Podul de la Brăila, atracția românilor care merg la mare. Deși traseul este mai lung decât cel de la Fetești, turiștii care vin din zona de nord a Moldovei îl preferă pe acesta. Oamenii sunt curioși să vadă cea mai importantă investiție de infrastructură, din România, din ultimii 30 de ani.
Turiștii pot alege între mai multe trasee atunci când vor să ajungă pe litoralul românesc. Unul dintre acestea îl reprezintă călătoria cu bacul de la Galați, care durează trei ore și 23 de minute, potrivit Observator News.
De asemenea, traversarea podului peste Dunăre de la Brăila durează trei ore și 20 de minute, iar o altă variantă ar fi traseul de pe autostrada A2, prin Fetești. Cei care aleg această variantă fac în jur de trei ore până pe litoralul românesc.
Șoferii care vin din nordul Moldovei pe litoral, alegând varianta Fetești, pot face șase ore și 16 minute. Dacă vor să traverseze podul de la Brăila, timpul de călătorie este mai mare, de șase ore și 36 de minute.
Cu toate că traseul este mai lung, cei mai mulți dintre șoferi aleg varianta podului de la Brăila, conform sursei citate. Cel mai probabil, românii optează pentru acest drum având în vedere că podul a fost recent inaugurat.
Supranumit Golden Gate de România, podul suspendat peste Dunăre este al treilea ca dimensiune din Europa. Totodată, reprezintă cea mai mare investiție în infrastructură din ultimii 30 de ani. Inaugurarea a avut loc acum două zile, pe data de 6 iulie.
La eveniment au participat președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Potrivit celui din urmă, nu va exista o taxă pentru traversarea podului, cel puțin în următorii cinci ani.
„În 2017 puțini credeau în reușita acestui pod. Podul leagă cele trei regiuni istorice. Este un pod pe care l-aș denumi un pod al speranței, un pod al unirii, un pod al sepranțelor pentru toți românii.”, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la ceremonia de inaugurare.
Podul face legătura între județele Brăila și Tulcea. Autoritățile speră ca în zonele respective să se înregistreze o creștere economică semnificativă odată cu inaugurarea acestuia. „Pentru prima dată, județe Tulcea și Brăila sunt conectate rutier. Este o lucrare de infrastructură unică în sud-estul Europei. Este dovada că statul român știe să investească și să atragă banii europeni și să creeze oportunități pentru noi locuri de muncă”, a adăugat ministrul Transporturilor.