Povestea emoţionantă a Karinei, răpusă la 48 de ani de coronavirus: “Doctorii ne-au spus că trebuie să ne luăm adio în mod virtual”

Karina Kinnear a murit la vârsta de 48 din cauza coronavirusului. Fratele ei, Rory Kinnear, a publicat în Guardian o scrisoare emoţionantă despre povestea emoţionantă a surorii ei, care s-a luptat toată viaţa cu bolile şi a reuşit să treacă peste multe greutăţi. 

Povestea emoţionantă a Karinei, răpusă la 48 de ani de coronavirus

“Sora mea Karina a murit la vârsta de 48 de ani. A fost testată pozitiv cu SARS-CoV-2 la începutul săptămânii trecute şi i-a atacat rapid stomacul, plămânii şi rinichii. Când a fost internată în spital, nivelurile dioxidului de carbon din sânge au început să crească, semn îngrijorător.

Sâmbătă, pe Face Time i-am spus cât de mult a însemnat pentru noi şi am încercat să îi readucem un ultim surâs care să fie arătat de monitoare şi senzoir. Totuşi, ştiam că a fost ţinută în viaţă doar de aparate, iar duminică, la prânz, doctorii ne-au spus cu multă amabilitate că ar trebui să ne luăm adio în mod virtual.

O asistentă, Patricia, a ţinut iPad-ul Karinei în timp ce mama mea, prin intermediul Face Time de pe mobil, a spus ultima poveste preferată a ei şi i-a mulţumit pentru fericirea pe care ne-a adus-o tuturor. Mama i-a dat telefonul celeilalte surori ale mele, Kirsty, spunând cât de mult o iubeşte şi îi va lipsi.

Digi24.ro

O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

“De fiecare dată când am crezut că nu se mai poate face nimic, ne-a contrazis”

Am vrut să fim alături de ea împreună ca familie şi a fost atât de bine precum am fi putut spera. Moarta Karinei este ceea ce ne-am temut încă de când boala a pus stăpânire în Italia în luna februarie. Capacitatea pulmonară a fost atât de diminuată, încât ştiam, având în vedere rapoartele efectelor sale, că era probabil să se dovedească incredibil de periculoasă pentru ea.

Ea a suferit de lipsă de oxigen la naştere, care i-a provocat leziuni cerebrale severe, a fost paralizată de la talie în jos după o operaţie care i-a salvat viaţa la 19 ani, a fost intubată şi a suferit leziuni renale în urmă cu şase ani şi a fost în spital cu infecţii toracice în mod regulat de-a lungul vieţii. Şi totuşi, de fiecare dată când am crezut că nu se mai poate face nimic, ne-a contrazis.

Alături de hotărarea feroce a mamei mele de a o menţine în viaţă, a sfidat medicina, a sfidat doctorii, a sfidat prognozele, a sfidat capacitatea de rezistenţă umană. Şi ea te privea şi zâmbea, ca şi cum ar spune: “Da, Am făcut-o din nou”. Era eroică şi inspiră continuu. De fapt, avea un spirit îndrăzneţ, găsind bucurie în foarte multe activităţi.

“Moartea ei nu a fost inevitabilă, nu ne uşurează povara, nu este o binecuvântare”

Până la urmă, coronavirusul a ucis-o. Nu au fost “condiţiile sale de bază”. Înainte de diagnosticare, nu mai era în spital de 18 luni, o perioadă neobişnuit de mare pentru Karina. Nu, a fost un virus puternic, agresiv şi încă înţeles doar parţial, care este responsabil de moartea a mii de oameni, în ciuda vitejiei personalului medical din această ţară. 

Digisport.ro

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Nimeni nu o putea descrie pe Karina ca fiind slabă: nu avea cum să vină, nu era mai puţin decât oricine altcineva. Moartea ei nu a fost inevitabilă, nu ne uşurează povara, nu este o binecuvântare. Era vulnerabilă, da. Avea nevoie de grija altora pentru a trăi. Voi rămâne pentru totdeauna recunoscător sutelor de îngrijitori care, la un moment sau altul, au avut grijă de ea cu atâta bunătate şi dăruire, dintre care unii au întreţinut o relaţie cu ea mult după pensioner. Recunoscător este şi să trăieşti într-o ţară care oferă îngrijiri medicale tuturor, indiferent de nevoile unuia sau a altuia. 

Dar această boală nu înseamnă doar uciderea persoanelor care ar fi murit în curând. Acest lucru face ca viaţa celor care au cea mai mare nevoie de grijă şi compasiune din partea noastră să fie şi mai grea, mai temătoare. Şi dacă există ceva care sper că putem învăţa din moartea Karinei, din zecile de mii de alte morţi cauzate de această boală şi răspândirea ei insidioasă este să ne concentrăm pe uşurarea vieţii în viitor, de la Guvern la nivelul fiecărui om. 

“Cei care au cunoscut-o, au iubit-o, au fost răsplătiţi peste aşteptări de prietenia şi încrederea ei”

Mama mea, ca orice părinte al unui copil cu dizabilităţi, şi-a petrecut viaţa luptând pentru a obţine sprijin pentru Karina. În urmă cu douăzeci şi cinci de ani, frustrată de lipsa de decizie, şi-a înfiinţat propria fundaţie caritabilă pentru a construi o casă pentru şase tineri adulţi cu dizabilităţi severe. Casa Roy Kinnear, numită după tatăl meu, a fost deschisă în 2000. La 10 minute de mers cu maşina, Karina a continuat să trăiască alături de ceilalţi în fericire şi în cele mai bune condiţii. 

Karina era plină de viaţă, curajoasă, cu pasiune pentru zgomot, râsete, familie şi haos. Şi cei care au cunoscut-o, au iubit-o, au fost răsplătiţi peste aşteptări de prietenia şi încrederea ei. Au crescut să înveţe că spiritele noastre există mult mai pregnant decât abilităţile noastre. Ce lecţie. Ce inspiraţie”, se arată în scrisoarea lui Rory.