Sport

Peluza Nord, pact cu galeria lui Dinamo. Câte bilete vor primi ”câinii”

Fanii celor de la FCSB au făcut un pact cu galeria lui Dinamo, înainte de marele derby de sâmbătă. Ce le-a promis Gheorghe Mustață ”câinilor” înainte de meci.
20.07.2023 | 18:53
Peluza Nord pact cu galeria lui Dinamo Cate bilete vor primi cainii
Peluza Nord, pact cu galeria lui Dinamo. Foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Gheorghe Mustață, lider al Peluzei Nord FCSB, a dezvăluit că s-a ajuns la o înțelegere cu galeria lui Dinamo. Așadar, la meciul care se va disputa pe arena Arcul de Triumf, în peluza dinamovistă vor fi 600 de suporteri, un număr aproape dublu față de înțelegerea inițială. Asta, pentru că fanii celor de la FCSB au vrut să facă un gest care să le asigure în retur un număr mai mare de bilete când vor avea de mers în deplasare la Dinamo acasă.

Peluza Nord, pact cu galeria lui Dinamo

În total, gazdele de ocazie se așteaptă să fie aproximativ 7.500 de spectatori pe acest stadion, iar toate tichetele se vor vinde exclusiv la case, vineri, pentru că cererea e foarte mare și există o listă cu cine are întâietate să intre pe stadion. ”Am vorbit cu galeria celor de la Dinamo, am ajuns la un acord cu reprezentanții peluzei lor, ei trebuiau sa primească 375 de bilete, dar am convenit să le dăm 600 de bilete. MM ne-a spus că depinde de noi, cum vrem, așa că le vom da 600 de bilete. Sperăm sa respecte și ei promisiunea pe care au făcut-o pentru retur”, a declarat Mustață pentru Sport.ro.

ADVERTISEMENT

Alungată de pe Arena Națională din cauza unui concert, dar și de pe Ghencea din cauza oficialilor CSA Steaua, FCSB va fi nevoită să joace un mare derby pe o arenă cochetă, dar extrem de mică. În aceste condiții fanii au toate șansele să rămână la televizor, pentru că listele cu cei care vor intra pe arenă sunt deja făcute în mare parte, pe anumite criterii obiective.

”Biletele pentru Derby, DOAR vineri la casele de bilete de la Arena Națională! FCSB anunță că biletele pentru partida FCSB – Dinamo, de sâmbătă seară (21:30 – Stadionul Arcul de Triumf) vor fi puse în vânzare vineri, începând cu ora 11:00, la casele de bilete de pe Bulevardul Basarabia.

ADVERTISEMENT

Fiecare suporter roș-albastru va putea achiziționa MAXIMUM 2 bilete, pe baza documentelor de identitate ale persoanelor care vor intra în posesia acestora. De asemenea, accesul la stadion se va face DOAR pe baza biletului și a documentului de identitate (C.I. sau pașaport pentru persoanele cu vârsta peste 14 ani, respectiv Certificatul de naștere în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani)”, a transmis FCSB pe pagina oficială de Facebook.

Așa cum era deja anunțat, fanii care vor lua loc la Tribuna 1 vor scoate din buzunar 75 de lei, iar cei de la Tribuna 2 vor plăti 50 de lei pentru a asista la derby. Persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor vor avea parte de bilete rezervate pe care le vor ridica de la stadion, însă li se va solicita buletinul și acte doveditoare ale dizabilității.

ADVERTISEMENT

Reprezentanții Peluza Nord au fost extrem de dezamăgiți să vadă că li s-a interzis accesul în Ghencea, iar acum derby-ul cu Dinamo se va disputa pe ”Arcul de Triumf”, stadion cu doar 8.000 de locuri. Chiar și așa, dinamoviștii au avut parte de un gest de bunăvoință și vor primi 600 de bilete, însă e de așteptat să reîntoarcă favorul în retur.

”Sâmbătă avem meci! Și nu orice meci… Reîntâlnim Dinamo, echipă reîntoarsă cu ambiții mari în Superliga. Deși se putea umple Arena, deși puteam să avem un meci cu o atmosferă superbă pe alte stadioane, frustrările și neîmplinirile unora fac ca acest meci să se joace pe o arenă cu numai 8000 de locuri.

ADVERTISEMENT

Vom fi mult prea mulți pentru un stadion așa mic! Pentru că am primit mii de solicitări din partea voastră, vă anunțăm că biletele vor fi disponibile numai la case iar în peluză vor avea prioritate: Grupurile din Peluza Nord, Membrii asociației noastre – Salvați Steaua și, dacă mai rămân bilete, cei care ne-au scris și ne scriu în privat pe facebook pentru a ne solicita bilete. Condițiile esențiale pentru a primi bilete: ne arătați poze cu voi în peluzî, pozele de la meciurile din sezonul trecut! Toate biletele vor fi nominale, iar la meci trebuie să aveți buletinul cu voi pentru a intra! Revenim cu detalii!”, a transmis Peluza Nord.

FCSB – Dinamo se joacă sâmbătă, 22 iulie, de la 21:30 pe stadionul ”Arcul de Triumf”. Informația a fost confirmată de Justin Ștefan, oficial al LPF. ”FCSB ne-a informat oficial că poate juca acolo, are toate lucrurile în ordine, inclusiv planul de bilete. Meciul nu se amână”, a transmis Ștefan, conform GSP.ro.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 1,55 este cota pentru ca FCSB să înscrie cel puțin un gol în prima repriză în meciul FCSB – Dinamo

ADVERTISEMENT