4 amintiri cu Lăcătuş, la ceas aniversar. Talpa pe Tulpan, Belo şi „şcoala penalty-urilor”, ziarele lui Olteanu şi pechinezul Cipi, primit de la… Pavarotti

Andrei Dicu   
in Editoriale
05/04/2018, 17:07
SPECIAL andrei dicu
4 amintiri cu Lăcătuş, la ceas aniversar. Talpa pe Tulpan, Belo şi „şcoala penalty-urilor”, ziarele lui Olteanu şi pechinezul Cipi, primit de la… Pavarotti

Nu există un moment mai prielnic, decât cel actual, pentru a rememora, fără festivism clasic, câteva amănunte inedite din viaţa rebelului din Ghencea anilor ’80-’90…

Marius Lăcătuş a „descălecat” la Steaua pe când avea numai 19 ani. Învăţase să joace fotbal la Steagul Roşu Braşov, iar evoluţiile sale erau marcate, încă de atunci, de defunctul ziar „Sportul” aproape exclusiv cu majuscule. Era, însă, necizelat. Şi obraznic. Această ultimă trăsătură l-a caracterizat toată viaţa… Dincolo de golurile fabuloase, marcate pentru Steaua, pentru Naţională şi pentru echipele la care a mai jucat în străinătate, Lăcătuş a avut şi are tupeu cât un regiment de cavalerie.

La un meci disputat la Buzău, Lăcătuş şi-a pus stadionul în cap. La început, a intrat în conflict cu spectatorii, din pricina unui gest necugetat, făcut cu degetul. Apoi, i-a pus o talpă pe piept fundaşului Tulpan. Disperat, arbitrul a venit la margine şi le-a spus lui Emerich Ienei şi lui Ion Alexandrescu să-l înlocuiască, pentru că, altfel, va fi eliminat. Antrenorul l-a schimbat, dar Lăcă nu s-a potolit nici pe margine, de unde l-a apostrofat, tot timpul, pe tuşier.
Celebra replică „lasă că trag eu şi vă fac mari pe toţi”, de dinaintea executării celebrului penalty din finala de la Sevilla îşi are rădăcini vechi. Într-o discuţie purtată, în urmă cu ani, cu Ştefan Iovan, fundaşul mi-a povestit că, la antrenamente, Lăcătuş şi Belodedici obişnuiau să concureze în materie de luat „păienjenii” la ţintă, din lovituri de la 11 metri. Aşadar, dincolo de furia devenită proverbială cu care a bătut penalty-ul cu care Steaua a deschis scorul în faţa Barcelonei, lovitura nu a fost o descătuşare şi o întâmplare, ci totul fusese programat.

În particular, ca şi acum, Lăcă glumea cu toată lumea. N-avea teamă de nimeni. La o şedinţă a echipei cu generalul Constantin Olteanu şi cu Ilie Ceauşescu, întrebat de primul dacă a citit revista „Viaţa Militară”, în care apăruse o fotografie a sa, alături de câteva rânduri referitoare la jocul prestat, a răspuns scurt: ”Nu!”. Olteanu a răbufnit la adresa membrilor staff-ului echipei, întrebând de ce publicaţia nu a ajuns la jucător. La rândul lor, speriaţi, aceştia l-au apostrofat pe Marius, care le-a replicat: ”Doar nu vroiaţi să-l mint pe tovarăşu’ ministru!”. I-a lăsat fără grai… Ulterior, când se anunţau şedinţe de acest tip, se amuza, tachinându-şi colegii: ”Hai că mă ridic şi spun că n-am citit ziarele de două săptămâni şi oameni vă fac!”…

În august 1992, când deja ajunsese la Real Oviedo, Lăcătuş a povestit, în presa vremii, cum i-a tratat, la fel de degajat şi pe conducătorii clubului spaniol. „Am nimerit bine, oamenii sunt foarte prietenoşi, cu condiţia să joci bine. Până acum, m-am străduit să fiu mereu în faţă, inclusiv în privinţa comportamentului. Mi s-a dus vestea că-s nebun şi toţi sunt cu ochii pe mine. „Presi”, cum îi spunem noi preşedintelui Eugenio Prioti, a primit de la mine porecla „Pavarotti, pentru că seamănă, ca două picături de apă, cu celebrul cântăreţ italian. El m-a rugat să mai stau încă un an la Real, deşi am mai primit şi alte oferte. Mi-a făcut cadou un pechinez foarte simpatic, pe care îl cheamă Cipi şi doi papagali, Coco şi Roco. Fără aceste trei suflete, viaţa noastră ar fi searbădă”, a declarat… sentimentalul atacant.

Acestea sunt doar câteva amintiri legate de „Fiara” Marius Lăcătuş. Patru întâmplări care ne arată că, în sufletul unui rebel, există nu doar patimă, ci har, haz şi tandreţe. La mulţi ani, Marius! Indiferent ce echipă de club simpatizăm, te iubim pentru românismul tău!