News

Poșta Română își va relua activitatea de miercuri, 3 aprilie. Angajații au primit cei aproape 400 de lei ceruți

Angajații Poștei Române vor primi măriri considerabile de salarii după negocieri care au durat zeci de ore cu ministrul cercetării Bogdan Gruia-Ivan.
02.04.2024 | 22:36
Posta Romana isi va relua activitatea de miercuri 3 aprilie Angajatii au primit cei aproape 400 de lei ceruti
Poșta Română îți va relua activitatea de miercuri, 3 aprilie. Angajații au primit cei aproape 400 de lei ceruți. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Astfel, greva de la Poștă va lua sfârșit. Ministrul a transmis că s-a ajuns la o formă finală a contractului colectiv de muncă, astfel că activitatea va fi reluată începând cu miercuri, 3 aprilie. Angajații Poștei vor primi o creștere salarială, însă aceasta va fi în tranșe pentru majoritatea angajaților.

Poșta Română își va relua activitatea de miercuri, 3 aprilie

”După zeci de ore de negocieri s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentantiv și Compania Națională Poșta Română, un contract colectiv de muncă care trebuia să fie semnat acum 114 zile. Am stabilit clar care sunt drepturile nediscrimatorii ale fiecărui angajat al CN Poșta Română, iar mai mult s-a stabilit în comun acord o creștere salarială.

ADVERTISEMENT

Aceasta se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul, într-o medie cuprinsă între 350 și 370 de lei net, în două tranșe”, a transmis ministrul. Așadar, salariile vor crește cu 350 de lei, o sumă care nu e tocmai impresionantă. Chiar și așa, contractul colectiv de muncă va fi înregistrat miercuri la ITM, astfel că întregul conflict se consideră închis.

”În calitatea de reprezentant al acționarului majoritar, în speță Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării am un interes foarte clar și specific ca cei 21.500 de angajați ai Poștei Române să știe că au predictibilitate atunci când vorbim despre salariile lor, iar în același timp oamenii de acasă, pensionarii, persoanele care așteaptă diverse prestații, să aibă garanția că o să le primească la timp”, a completat ministrul Bogdan Ivan.

ADVERTISEMENT

Angajații de la Poștă au declanșat greva în urmă cu două zile, astfel că în mai multe județe din România pensiile nu au fost livrate. Conducerea Poștei a deschis două dosare în instanță pentru a suspenda greva, dar și pentru a constata nelegalitatea formei de protest. Din fericire pentru românii de rând care așteaptă pensii nu se va mai ajunge în instanță, pentru că greva a încetat brusc.

”În timp ce ministrul Digitalizării încearcă o mediere pe cale amiabilă cu reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a deschis două dosare în instanţă.

ADVERTISEMENT

Unul pentru suspendarea grevei şi unul pentru constatare nelegalitate grevă şi daune. Reprezentanţii sindicatului se vor prezenta mâine (miercuri – n.r.) în instanţa de judecată pentru a-şi formula apărarea”, transmitea Blocul Naţional Sindical (BNS).

Marcel Ciolacu a amenințat că-l va demite pe directorul Poștei Române

Greva nu i-a picat bine premierului Marcel Ciolacu, cel nevoit să aibă grijă de pensionarii din țara noastră. Așadar, Marcel Ciolacu a amenințat că va da afară oameni importanți din conducerea Poștei dacă greva nu va înceta și dacă pensiile nu vor fi livrate la timp.

ADVERTISEMENT

“Am avut o discuţie cu domnul ministru şi aseară, am avut o discuţie şi cu directorul, eu le-am spus să rezolve problema cât se poate de rapid. În cazul în care, Doamne fereşte, nu ajung pensiile la destinaţie din cauza unei greve la Poşta Română, cred că domnul director va pleca”, declara Marcel Ciolacu. În total 7000 de angajați ai Poștei au fost în grevă, solicitând o creștere salarială de 400 de lei.

ADVERTISEMENT