News

Planul Roșu de acțiune, activat după un grav accident în Dâmbovița. Microbuz răsturnat. Un mort și 7 răniți. Update

Autoritățile au activat Planul Roșu de acțiune după un grav accident petrecut în județul Dâmbovița. Un microbuz s-a răsturnat.
20.12.2023 | 21:34
Planul Rosu de actiune activat dupa un grav accident in Dambovita Microbuz rasturnat Un mort si 7 raniti Update
Microbuz plin cu persoane, accident grav în Dâmbovița. Mai multe persoane rănite, Plan Roșu activat. Sursa foto (ilustrativ): Facebook
ADVERTISEMENT
20-12-2023
19:40

Bilanț cumplit al accidentului din Dâmbovița: un mort și 7 răniți

IPJ Dâmbovița a prezentat bilanțul victimelor accidentului din Dâmbovița. Cele mai noi date spun că o persoană a decedat, iar alte 7 sunt rănite. Din primele verificări, în microbuz se aflau cetățeni din Sri Lanka. Ei se deplasau din județul Teleorman către județul Ilfov.

La un moment dat, în afara localității Corbii Mari, vehiculul ar fi părăsit partea carosabilă, s-ar fi răsturnat și izbit de un cap de pod. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

În evenimentul rutier au fost implicate 8 victime, dintre care: 1 decedată, 6 transportate la spital, conștiente, 1 persoană a fost asistată medical la fața locului și refuză transportul la spital”, spun autoritățile. 

Un accident cu mai multe victime a fost raportat, miercuri seara, în județul Dâmbovița. Un microbuz plin cu persoane s-a răsturnat. Dat fiind numărul mare de victime, a fost activat Planul Roșu de intervenție.

Microbuz plin cu persoane, accident grav în Dâmbovița. Mai multe persoane rănite, Plan Roșu activat

Din primele informații, acest grav eveniment rutier a avut loc între localitățile Gratia și Corbii Mari. Aici, un microbuz cu mai mulți oameni la bord s-a răsturnat în afara părții carosabile.

ADVERTISEMENT

Din cauza numărului mare de persoane implicate, pentru asigurarea asistenței medicale de urgență, la nivelul județului Dâmbovița a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Astfel, la fața locului au fost trimise o mașină de stingere, 6 ambulanțe SMURD, un echipaj de descarcerare și 3 ambulanțe SAJ. În sprijin a intervenit și ISU Teleorman cu o mașină de stingere și o ambulanță SMURD.

ADVERTISEMENT

Totodată, alte 2 ambulanțe SAJ din județul Teleorman au fost trimise la eveniment. Se așteaptă ajutor și de la ISU București – Ilfov. Deocamdată, detalii despre numărul exact de victime și starea lor de sănătate sunt încă în curs de stabilire.

Angajații de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență (ISU) sunt pe teren și lucrează intens pentru a asigura îngrijirea corespunzătoare tuturor persoanelor afectate de acest incident.

ADVERTISEMENT

IPJ Dâmbovița a anunțat că în eveniment este implicat un microbuz 8+1. Traficul pe drumul județean DJ 701 dintre Corbii Mari și Gratia, județul Teleorman, este blocat în acest moment.

Zi de miercuri cu accidente grave în Dâmbovița

A fost un mijloc de săptămână alert pe șoselele din județul Dâmbovița. Pe timpul zilei, două persoane au fost rănite, între care un copil de 6 ani, în urma unui accident provocat de o șoferiță, în vârstă de 29 de ani.

ADVERTISEMENT

Mașina condusă de femeie ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a izbit mașina în care se aflau bărbatul și copilul. ”Din primele verificări, polițiștii au constatat că o femeie de 29 de ani, din Serdanu, ar fi condus un autoturism, pe DN 7, în afara localității Titu, din direcția București către Titu.

Ea ar fi pătruns pe sensul opus, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din Voluntari.  În urma impactului, un minor de 6 ani a fost rănit, precum și șoferul de 48 de ani”, a transmis IPJ Dâmbovița.

ADVERTISEMENT