News

Poliția Română: ”Trebuie să–şi dea demisia chestorul Vasilescu?” Explicații în legătura cu întâlnirea șefului IGPR cu membrii clanului Duduianu

29.08.2020 | 18:36
Politia Romana Trebuie sasi dea demisia chestorul Vasilescu Explicatii in legatura cu intalnirea sefului IGPR cu membrii clanului Duduianu
Poliția Română
ADVERTISEMENT

Poliţia Română a transmis sâmbătă, pe pagina de Facebook, un comunicat în care explică detaliat circumstanțele care au dus la întâlnirea dintre şeful IGPR, chestorul Liviu Vasilescu, și reprezentanţii clanului Duduianu.

Reprezentanţii instituţiei consideră că s-a procedat legal şi corect, ”conform tuturor normelor în vigoare”. În plus, Inspectoratul General al Poliţiei Române se plânge că a rămas fără mulţi profesionişti.

ADVERTISEMENT

Întâlnirea dintre Liviu Vasilescu și oamenii din clanul Duduianu a creat multă suspiciune în rândul societății.

Poliția Română: Întâlnirea dintre Liviu Vasilescu și clanul Duduianu a fost legală

”Poliţia Română a procedat legal, corect, conform tuturor normelor în vigoare, care nu sunt aplicate în cazuri de criză doar în ţara noastră, ci şi pe plan internaţional. În orice situaţie de această natură, analizezi şi pui în aplicare soluţia cea mai eficientă, astfel încât să primeze protejarea vieţii şi integrităţii persoanelor.

ADVERTISEMENT

Nu o spunem doar noi, ca să ne scuzăm sau justificăm acţiunea, ci o spun experţii în managementul crizelor, conform regulilor de tactică poliţienească şi culegere de informaţii, ce se aplică şi-n alte state cu experienţă în managementul acestui gen de evenimente”, explică pe facebook IGPR.

Inspectoratul General al Poliţiei Române explică mai multe nelămuriri pe care oamenii le-au avut după ce s-a aflat că Liviu Vasilescu, șeful IGPR, a fost ”în teren” pentru a discuta cu membrii clanului Duduianu.

ADVERTISEMENT

“În consecinţă, am ajuns azi să discutăm de ce şeful Poliţiei Române a coborât în stradă să rezolve problema, tocmai pentru că în acel moment a fost singura soluţie operativă eficientă, pe româneşte, nu am avut altă soluţie care să garanteze succesul operaţiunii. Trist, dar adevărat. (în mod concret, chestorul Vasilescu era în concediu timp de 5 zile, a fost rechemat urgent şi a rezolvat problema în 5 ore, şi oricum şeful Poliţiei Române nu era la prima lui “excursie în teren” de la preluarea mandatului).

În concluzie, chestorul Vasilescu a fost singurul considerat ca având experienţa necesară de a coordona operativ, nici nu s-a ascuns, nu a făcut nimic ilegal, acţionând după “litera manualului” de tactică poliţienească, pe care trebuie să-l cunoască orice poliţist. (în plus, după cum aţi observat, echipa operativă a ştiut tot timpul unde sunt camerele de luat vederi)”, precizează Poliția Română.

ADVERTISEMENT

”Trebuie să–şi dea demisia chestorul Vasilescu? Credem că argumentaţia prezentată de noi mai sus oferă în mod implicit şi răspunsul: şeful Poliţiei Române şi-a făcut datoria în mod eficient, rezolvând o problemă complicată, conform regulilor scrise sau cutumiale ale instituţiei noastre”, a concluzionat Inspectoratul General al Poliţiei Române.

ADVERTISEMENT