Paula Seling a vorbit despre meseria de mamă. Frumoasa cântăreața mărturisește, cu sinceritate, ce a învățat de la fiica ei Elena, și care sunt cele mai mari provocări ale vieții împreună.
Paula Seling ne spune, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK, ce înseamnă pentru ea viața de mamă. Ne povestește ce îi place să facă împreună cu Elena, fiica ei, și care a fost cea mai grea întrebare pe care aceasta i-a pus-o.
Paula Seling recunoaște că gătește pentru fiica ei și că preparatele preferate sunt cartofii prăjiți și pizza. Cunoscuta cântăreață își aduce aminte de copilărie, când făcea toate năzbâtiile alături de ceilalți verișori și mărturisește că, la 16 ani, a câștigat primii bani. Paula Seling spune că au existat oameni care au profitat de dorința ei de a face bine și își aduce aminte de cel mai greu moment din viața ei, bypass-ul mamei.
Cum este mama Paula Seling?
-Ca orice părinte am întrebările mele, nu știu mereu cum mă vede Elena, cum percepe ceea ce încerc să îi ofer. Chiar dacă ea îmi spune mereu că sunt cea mai tare mamă și că mă iubește. Ne iubim și ne spunem asta mereu, suntem afectuoase una cu alta și ne place să petrecem timpul împreună, făcând tot felul de lucruri.
Eu cred că sunt o mamă blândă, dar organizată, fermă în decizii. Încerc să o ajut doar atunci când știu că are nevoie, în rest o las să se descurce. Vreau să crească puternică, bună, organizată, ambițioasă și, în primul rând, fericită. Să aibă toate mijloacele pentru a-și construi viața pe care și-o dorește.
Care a fost cea mai grea provocare cu care te-ai confruntat?
-Cea mai grea provocare a fost trecerea de la obișnuința Elenei în mediul în care crescuse până a venit acasă. Pentru orice copil, schimbarea este o provocare. Dar am trecut cu bine.
Ce ai învățat, până acum, de la fetița ta?
-Am învățat cea mai pură formă de iubire, am învățat bucuria totală, dar și răbdarea.
Ce vă place să faceți împreună? Care sunt activitățile mamă-fiică de la care nu faceți rabat?
-Împreună ne uităm la filme, citim, colorăm, facem lucru suplimentar pentru școală. Ne plimbăm, mergem împreună la cursuri de înot cu instructorul nostru Antonio Costea, facem sport acasă. Uneori mergem la balet, ieșim în parc și multe altele.
Care a fost cea mai grea întrebare pe care ți-a pus-o Elena?
-Cred că cea mai grea întrebare are legătură cu procesul prin care Dumnezeu ne-a adus împreună.
E grea meseria de mamă? Ce îi gătești fiicei tale?
-Îi gătesc diferite mâncăruri, de la paste cu diferite sosuri, la supe, ciorbe, supe creme, pilaf, cartofi. Îi fac cam toate felurile de mâncare. Ei îi plac cel mai mult cartofii la cuptor sau prăjiți, ca oricărui copil de altfel, apoi pizza. Gomboți (gășuște, n. red.) cu prune sau înghețată de fructe.
Cum arată viața ta acum, după schimbările care au avut loc?
-Viața mea este una agitată, cu plecări multe, dar și cu momente prețioase petrecute cu familia, ca și până acum.
Cum a fost copilăria ta? Ce nebunii făceai când erai mică?
-Copilăria mea a fost foarte fericită, am petrecut mult timp la bunici, la râu sau pe dealuri, atât la părinții mamei cât și la cei ai tatălui. Am participat la muncile câmpului, am avut grijă de animale și de păsări și am mers cu vaca la păscut. Am făcut tot ce mi-a trecut prin cap, cu bunicii extrem de buni și iubitori. În timpul școlii studiam mult la pian și era mai greu, însă mă ‘răzbunam’ în timpul vacanțelor.
Am făcut destul de multe năzbâtii însă nimic grav, de la adăpatul vacilor înainte de a fi sătule, să pară că au mâncat destul, până la ‘eliberarea’ iepurilor în grădină. Ni se părea inutil să culegem cu mâna atâta iarbă cât era necesar să îi săturăm, când puteam lejer să aducem iepurii la iarbă. Doar că duși au fost, de tot, în tufe. Ne-am luat destule scatoalce atunci, toți cei patru verișori.
Cui îi spuneai secretele tale, mamei sau tatei?
-Mama știa, mereu, totul despre mine.
Cum te înțelegeai cu fratele tău, în copilărie?
-Minunat. Fratele meu era un fel de Zeus pentru mine, exemplul absolut, geniul familiei.
Cum a fost perioada liceului? Mai rebelă sau mai timidă?
-La început mai timidă, apoi am avut câteva momente trecătoare de rebeliune.
Îți mai aduci aminte când te-ai îndrăgostit prima oară?
– Da, la cinci ani, de un coleg de la grădiniță.
Mai ții minte când ai câștigat primii bani?
– Daaaa, primul meu salariu a fost câștigat la 16 ani, după ce m-am angajat la Radio Contact Baia Mare. Făceam o emisiune de jazz, apoi am devenit DJ (animator de radio, cum îi spunea în contextul acela) și mi-am cumpărat un rucsac maro pe care îl am și azi.
În data de 24 mai 2014 ai fost declarată cea mai frumoasă participantă de la Eurovision 2014. Consideri că frumusețea ta a reprezentat un avantaj în meseria pe care ți-ai ales-o?
-Mulțumesc frumos pentru compliment, cu siguranță că ajută. Dar e foarte important ce faci cu ea. Mereu am încercat să păstrez misterul și să am un respect față de calitățile pe care mi le-a dăruit Dumnezeu, prin părinții mei.
Îți mai aduci aminte un moment de pe scenă, haios sau penibil, dar de neuitat?
-Sigur, mi-a intrat tocul într-o gaură din podea și am rămas prinsă într-un loc, a trebuit să chem ajutoare să mă repună pe picioare.
Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Ce s-a întâmplat, ce ai simțit?
-Cel mai greu moment a fost operația de bypass a mamei. Slavă Domnului că totul a fost bine. Am simțit că vreau să opresc timpul …
Simți că ai dezamăgit vreodată?
-Bine-nțeles, nu există om care să nu dezamăgească pe cineva în anumite contexte. Mereu îmi cer scuze tuturor pentru greșelile inevitabile. Important este să fii tu liniștită cu tine și cu Dumnezeu.
Dacă ar fi s-o iei de la început, ce greșeală nu ai mai repeta?
-Aș fi mai atentă în alegerea unor contexte de manifestare a artei mele. Au fost oameni care au profitat de dorința mea de a face bine.
Care este destinația preferată de vacanță?
-Momentan, doresc să mă reîntorc în Thassos. Totodată România are foarte multe destinații deosebite, de la cabane în munți până la zone de litoral liniștite și pitorești. În general îmi plac locurile cu liniște și apropiate de natură.
Ce planuri și proiecte ai pentru anul 2023?
-Tocmai sunt la Chișinău unde filmez un nou videoclip pentru ‘Noapte caldă’, arc peste timp. Este o piesă ce împlinește 24 de ani de când am scris-o și am lansat-o și cu care, în 2002, am câștigat Trofeul ‘Cerbul de Aur’. Într-o reeditare alături de Angry Band, cu orchestrația și producția muzicală a lui Alexandru Gorgos, producție video Oleg Oz, regizor Dumoiru Neagu.
Mai pregătesc lansarea prelucrării după Valsul nr. 2 de Dmitri Șostakovici, orchestrație Alexandru Gorgos, pentru care am scris versurile “Dor în destin”, un album cu influențe folclorice. Am avut un concert alături de Albano la Sala Palatului, pe 27 Mai, și pregătesc un nou album și turneu de colinde. Concerte în țară și străinătate, turneu în Canada și SUA și așa mai departe.