Vlad, debutant la 18 ani. “E presiune să joc în faţa lui Niţă!”

George Heisu   
in Stiri sportive
23/11/2017, 20:50
Vlad, debutant la 18 ani. “E presiune să joc în faţa lui Niţă!” GALERIE FOTO

Odată asigurată prezenţa în primăvara europeană, FCSB şi-a permis să arunce în teren, la Plzen, o echipă de viitor, în care şi-au găsit locul puşti precum portarul Andrei Vlad, de 18 ani, sau Florinel Coman, în vârstă de 19 ani. De fapt, finanţatorul Gigi Becali a vrut să-l vadă la lucru pe “Messi al portarilor”, într-un joc european, iar Dică n-a avut încotro şi i-a făcut pofta.

Este debutul în fotbalul mare al unui fotbalist cu un viitor ce se anunţă a fi strălucit, pentru Andrei Daniel Vlad patronul Gigi Becali trecând în dese rânduri peste dorinţele lui Dică şi forma lui Florin Niţă, numai să-l vadă la lucru. Andrei Vlad are doar două meciuri în Liga 1, ambele contra Viitorului, ambele 0-1, unul cu Craiova, celălalt cu FCSB!

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Andrei Vlad a pus umărul la calificarea naţionalei U19 la Turul de Elită al Euro 2018

La doar 18 ani, Vlad a mai fost titular la FCSB în disputa pierdută în campionat, la Ovidiu, în faţa Viitorului Constanţa, în luna septembrie, precum şi în jocul din Cupa României, cu Sănătatea Cluj, câştigat de “roş-albaştri”, cu scorul de 6-1.

“Nu vrea Dică, dar el vă poate spune că eu am insistat, am vrut să-l impun portar titular. Dar Dică nu vrea şi nu trec peste el. Vlad e un copil căruia îi dau 10.000 pe lună. Nu vreau să vadă copilul că e pe lista neagră”, declara recent Gigi Becali.

După partidă, patronul l-a lăudat: “Singura impresie plăcută de la meciul cu Plzen, portarul Andrei Vlad. El a demonstrat că are valoare în acest meci. Inspiraţie are, doar la şuturi de la distanţă şi la parade… nu prea… Merită să aibă şanse şi în continuare” .

Născut pe 15 aprilie 1999, la Târgovişte, Andrei Vlad a început fotbalul la CSS Târgovişte, după care, în 2015, a ajuns la CS Universitatea Craiova, echipă la care a debutat în Liga 1 Betano, într-o partidă tot cu FC Viitorul Constanţa, din finalul “play-off”-ului. A trecut pe la toate echipele naţionale la diferite categorii de vârstă, iar acum câteva zile a pus umărul la calificarea naţionalei României U19 în Turul de Elită al Euro 2018.

Cel mai tânăr portar român debutant în grupele unei competiţii europene

La 18 ani, 7 luni si 8 zile, Andrei Vlad a devenit cel mai tânăr portar român în grupele unei competiţii europene. El a intrat şi în galeria celor mai tineri fotbalişti din România care joacă în întrecerile continentale. Vlad l-a depăşit pe Valentin Cojocaru, care a jucat pentru Steaua la vârsta de 19 ani, 10 luni şi 20 de zile.

Cel mai tânar fotbalist român utilizat în Europa în ultimii 10 ani este Sergiu Buş, acesta evoluând pentru CFR Cluj la vârsta de 16 ani, 9 luni şi 25 zile.

Iată un “Top ten” al celor mai tineri jucători români care au debutat în Europa, din ultimul deceniu:

1. Sergiu Buş – 16 ani, 9 luni, 25 zile; in CFR Cluj – FK Sarajevo

2. Carlo Casap – 17 ani, 6 luni, 29 zile; in Viitorul – Gent

3. Denis Drăguş – 18 ani, 1 luna, 18 zile; in Viitorul – Salzburg

4. Doru Dumitrescu – 18 ani, 2 luni, 10 zile; in Viitorul – Gent

5. Cristian Băluţă – 18 ani, 4 luni, 28 zile; in Viitorul – Salzburg

6. Cosmin Matei – 18 ani, 10 luni, 27 zile; in Steaua – Grasshopper

7. Valentin Costache – 19 ani, 1 zi; in Dinamo – Bilbao

8. Alexandru Păun – 19 ani, 3 luni, 15 zile; in CFR – Jagodina

9. Răzvan Ochiroşii – 19 ani, 4 luni, 3 zile; in Steaua – Ujpest

10. Dragoş Nedelcu – 19 ani, 5 luni, 12 zile; in Viitorul – Gent

400.000 de euro a plătit FCSB pentru Andrei Vlad, în această vară

Îmi pare rău că am luat două goluri, dar trebuie să ţin capul sus şi să mergem înainte. Mă bucur că patronul, antrenorii şi colegii au încredere în mine. E o presiune în plus pentru mine să fiu titular în faţa unui jucător al echipei naţionale. Niţă mi-a dat sfaturi şi mi-a urat baftă” (Andrei Vlad)

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles