News

Paolo Rossi, eroul Italiei la CM 1982, răsplătit cu 20.000 de… sticle cu vin! Video de colecție

Paolo Rossi a fost eroul Italiei la Campionatul Mondial din Spania 1982. Și a fost răsplătit, printre altele, și cu 20.000 de sticle cu vin.
09.07.2021 | 14:00
Paolo Rossi, eroul Italiei în 1982, răsplătit cu 20.000 de sticle de vin. Rossi a marcat şase goluri la turneul final din 1982

Paolo Rossi este, din păcate, legendă… Una dintre legendele fotbalului italian. „Il fratello del gol” la CM 1982, din Spania, cu 6 reușite, a plecat dintre noi cumplit de repede, la doar 64 de ani, pe 9 decembrie 2020. N-a putut fenta din corp, cum a făcut-o de atâtea ori, cel mai necruțător adversar, care l-a cosit fără milă…

Paolo Rossi, eroul Italiei la CM 1982, răsplătit cu 20.000 de… sticle cu vin!

Paolo Rossi a fost unul din cei numai 3 jucători care au câștigat toate cele 3 trofee acordate la un turneu final de Campionat Mondial: golgheterul competiției, cel mai bun jucător și, evident, Cupa Mondială.

Ceilalți doi mari fotbaliști care au mai reușit „colecția” au fost brazilianul Manuel Francisco dos Santos, arhicunoscut sub numele de renume mondial Garrincha, în 1962 și argentinianul Mario Kempes, în 1978.

Italia cîștiga în 1982 al treilea titlu mondial la turneul final din Spania şi Paolo Rossi, eroul „Squadrei Azzurra”, era recompensat cu 20.000 de… sticle cu vin de un mare producător în domeniu! Și asta n-a fost tot…

Povestea Italiei la acel turneul final de Campionat Mondial jucat în Spania este una de domeniul fantasticului. Italienii se prezentau la competiţie serios zguduiţi de primul scandal de amploare legat de meciuri trucate, aşa numitul Totonero, în urma căruia mulţi jucători, inclusiv nume importante, au primit sancţiuni drastice.

Parcă nici nu a existat în primele meciuri…

Din această cauză selecţionerul Enzo Bearzot a avut probleme reale în a alcătui cel mai bun lot şi a plecat destul de sceptic în şansele azzurrilor de a merge foarte departe într-un turneu final atipic, în care s-a jucat cu două faze pe grupe şi abia apoi semifinale şi finală. Titular între buturi l-a avut pe legendarul Dino Zoff, care avea 40 de ani, dar Bearzot a considerat că nu are înlocuitor mai bun.

Italia a plecat extraordinar de greu în prima fază pe grupe, cea care a fost la un pas să ofere un unicat în istoria Campionatelor Mondiale, pentru că din cele 6 partide jucate, doar meciul Polonia – Peru 5-1 a consemnat victoria unei combatante. În rest au fost numai remize…

Italia a mers în faza următoare doar datorită faptului că a marcat un gol mai mult decât Camerun. Italia a avut 3 egaluri şi golaveraj 2-2, Camerun 3 remize şi golaveraj 1-1!

După prima fază se cerea deja înlăturarea selecţionerului Enzo Bearzot…

În urma unei asemenea calificări deloc glorioasă, în Peninsulă începuseră deja scandalurile şi se făceau planurile pentru debarcarea lui Enzo Bearzot la întoarcerea acasă, pe care toată lumea o vedea imediat după încheierea celei de-a doua faze pe grupe.

…Şi asta pentru că nici nu se puteau adversari mai grei pentru Zoff şi colegii lui decât cele două puteri sud-americane, Brazilia lui Socrates, Zico şi Falcao şi Argentina, care era deţinătoarea titlului mondial, cu Diego Maradona la primul lui Campionat Mondial.

Şi tocmai când li se cânta deja prohodul, italienii au înviat într-un stil incredibil. „Câinele de fier” din apărare, pe nume Claudio Gentile, s-a ocupat serios de Maradona, pe care pur şi simplu l-a tăvălit până ce argentinianul şi-a ieşit din fire şi a scăpat doar cu „galben”. Eşecul anticipat a fost de fapt o victorie cu 2-1, goluri Tardelli şi fundaşul extremă Cabrini.

Paolo Rossi a făcut meciul vieţii cu Brazilia. A învins-o de unul singur!

Însă examenul de foc era meciul cu o Brazilie care pur şi simplu făcuse spectacol până atunci şi care s-a gândit că nu e nevoie să se şi apere în faţa Italiei.

Din acel meci a apărut la rampă golgeterul turneul final, Paolo Rossi, unul dintre oamenii pe care Bearzot mizase, deşi fusese şi el implicat în scandalul Totonero pe vremea când evolua la Perugia şi primise o suspendare de 3 ani, redusă apoi la 2 ani.

Enzo Bearzot a decis să-l ia în Spania, deşi trecuse printr-o perioadă de inactivitate atât de mare… Și a fost mai mult decât inspirat. Pentru că Paolo Rossi avea să se dovedească a fi lozul câştigător.

Paolo a bătut singur Brazilia cu 3-2, marcând toate golurile, ce e drept şi în faţa unei echipe care, seduse de spectacolul pe care îl crea în atac, neglijase complet apărarea şi a plătit scump.

Semifinala cu Polonia a revenit tot în sarcina lui Rossi, „dublă” pentru victoria cu 2-0 şi Italia juca finala cu RFG!

Cine i-a cântat lui Paolo Rossi „O, sole mio!” la restaurant în Spania

Ultimul act a însemnat cel mai spectaculos titlu mondial al „azzurrilor”, un 3-1 de vis contra încăpățânaților nemți, în care Rossi a deschis balul, închis apoi de Tardelli şi Altobelli.

Minunea se petrecuse, iar acasă Bearzot nu mai era aşteptat pentru a i se tăia capul, ci pentru a i se lua… măsura pentru bust! Stauia-bust! Noaptea de după finală a fost de pomină pentru campionii mondiali.

S-a băut până dimineaţă, sticlele de vin s-au golit cu zecile și şpriţurile au curs precum apa la chiuvetă. Evident nu a lipsit nici şampania, cu care deja fusese stropit din cap până în picioare la stadion Enzo Bearzot.

Momentul cel mai comic, după atâtea şpriţuri, a fost când Paolo Rossi a vrut să i se cânte celebrul cântec napolitan „O, sole mio!” şi lăutarii spanioli din restaurant dădeau din colţ în colţ neştiind piesa!

Salvarea a venit, incredibil, din bucătărie, acolo unde lucra un… italian din provincia Campana, zona unde Napoli e reşedinţa! Acesta a venit şi, în schimbul autografului lui Paolo Rossi, i-a cântat, cu o voce neaşteptat de bună, nemuritorul „O, sole mio!”.

Paolo Rossi, eroul Italiei în 1982, răsplătit cu 20.000 de sticle de vin. Rossi a făcut un turneu final fabulos. În imagine ridică trofeul Cupei Mondiale
Paolo Rossi, eroul Italiei în 1982, răsplătit cu 20.000 de sticle de vin. Rossi a făcut un turneu final fabulos

Rossi, invitat să mănânce şi să bea gratis pe viaţă!

Acasă primirea a fost ca pe vremea Imperiului Roman, când se întorceau legiunile victorioase din campaniile de cucerire a noi teritorii. Cu sute de mii de oameni în delir şi petreceri care au ţinut două zile.

Eroul Italiei, Paolo Rossi, a primit din partea unui producător „de renume mondial” (de data asta pe bune, nu ca în amintirile noastre despre „oama” de știință din Epoca de Aur…) 20.000 de sticle de vin!

…Iar un patron de local a anunţat că Paolo va putea mânca şi bea la el gratis „tutta la vita”, împreună cu familia și cu orice invitat. Din păcate oferta n-a putu fi onorată decât până în decembrie anul trecut…

  • 20 de goluri a marcat Paolo Rossi în 52 de meciuri (de 48 de ori titular) pentru echipa națională a Italiei. a debutat pe 21 decembrie 1977, într-un amical cu Belgia, câștigat cu 1-0, ultimul meci jucat cu „Squadra Azzurra” fiind tot un amical, 2-0 cu Portugalia, pe 3 aprilie 1985, în care marca al doliea gol în minutul 78, din penalty.