din zonă au făcut lanţ uman pentru salvarea lor. Alte două persoane scoase din apă de salvamari au ajuns la spital. Evenimentul dramatic s-a petrecut pe plaja Victoria.
O intervenție contra-cronometru pentru salvarea mai multor persoane are loc, luni, în stațiunea Mamaia. Trei turiști sunt resuscitați pe plajă, iar alți doi, scoși și ei din mare, au fost transportați la spital, conștienți.
Luni, în prima parte a zilei, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea Constanța a fost solicitat să intervină în stațiunea Mamaia în urma unui apel 112. S-a anunțat că 5 persoane au fost în pericol de înec în stațiunea Mamaia, pe plaja Victoria.
S-au deplasat la fața locului două echipaje SMURD B2 de la Mamaia, un SMURD B2 de la Fripis, un Smurd C și o autospecială de transport pentru victime multimple de la Port.
La fața locului s-a format un lanț uman pentru a salva persoanele. Într-o primă fază, două persoane au fost scoase în stare inconștientă. Salvamarii au efectuat manevre de resuscitare.
”ISU intervine cu două echipaje de transport victime multiple. Șenilata Mamaia s-a deplasat de asemenea în zonă plus 14 scafandri. Până la această oră au fost scoase 2 persoane inconștienre – în curs de resuscitare, iar o persoană conștientă este evaluată medical.
Se mai caută două persoane. S-a format un lanț uman. Intervin operatori privați cu skijeturi. Este o misiune foarte grea din cauza valurilor. Marea este foarte agitată.
Colegii mei depun toate eforturile pentru salvarea oamenilor. Este o misiune dificilă, contra-cronometru”, a declarat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt ISU Constanța, la Digi24.
Toate cele 5 persoane dispărute inițial în valuri la Mamaia au fost aduse pe plajă de salvamari. Numărul celor resuscitate a ajuns la 3. În aceste momente, salvatorii depun toate eforturile pentru a le menține în viață.
Alte două persoane, care au fost dispărute inițial, au fost scoase din apă în stare de conștiență și au ajuns la spital. La fața locului acționează mai mulți medici de la SMURD.