News

Parlamentul European a hotărât prelungirea certificatului Covid. Cât va mai fi valabil documentul

Parlamentul European și statele membre au hotărât prelungirea certificatului Covid, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea negativă de coronavirus.
14.06.2022 | 12:29
Parlamentul European a hotarat prelungirea certificatului Covid Cat va mai fi valabil documentul
Certificatul Covid al UE, valabil încă un an. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Parlamentul European, împreună cu statele membre, au decis luni ca certificatul Covid să fie prelungit pentru încă un an. Documentul va mai fi valabil până pe 30 iunie 2023.

Cum explică Parlamentul European prelungirea certificatului Covid

Chiar dacă unele țări au renunțat la utilizarea certificatului, pentru călătoriile din UE va mai fi nevoie, așadar, de acest act care atestă vaccinarea împotriva coronavirusului, testarea sau trecerea prin boală. Parlamentul European a venit și cu o explicație oficială față de hotărâre.

ADVERTISEMENT

”Legislatorii europeni vor să garanteze că cetăţenii europeni se pot deplasa liber în cazul în care apare o nouă variantă îngrijorătoare”, a transmis PE într-un comunicat de presă.

Certificatul Covid al UE trebuia să expire pe 30 iulie 2022

Documentul era intrat în vigoare din 1 iulie 2021 şi avea ca termen de expirare 30 iulie 2022. Încă din luna februarie, Comisia Europeană a propus extinderea valabilității.

ADVERTISEMENT

”Situaţia epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital COVID-19 al UE a fost un instrument cheie pentru a ne ajuta să traversăm situaţii fluctuante.

Suntem hotărâţi să revenim la libera circulaţie fără restricţii şi salutăm decizia unor state membre de a ridica toate restricţiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat COVID-19

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, „acordul la care s-a ajuns astăzi ne va ajuta în continuare să facilităm călătoriile libere şi în siguranţă, dacă o creştere a infecţiilor obligă statele membre să reintroducă temporar restricţii”, a justificat comisarul european responsabil cu dosarul, Didier Reynders.

Acordul politic de luni seară mai avea nevoie de aprobarea oficială a Parlamentului European şi a Consiliul UE, încât să se aplice de la 30 iunie 2023.

ADVERTISEMENT

Comisia Europeană are posibilitatea de scurtare a termenului de valabilitate pentru certificatul Covid-19

La finalul lui 2022, Comisia va face public un raport cu certificatul COVID-19. În acesta se va putea propune și o scurtare a perioadei de utilizare, dar acest lucru depinde evoluția pandemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT