Manchester City a câștigat pentru prima oară în istorie trofeul Ligii Campionilor, deși jocul formației lui Pep Guardiola nu a strălucit. Totuși, antrenorul care a simțit gustul victoriei în Champions League și cu Barcelona era convins că echipa sa va triumfa la Istanbul.
Pep Guardiola a recunoscut că le-a fost extrem de dificil jucătorilor lui Manchester City să desfacă apărarea celor de la Inter. Antrenorul iberic le-a comunicat elevilor săi la pauză să aibă răbdare. Rodri, în minutul 68, a marcat singurul gol al finalei de pe Ataturk Stadium.
„Obosit. Liniștit. Satisfăcut. Este atât de greu sa câștigi. Au fost foarte buni. ‘Ai răbdare’, le-am spus la pauză. Trebuie să ai noroc. Această competiție este o monedă. A fost scris în stele. Ne aparține. Nu am fost la cel mai bun nivel al nostru”, a declarat Pep Guardiola, citat de BBC.
Pep Guardiola a precizat că urmează o pauză meritată pentru Manchester City. Antrenorul iberic a dezvăluit că la începutul săptămânii viitoare va avea loc parada prezentării trofeului Champions League în orașul Manchester. „Nu am energie să mă gândesc la sezonul viitor, e imposibil.
Avem nevoie de o pauză lungă. Vom sărbători la hotel cu familia și prietenii. Luni, parada este la Manchester”, a spus Pep Guardiola.
Inter a fost aproape în mai multe rânduri să restabilească egalitatea pe tabelă, însă Ederson a păstrat scorul intact. Pep Guardiola a avut doar cuvinte de laudă la adresa formației lui Simone Inzaghi, mărturisind că „nerazzurrii” nu au ajuns întâmplător în ultimul act.
„Felicitări lui Inter, este o echipă grozavă. Ne așteptam la un astfel de meci, meritau nerazzurri să fie aici. Inter nu a fost aici întâmplător. Inter trebuie să se gândească că astăzi este a doua cea mai puternică echipă din Europa.
Așa este sportul, uneori câştigi, alteori pierzi”, a mai spus Pep Guardiola. Manchester City a câștigat în stagiunea recent încheiată titlul în Premier League, trofeul Cupei Angliei și finala Champions League. Campioana Angliei a deveni doar a doua echipă care realizează „tripla istorică” după Manchester United în sezonul 1998-1999.
Deși a avut o evoluție ștearsă în finala cu Inter, Erling Haaland a încheiat cu succes un sezon impresionant la Manchester City. Atacantul norvegian a încheiat primul în topul marcatorilor din Champions League, cu 12 reușite. Superstarul nordic a mărturisit că performanța echipei cântărește mai mult decât golurile marcate individual.
„Incredibil. În cele mai nebunești vise ale mele, nu m-am gândit niciodată la asta. Arată că este posibil pentru un tip dintr-un mic oraș natal din Norvegia. Dă speranță tinerilor. Este de necrezut. Să am tatăl și mama în preajma mea aici este fantastic. Sunt atât de fericit.
După câteva zile în care sentimentul câștigării trofeului se liniștește, voi dori să o fac din nou cu siguranță. Mă cunosc și știu că așa voi gândi. Într-o zi bună aș fi putut marca două goluri, dar nu-mi pasă de asta acum. În finală, singurul lucru este să câștig. Este vorba de a performa ca echipă pentru a obține trofeul”, a spus Erling Haaland.