Sport

Patronul unui club istoric din Anglia a murit într-un accident

Americanul John Berylson, patronul clubului Millwall, unul dintre cele mai vechi din Anglia, a murit într-un tragic accident.
05.07.2023 | 12:05
Patronul unui club istoric din Anglia a murit intrun accident
Americanul John Berylson, patronul clubului Millwall, unul dintre cele mai vechi din Anglia, a murit într-un tragic accident. Sursă foto: millwallcf.co.uk
ADVERTISEMENT

Berylson s-a implicat pentru prima dată la Millwall în 2006, iar în cei 17 ani în care a fost proprietarul și președintele clubului a reușit să repună formația pe harta fotbalului britanic.

A murit patronul unui club legendar din Anglia

Vestea morții lui John Berylson (70 de ani) într-un accident a venit ca un fulger pentru clubul din Anglia și pentru fanii săi, deoarece patronul american era extrem de apreciat pentru tot ceea ce a făcut la Millwall.

ADVERTISEMENT

”Cu inima frântă și cu cel mai profund regret, anunțăm decesul iubitului nostru proprietar și președinte, John Berylson. John, care a împlinit 70 de ani luna trecută, și-a pierdut viața într-un accident tragic marți dimineață.

Gândurile tuturor celor de la club sunt la soția sa, Amy, cei trei copii ai săi, Jennifer, James și Elizabeth, și restul familiei Berylson. Moartea bruscă și tragică a lui John îi va afecta fără îndoială pe toți cei care au avut norocul să-l fi cunoscut.

ADVERTISEMENT

A fost un om cu adevărat grozav, incredibil de devotat familiei sale și o persoană de o generozitate, căldură și bunătate remarcabile. A trăit o viață plină de povești, una plină de culoare și bucurie și a fost infinit de grijuliu la alții, cu o dorință nesfârșită de a împărtăși cunoștințele și experiențele sale imense pentru a-i ajuta pe oameni”, a fost mesajul transmis de clubul Millwall, conform The Independent.

Millwall a fost aproape de barajul pentru promovarea în Premier League

”Sub conducerea pasională și îndrumarea lui John, Millwall s-a bucurat de un succes și de o stabilitate extraordinară. De când s-a implicat pentru prima dată în club în 2006, el a prezidat unele dintre cele mai mari momente din istoria lui Millwall.

ADVERTISEMENT

John a continuat să vorbească cu nerăbdare despre noul sezon și despre viziunea sa pentru viitor, iar orice succes care va merge mai departe va fi în memoria și onoarea lui. Va fi moștenirea lui”, se mai arată în comunicatul grupării din Championship.

Millwall este o formație din sud-estul Londrei și a încheiat sezonul precedent pe locul opt în liga a doua engleză, ratând pentru un singur punct prezența în barajul de promovare în Premier League.

ADVERTISEMENT

John Berylson era unul dintre numeroșii oameni de afaceri care au ales să investească în fotbalul englez. Cei mai cunoscuți sunt frații Glazer care au preluat Manchester United, dar acum vor să vândă clubul din cauza faptului că sunt extrem de contestați pe Old Trafford.

ADVERTISEMENT
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa...
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
O tânără va fi eutanasiată după trei ani și jumătate de procese: „Mă...
O tânără va fi eutanasiată după trei ani și jumătate de procese: „Mă simt ușurată. A fost o luptă atât de lungă”
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din...
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din nou mari probleme cu legea! A fost redeschis un dosar mai vechi ce îl vizează pe omul de afaceri din Pipera
Prima reţinere după celebra nuntă opulentă din Buzescu. Socrul mare a blocat de...
Prima reţinere după celebra nuntă opulentă din Buzescu. Socrul mare a blocat de două ori un drum european
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat...
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie...
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Creșterea PENSIILOR, în PERICOL! Se SCHIMBĂ toate CIFRELE
Creșterea PENSIILOR, în PERICOL! Se SCHIMBĂ toate CIFRELE
Florin Salam, din nou în mijlocul unui scandal de proporții. De ce este...
Florin Salam, din nou în mijlocul unui scandal de proporții. De ce este acuzat manelistul
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Ultima oră! Centralele de apartament devin istorie, încălzirea revine „la pauşal”
Ultima oră! Centralele de apartament devin istorie, încălzirea revine „la pauşal”
REPORTAJ După ce era să fie asasinat de soacră și soție, Ghiță din...
REPORTAJ După ce era să fie asasinat de soacră și soție, Ghiță din Măscurei, Vaslui, se gândește să divorțeze: „Ce să facă și el, singurel, dacă ea nu mai vine!?”
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută...
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută doar de programatori