Acestea vor suplimenta brățările existente în cazul acelor bărbați care își agresează iubitele sau soțiile. Desigur, acestea sunt valabile și în cazul în care soțiile și-ar bate bărbații, sau în cadrul violenței din interiorul cuplurilor de același sex.
”Violenţa domestică rămâne o realitate tristă pentru România anului 2022”, transmite Gorghiu, în condițiile în care în primele 10 luni ale anului 2022 au fost nu mai puțin de 75.000 de cazuri în care polițiștii au intervenit, în timp ce faptele penale au crescut la peste 46.000, cu 13.4% mai mult față de aceeași perioadă din 2021.
”Violenţa domestică rămâne o realitate tristă pentru România anului 2022. Datele statistice pentru primele 10 luni sunt elocvente: aproximativ 75.000 de cazuri în care poliţiştii au intervenit; numărul faptelor penale în domeniu a crescut la peste 46.000, cu 13,4% faţă de primele 10 luni ale anului 2021; au fost emise aproape 11.000 de ordine de protecţie provizorii, peste 4.000 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată.
Problema este mare şi combaterea fenomenului este dificilă. Nu se realizează de azi pe mâine! Dar prin extinderea instrumentelor de prevenţie şi control eficiente, victimele violenţei domestice, aparţinătorii, societatea vor fi mai în siguranţă. Iar aici, monitorizarea cu brăţări electronice a agresorilor are un rol major. Operaţionalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) cu 1 octombrie a adus mai multă protecţie victimelor violenţei domestice şi mai mult curaj din partea lor de a se adresa autorităţilor, ştiind că există o soluţie funcţională.
În prima lună de implementare a proiectului pilot, în 56 de situaţii a fost pusă în aplicare măsura obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. 20% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti”, a transmis Alina Gorgiu într-un comunicat de presă, citat de News.ro.
Totodată, Gorghiu a făcut referire la faptul că brățările electronice ajută la diminuarea cazurilor de violență domestică.
”Un început bun. Se poate însă şi mai bine! Dacă, de la momentul în care am iniţiat propunerea legislativă cu brăţările electronice (decembrie 2019) şi până la adoptarea legii (mai 2021), a trecut mai bine de un an şi jumătate, încă alte câteva luni până la implementarea legii, dinamica numărului victimelor violenţei domestice ne obligă să apasăm pedala acceleraţiei şi să implementăm monitorizarea agresorilor cu brăţară electronică la nivelul altor două judeţe: Argeş şi Timiş.
De aceea, am depus, în numele PNL, un amendament la proiectul bugetului de stat pentru 2023 pentru majorarea alocării bugetare cu 15 milioane lei pentru achiziţia a încă 1.000 de bucăţi, precum şi pentru cheltuieli de personal necesare acţiunilor care prevăd monitorizarea cu brăţară electronică. Şi asta înseamnă un lucru simplu: mai multe brăţări, mai multă protecţie pentru victimele violenţei domestice”, a concluzionat Gorghiu.
La nivel mondial, statisticile arată că 1 din 3 femei (35.6%) și 1 din 4 bărbați (28.5%) au fost abuzați cel puțin o dată în timpul vieții, fie că e vorba de violență fizică sau psihică. Deși e percepută eronat drept o problemă care afectează strict femeile, violența domestică nu ține cont de sex. Cu toate acestea, în România statisticile arată că 95% din cazurile de violență domestică au bărbații drept agresor și femeia drept victimă.