Vești bune pentru iubitorii vacanțelor la Marea Neagră. Plaja din Eforie va fi extinsă cu peste 50 de hectare, în cadrul unui proiect de protecție și reabilitare a litoralului românesc.
Acest proiect de extindere a plajei face parte dintr-un program mai amplu de protecție costieră, început în anul 2013. Lucrarea conține 16 loturi, împărțite în două faze, cu un buget total de aproximativ 1 miliard de euro.
Autoritățile accelerează proiectul de reducere a eroziunii costiere. În acest sens, au început lucrările în zona Eforie, iar la finalul lor vor fi create 50 de hectare noi de plajă.
Oficialii din Guvern dau asigurări că turiștii nu vor avea de suferit deoarece, pe perioada sezonului estival, se va lucra în larg, în zona digurilor.
Ministrul Mediului, Taczos Barna, spune că litoralul Mării Negre se extinde cu 50 de hectare în zona Eforie şi câștigă alte 2,9 hectare de vegetație marină.
”Vrem să avem un litoral modern, pus la punct din punct de vedere turistic și să protejăm biodiversitatea de aici.
Pe lângă cele 50 de hectare de plajă nouă, câștigăm și peste 2,9 de hectare de biodiversitate marină pentru două specii protejate de bivalve (scoici).
Am plecat de la un sistem dezorganizat, de la un litoral care nu a fost pus la punct așa cum trebuie”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna, conform Adevărul.
În cadrul lucrărilor se vor executa șapte structuri de piatră și se vor plasa aproximativ 4 milioane de metri cubi de nisip, ceea ce va conduce la creșterea suprafeței de plajă cu aproximativ 50 de hectare.
La începutul acestui an, cei de la Ministerul Mediului anunțat că litoralul românesc va avea aproape 53 de hectare de plajă nouă, pe o lungime de 6.950 de metri liniari.
”Operaţiunile de înnisipare, pe plaja din Mamaia, sunt în toi. Cel mai mare proiect, din ultimii 50 de ani, în valoare de peste 800 de milioane de euro, este în plină derulare. El este implementat de instituţia noastră, prin Apele Române Dobrogea-Litoral, de-a lungul întregului litoral românesc, de la nord la sud, pe 11 zone, timp de trei ani, adică până în anul 2023.
La începutul acestei veri, situaţia în cifre va arăta astfel: aproximativ 53 de ha de plajă nouă; pe o lungime de 6.950 de metri de liniari; circa 4,5 de milioane de metri cubi de nisip, folosiţi la înnisipare”, menţionează reprezentanţii instituţiei.
În următorii trei ani, alte 11 sectoare de plajă vor fi extinse, cu peste 200 de hectare. Este vorba despre stăvilarele Edighiol/Periboina, plajele Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie – în etapa I şi plajele Costineşti, Olimp, Jupiter – Neptun, Balta Mangalia – Venus – Aurora, Mangalia – Saturn, 2 Mai – în etapa a II-a, potrivit Ministerului Mediului.