Așa cum prevede protocolul și legea, Petre Daea a organizat o ceremonie de predare-primire ministerului, mai exact lui Florin Barbu, un personaj controversat care nu a știut să răspundă cât e salariul minim în sistem. Nu au lipsit pupăturile și complimentele, dar și replicile marca Petre Daea
Fostul ministru al agriculturii a ținut un discurs ”emoționant” la despărțirea de minister și nu a uitat să-și laude succesorul. ”Cel ce vă vorbește și-a încheiat mandatul. Cel care a fost audiat și a intrat în dispozitiv constituțional de a fi ministru și îl cunoașteți e vorba de prietenul, colegul, omul Florin Barbu. Te îmbrățișez, Florine, îți doresc succes, sunt mândru de tine”, a declarat Petre Daea.
Totodată, ministrul a făcut o glumă: ”Mi-am dat seama că nu mai sunt ministru când nu mi-ați pus apă în pahar”. Încheierea a fost la fel de emoționantă: ”Te pupă tata. Te îmbrățișez, prietene! Succes!”. La rândul său, Florin Barbu a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Petrică Daea.
”Obiectivele principale ale agriculturii sunt realizarea programului național strategic, accesarea fondurilor europene, continuarea reabilitării sistemului de irigații. Vreau să transmit fermierilor că sunt un partener loial”, a completat Barbu. Petre Daea și-a pierdut, astfel, portofoliul, însă a câștigat simpatia votanților social-democrați după ce a plâns pe holuri, conform Puterea.ro.
Mai mult, liderul PSD Marcel Ciolacu a fost surprins în timp ce îl îmbrățișa pe Daea pe holurile Parlamentului, la puțin timp după ce a fost înlocuit din funcție. Daea s-a împăcat foarte greu cu gândul că a fost înlocuit, mai ales că e vorba despre un personaj fără experiență în domeniu.
Florin Barbu este un fost inspector, șef de serviciu și director al Primăriei Slatina și, totodată, deputat PSD. Executivul Ciolacu a trecut fără probleme, cu 290 de voturi ”pentru” și 95 ”împotrivă”, în condițiile în care au votat doar 385 de parlamentari din totalul de 465. Cei care nu au participat la vot au fost parlamentarii UDMR, alături de o parte de cei din AUR.
Fostul ministru Petre Daea și-a obișnuit audiența cu tot felul de declarații bizare, considerate de unii amuzante. De la războiul declarat cormoranilor și lăcustelor, la modul în care a apărat vacile din România, Petre Daea va rămâne, cu siguranță, în memoria celor care au fost interesați de politică în țara noastră.
“Sunt consecvent în ceea ce spun şi ceea ce fac. Trebuie să înţelegem bine că patrimoniul acesta gastronomic al României trebuie să-l şi păstrăm, să-l valorificăm şi să îl şi dezvoltăm în acelaşi timp. Să-l dezvoltăm prin componenta lui şi să îl dezvoltăm prin ceea ce trebuie să transmitem oamenilor de fiecare dată, în aşa fel încât să conştientizăm că suntem pe un traseu al respectării gusturilor, dar în acelaşi timp să nu ieşim din vadul pe care l-am cunoscut de-a lungul vremii şi pe care l-am făcut de-a lungul vremii.
Şi sunt şi constant în ceea ce afirm de fiecare dată şi cu diverse ocazii, spunând tot timpul că nu este cazul să salivăm la orice propunere pe care o fac unii sau alţii şi nici nu putem să salivăm decât dacă ne place şi nouă. Nu ne plac nici greierii, nu ne plac nici lăcustele. Ne place laptele, ne plac produsele pe care le-am realizat de-a lungul vremii şi pe care le putem realiza în România, ştiind că avem, har Domnului, de toate, avem unde, avem cu ce, avem cu cine să facem hrana necesară populaţiei”, este doar una dintre declarațiile care l-au consacrat pe Daea.