Sport

Portret: „Crăcănatul” Ngezana. Noul transfer al FCSB a fost dat afară după un 0-5!

Siyabonga Ngezana a debutat la FCSB în înfrângerea de la Arad, cu UTA, scor 1-2. Fundașul central sud-african are o povestă demnă de film la Hollywood.
29.08.2023 | 10:12
Portret Cracanatul Ngezana Noul transfer al FCSB a fost dat afara dupa un 05
Portret: „Crăcănatul” Ngezana. Noul transfer al FCSB a fost dat afară după un 0-5! FOTO: Facebook FCSB
ADVERTISEMENT

Vicecampioana României a făcut o mutare surprinzătoare în aceaastă vară: şi-a adus fundaş central tocmai din Africa de Sud. Siyabonga Ngezana este marele pariu al lui Gigi Becali, iar FANATIK prezintă povestea noului jucător al „roş-albaştrilor”, care a debutat în UTA Arad – FCSB 2-1.

Siyabonga Ngezana a debutat la FCSB! Povestea de film a fundașului sud-african

FCSB a ratat din nou titlul de campioană, iar Gigi Becali a făcut imediat curăţenie la echipă, printre cei sacrificaţi numărându-se Joonas Tamm şi Iulian Cristea, variante din zona centrală a defensivei. „Roş-albaştrii” s-au mişcat repede şi l-au adus pe Siyabonga Ngezana, aflat și în vederile lui Ferencvaros, FC Midtjylland şi Sheriff Tiraspol, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate. Adus de la Kaizer Chiefs (locul 5 în campionatul precedent din Africa de Sud), fundaşul de 26 de ani pare să fie senzaţia perioadei de transferuri a verii în SuperLiga.

ADVERTISEMENT

S-a născut în „Locul de aur”

Siyabonga Ngezana s-a născut pe 15 iulie 1997, în Sebokeng, o micuţă localitate din provincia Gauteng. Numele provinciei, în dialectul sotho-tswana, înseamnă „Locul de aur”, după ce în această zonă a existat o industrie a aurului începând cu finalul secolului al XIX-lea. Familia fotbalistului s-a mutat în orăşelul eTholeni din provincia KwaZulu-Natal, iar Ngezana a învăţat limba zulu, una dintre cele 11 limbi oficiale din Africa de Sud. Nhlanhla Nkabinde, tatăl, a lucrat la o fermă din zonă, în timp ce mama Nomachule a fost paznic în mai multe magazine.

Primii paşi în fotbal i-a făcut la 9 ani la o echipă de amatori din Soweto, o suburbie a Johannesburgului. Pentru juniorii clubului 3D, Ngezana evolua ca atacant sau fundaş, fiind destul de productiv în faţa porţii adverse. „Am marcat destul de multe goluri când jucam în faţă”, spunea, în aprilie 2017, pentru site-ul oficial al lui Kaizer Chiefs. Tot din perioada junioratului s-a ales şi cu porecla „Magwegwe”, care se traduce „Crăcănatul”.

ADVERTISEMENT

Pus pe liber după un 0-5 la „piraţi”

În 2014, la 17 ani, Ngezana a ajuns la juniorii lui Orlando Pirates, una dintre marile echipe din Africa de Sud, unde a jucat ca atacant. Şederea a fost una scurtă. După un amical pierdut cu 0-5 în faţa lui Kaizer Chiefs, „Magwegwe” şi alţi câţiva juniori au fost daţi afară, dar atacantul „Crăcănatul” intrase deja în atenţia viitoarei sale echipe. Despărţirea de „piraţi” l-a adus la Sinawana Gunners, însă şi acolo a stat puţin. Arthur Zwane, şeful departamentului juniori de la Kaizer Chiefs, l-a convins să vină la echipa din Johannesburg. Și i-a schimbat poziţia pe teren.

„L-am văzut prima dată pe Siyabonga pe când juca la 3D şi se antrena la Nike Centre din Soweto, unde ne pregăteam şi noi. Imediat am văzut potenţialul ca fundaş. Ne-am dus şi am vorbit cu oficialii lui Gunners, apoi cu părinţii lui şi l-am înregistrat pentru sezonul 2014-2015 în echipa noastră de juniori”, povestea, pentru site-ul oficial al lui Kaizer Chiefs, Arthur Zwane.

ADVERTISEMENT

Ngezana a convins la juniorii lui „AmaKhosi”, aşa cum este poreclită fosta lui echipă, iar pe 17 octombrie 2017 a debutat la seniori. Devenit fundaş central, nu şi-a uitat apetitul pentru gol, iar la primul meci, 2-1 cu Mamelodi Sundowns, a deschis scorul cu o lovitură de cap.

Este a treia oară în Europa

Transferul la FCSB va fi prima aventură în Europa în adevăratul sens al cuvântului pentru Siyabonga Ngezana. Anterior, în 2017, a petrecut 9 zile în cantonamentul lui Fulham, însă atunci nu s-a pus problema unui transfer. În urmă cu 6 ani, conducătorii lui Kaizer Chiefs au decis sa trimită 4 jucători la formaţia din Londra, unde urmau să vadă ce înseamnă fotbalul la nivel european. La aventura britanică au mai participat Lorenzo Gordinho (în prezent la Cape Town City), Ryan Moon (Golden Arrows) şi Emmanuel Letlotlo (Royal AM). Dintre cei 4, Ngezana a ajuns cel mai sus după transferul la FCSB, în timp ce colegii lui joacă în continuare în Africa de Sud.

ADVERTISEMENT

A doua aventură europeană a venit în acelaşi an, când naţionala U20 a Africii de Sud s-a pregătit în Olanda pentru Campionatul Mondial de tineret din 2017. Ngezana, care jucase un meci în Cupa Africii pe Naţiunii U20, s-a pregătit alături de selecţionata antrenată de Thabo Senong, dar nu a prins un loc în lotul pentru turneul final din Coreea de Sud. De altfel, fundașul „roş-albaştrilor” are o singură selecţie la naţionala U20, în meciul cu Guinea U20 din finala mică a Cupei Africii pe Naţiuni, şi 4 selecţii la U23.

Familia îl ajută să treacă peste clipele grele

Să joci la FCSB înseamnă să ai parte de presiune, iar doza cea mai mare vine din partea lui Gigi Becali. În trecut, după debutul pentru Kaizer Chiefs, Siyabonga Ngezana a vorbit despre presiunea pe care a resimţit-o la formaţia din Africa de Sud şi a explicat cum familia îl ajută să treacă peste clipele grele. Acum, la FCSB, ar putea să întâmpine un obstacol important, din moment ce rudele au rămas în Africa de Sud. De altfel, atunci când a plecat spre cantonamentul „roş-albaştrilor” din Olanda, familia i-a fost alături pe aeroport, unde a făcut show.

„Atunci când apare presiunea, cel mai bine este să fii înconjurat şi conectat cu persoanele apropiate. Poţi să te întorci mai puternic dacă stai alături de familia ta, care îţi oferă tot ce-ți trebuie să te ajute să revii mai puternic. Familia mea va fi mereu alături de mine în cele mai grele momente”, declara Siyabonga Ngezana într-un interviu acordat la începutul carierei.

S-a redescoperit după o accidentare lungă

La începutul sezonului 2021-2022, Ngezana a suferit o accidentare şi a stat departe de gazon din iulie până în noiembrie. Cu această ocazie, a putut să se redescopere, dar şi să-şi continue studiile în managementul sportiv. După ce a ratat 14 meciuri din stagiunea 2021-2022, a revenit în 28 noiembrie 2021, când a jucat două minute în victoria lui Kaizer Chiefs cu Swallows, scor 3-1, din prima ligă a Africii de Sud.

„A fost prima oară în cariera mea când nu am jucat o perioadă atât de lungă. Am primit-o ca pe o binecuvântare deghizată. Am învăţat şi am descoperit multe lucruri în această perioadă. Este frustrant să stai în casă. M-am ţinut ocupat prin continuarea studiilor. În plus, am învăţat multe despre mine. M-am gândit şi la cum va arăta viaţa mea fără fotbal. Am realizat că, din postura de fotbalist, trebuie să las ceva în urmă pentru ca oamenii să-şi aducă aminte de mine. Nu doar intrând pe teren, ci jucând ca să fiu ţinut minte. Trebuie, de fiecare dată când am şansa, să dau tot ceea ce am mai bun pentru ca oamenii să-şi aducă aminte de numele de pe spatele tricoului”.

Cum l-a ajutat religia în transferul la FCSB

Prima parte a sezonului 2022-2023 nu a fost una prea strălucită pentru Siyabonga Ngezana, care la finalul turului îşi pierduse locul în primul „11” la Kaizer Chiefs. Câteva greşeli în defensivă şi fundaşul central ajunsese să bifeze doar 7 prezenţe în 17 etape. Când fanii echipei îşi pierduseră speranţa în el, un singur om a avut încredere că Ngezana va reveni. Arthur Zwane, cel care a avut ochi pentru puştiul ce juca atacant şi l-a mutat fundaş, devenise antrenorul lui Kaizer Chiefs şi a fost sigur că fotbalistul Siyabonga are puterea să revină mai puternic.

La începutul acestui an, „Crăcănatul” a reapărut printre titulari, iar prestaţiile din a doua parte a sezonului i-au încântat pe fani şi, într-un final, i-au adus transferul la FCSB. La două luni de la revenirea în forţă, Ngezana spunea despre perioada nefastă că „greşelile au arătat că sunt om. Învăţăm din astfel de momente. Criticile au venit doar din afara echipei, toţi cei din club m-au susţinut, iar asta m-a întărit. De asemenea, sunt o persoană religioasă, iar acest lucru m-a ajutat”.

De altfel, religia are un loc foarte însemnat în viaţa sa, lucru pe care şi Gigi Becali l-a descoperit. „Am văzut că a pus el pe Instagram nu știu ce din Matei. Înseamnă că e ortodox. Am zis «Imediat luați-l, nu contează cât costă!». L-am luat mai mult pentru că e ortodox de-al meu”, dezvăluia Gigi Becali unul dintre motivele pentru care l-a transferat pe Ngezana.

Şi-a convins fratele mai mare să revină în fotbal

Mzokhona Ngezana, fratele mai mare al noului fundaş de la FCSB, este, la rândul lui, fotbalist, dar nu a avut parte de o carieră prea strălucitoare. Mai mult decât atât, la un moment dat s-a retras şi a început să lucreze ca electrician pentru a-și întreține familia. Ascensiunea lui Siyabonga Ngezana l-a făcut pe Mzokhona să revină în fotbal, iar în 2020 a semnat cu o echipă din Coasta de Fildeş, însă nu a putut să joace prea mult acolo din cauza pandemiei de COVID-19.

„Siyabonga este persoana care m-a ajutat să-mi îndeplinesc visul, după ce el şi-a îndeplinit visul. Succesul lui la Chiefs mi-a readus la viaţă visul. Succesul lui m-a inspirat să revin în fotbal. Dacă el nu ar fi reuşit, acum continuam să lucrez şi să nu mai fiu pe teren. Îmi aduc aminte cum l-am urmărit la meciul cu Mamelodi Sundowns (n.r. – meciul de debut al lui Ngezana) şi a marcat. A reuşit să facă un meci foarte bun atunci şi asta m-a inspirat. Mi-am spus atunci că trebuie să mă reîntorc”, povestea Mzokhona, în 2020, într-un interviu din presa sud-africană.

„Şcoala şi fotbalul merg mână în mână pentru mine”

Oficialii lui Kaizer Chiefs pun mare accent pe educaţia fotbaliştilor din propria academie, iar asta s-a observat şi la Siyabonga Ngezana. A studiat managementul sportiv și într-un interviu acordat în 2019 a vorbit despre cum fotbalul şi şcoala pot merge perfect în paralel: „Este foarte bine că studiez managementul sportiv, este o provocare pentru că trebuie să existe un echilibru. Mă concentrez pe studii, dar şi la convocările la naţională (n.r. – la U23). Vreau să-mi ating toate obiectivele, iar educaţia şi fotbalul merg mână în mână pentru mine”.

Florinel Coman, lângă Mbappe şi Messi

Imediat după transferul la FCSB, Siyabonga Ngezana a început să-şi urmărească noii colegi pe Instagram, pe o listă selectă în topul preferinţelor sale: Sergio Ramos – idolul său, Neymar, Dani Alves, Eden Hazard, Kaka, Antoine Griezmann, Paul Pogba, Kylian Mbappe, Leo Messi sau Cristiano Ronaldo. Pe lângă FCSB, Ngezana mai este atent la Manchester United, Manchester City, naţionala Angliei sau… Al Faisaly!

Sunt foarte fericit că am ajuns la FCSB, e o provocare imensă pentru mine. Sunt fericit că am ajuns în Europa. Am început să mă antrenez în Africa de Sud câtă vreme așteptam viza. Am ales FCSB, știu că în România e un fotbal bun și calitatea competiției m-a atras.

Suporterii FCSB să știe că o să fiu implicat sută la sută pentru club.

Nu-l cunosc (n.r. – pe Gigi Becali) și nu știu jucători români. Îi cunosc doar pe câțiva dintre colegi. Dar am timp sa învăț despre România și despre fotbalul românesc” – Siyabonga Ngezana

  • 1.000.000 de euro a costat transferul lui Siyabonga Ngezana
  • 123 de meciuri a jucat Siyabonga Ngezana pentru Kaizer Chiefs între 2017 şi 2023

  • 2,10 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „1 solist” la meciul FCSB – Universitatea Craiova

ADVERTISEMENT