Povestea lui Tudor, nevăzătorul care împarte fericire! Cum îşi construieşte singur o casă din saci de pământ

Tot ce a lăsat Dumnezeu mai frumos pe Pământ reprezintă, în cele din urmă, o sumă a fericirilor. Un nex al mai multor întâmplări care sfârșesc prin a ne defini ca om, care oferă răspunsuri, dar mai ales liniște. Căci, lucrurile par să ducă, în mod firesc, spre rădăcinile omenirii, rădăcini îndelung contestate de-a lungul vremurilor, dar căutate cu nesaț în zilele noastre.

Povestea lui Tudor Tescoveanu, un tânăr arhitect, nevăzător

Nicolae Steinhardt scria în jurnalul său, jurnalul fericirii, carte, fără doar şi poate, rămasă fără echivalent în literatura română, că trebuie să recunoaştem, lumeşte, suntem limitaţi şi e nevoie să tindem cu toată puterea spre o imperfecţiune cât mai puţin rea, singura cu putinţă aici.

Şi tot Steinhardt continua: “există momente în care deznădejdea pare a fi singura soluţie şi numai strigătul instantaneu îţi poate controla angoasa”. Despre toate acestea, despre deznădejde ca drum spre fericire este vorba şi în materialul următor. Unul în care, un tânăr arhitect, legal nevăzător, ne arată fața frumoasă a umanității.

Tudor Tescoveanu, nevăzătorul care împarte fericire în plină pandemie!

Tudor Tescoveanu s-a rupt de oraș fără să stea prea mult timp pe gânduri. A simțit că vrea altceva, că a ajuns la o saturație, că își dorește de la viață un alt traseu. Așa că a mers la țară, acolo unde pământ e cât vezi cu ochii. „În România e o situație mai ciudată pentru că e greu să afli cât pământ ai, până unde este al tău, care este hotarul.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Nu prea mai sunt acte, așa că mă întind cât vreau. Curtea mea este cât vezi cu ochii. Și dacă vine peste un timp cineva care spune că e pământul lui, asta e, o să ne înțelegem noi. Oameni suntem”, a spus tânărul pentru FANATIK.

Oficial, terenul se află în comuna Ghindari, pe valea Solocmei, în județul Mureș. Neoficial, peisajul bate de la mare distanță multe fotografii care au făcut istorie pe post de screensaver. Încercați-l pe amicul google, dar vă atragem atenția, imaginile din colecția de toamnă pot crea dependență.

De jur împrejurul terenului sunt pășuni și fânețe, iar mai sus păduri de foioase și sporadic conifere. Și aici, în vâltoarea acestei frumuseți, Tudor Tescoveanu s-a apucat să-și construiască o casă. Una de poveste. Pentru că discutăm despre altceva, despre orice altceva credeați că știți. Tânărul arhitect își ridică o casă din saci cu pământ, bazându-se pe un sistem numit hiperadobe, un sistem prieten cu natura.

”Încerc să mă reîntorc la natură, să îmi construiesc o casă, să am o grădină de vară, să plantez legume, să mănânc fructe. Am divorțat de ceva timp de oraș. Și a fost cea mai bună decizie pe care puteam să o iau pentru mine.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Am divorțat de mediul urban, un mediu pe care îl cunoșteam și care nu îmi mai oferea foarte multe. Și m-am întors la rădăcini, la natură, la tot ceea ce e simplu și frumos. Construiesc o casă din saci cu pământ. Sunt două posibilități pentru a face așa ceva, două variante. Eu am ales una care se cheamă hiperadobe. Mai există o variantă superadobe. 

Hiperadobe înseamnă că umplu saci de legume cu pământ și construiesc casa. La superadobe pământul se pune în niște saci de rafie. Și pentru că vorbim despre pământ, discutăm de pământul de aici, din zona de unde construiesc eu.

Altfel mi-ar fi foarte ușor să aduc cărămidă cu transportul din altă parte. Dar n-ar mai fi același lucru. Eu sunt arhitect de meserie. M-a ajutat lucrul acesta poate la faptul că am știut să mă feresc de anumite lucruri, să discern anumită informație. În rest, am învățat totul citind, văzând tutoriale pe youtube, punând în practică”, a continuat acesta.

Vă întrebați cum poate un om care nu vede foarte bine să construiască așa ceva, să îndrăznească să viseze la o asemenea nebunie? Răspunsul curge simplu. Prin dragoste și cu pasiune.

„Am avut parte și de ajutoare. Anul acesta nu cred că o să se mai întâmple. Au venit voluntari din România, voluntari chiar și din străinătate, familia, dar și vecini. De altfel, aproape toți vizitatorii vecinilor mei ajung și pe la mine. Toți vin să vadă ce construiesc.

Nu îmi doresc să devin sută la sută obiectiv turistic, dar dacă eu trăiesc în hectare de pământ, de ce să nu-l bucur și pe cel care o face în doar câțiva metri pătrați. Cine vrea să vină la mine, o să fie întotdeauna bine venit. Ușa mea o să fie mereu larg deschisă”, a continuat Tudor

Și fericirea lui, dar și liniștea pe care și-a câștigat-o aici, au venit ca o completare! Pentru că, în plină pandemie de coronavirus, într-un moment în care oamenii s-au pierdut pentru a nu știu câta oară, doar ca să-și redescopere cu poftă rădăcinile, în vremuri de restriște în care teama a pus stăpânire pe întreaga lume, Tudor Tescoveanu a ales să împartă. Să dea din fericirea lui. Să explice, să povestească și să ofere. Așa că i-a chemat pe toți cei care vor să stea în natură pe terenul lui. Gratis! Și asta cât timp durează starea de urgență impusă de autorități.

„Da, am chemat la începutul acestei perioade de criză oameni să vină aici. Să stea, să vadă, să cunoască. Să respire aer curat. Nu vreau să fiu egoist, așa cum am mai spus, dacă eu am hectare întregi de libertate, de ce să nu ofer și celorlalți care au mai puțini metri. Sau deloc. Am această posibilitate, de ce să nu o fac?”, a mai spus tânărul arhitect.

Nu e prima oară când încearcă să le arate oamenilor că drumul spre liniște trebuie să treacă prin natură. Nu toată lumea l-a înțeles.

„Reacțiile oamenilor sunt împărțite. Vorbind de omul pentru care idealul este reprezentat de cărămidă și betoane atunci aceștia mi-au transmis că n-ar ține nici măcar porcul în casa pe care o construiesc. Dar, dacă discutăm despre persoane care au mai citit și câte o carte, care au învățat și altceva în viața lor, atunci reacțiile au fost dintre cele mai frumoase și încurajatoare.

Aici au avut loc și tabere de copii, dar pe moment totul s-a blocat. Rămâne în picioare, însă deocamdată este la stadiul de proiect. A fost ceva foarte frumos, vorbim despre o tabără care arăta copiilor și altceva. Încercam să îi educăm să iubească natura, să creștem copii curajoși, copii care nu se sperie când văd un cărăbus pe cort, care nu se tem de adierea vântului, de ploaie sau de razele soarelui”, a adăugat bărbatul, ușor amuzat atunci când s-a descris drept tăcut, izolat, introvertit. După care a recunoscut că viața lui e chiar opusă de aceste caracteristici.

„Legal, în acte, da sunt nevăzător. Însemnând că într-adevăr nu pot să citesc un preț la magazin, să citesc o carte sau să conduc vreodată o mașină. Da, probabil că era ok să am la scară o mașină care să mă aștepte, dar lucrul acesta nu mă împiedică să mă urc pe bicicletă și să mă duc unde vreau eu. Doar dacă nu întâlnesc vreo piatră mai mare în cale.

“Am descoperit de ce e nevoie pentru fericire!“

Totul depinde de atitudinea ta, de ce vrei tu. Da, am întâmpinat și dificultăți, de ce să mint. Da, am fost nevoit să mă rog de zece vecini ca să vină cu tractorul să are, dar am arat până la urmă. Da, mă doare spatele după ce lucrez în grădină, dar e alegerea mea să lucrez în grădină și lucrul acesta mă face fericit”, a zis Tudor, nevăzătorul care arată oamenilor tot ce a lăsat Dumnezeu mai frumos pe Pământ! Adică liniștea, frumusețea sufletească și bunătatea.

Rădăcini! Căci despre ele este vorba. Începuturi. De altfel, încă din 1859, Lev Tolstoi scria în nuvela Fericire de familie, creionându-și personajul Sergei că: „Am trecut prin multe și acum cred că am descoperit de ce e nevoie pentru fericire. O viață tăcută la țară, cu posibilitatea de a te face util oamenilor alături de care îți este la îndemână să faci bine și care nu sunt obișnuiți ca altcineva să facă în locul lor.

Odihnă, natură, cărți, muzică, dragostea pentru cei care te înconjoară. Aceasta este ideea mea de fericire. Apoi peste toate acestea, dacă mai ești și bărbat, posibilitatea de a avea și copii. Ce altceva poate să-și mai dorească o inimă de om?”.

Chiar așa! Ce altceva poate să-și mai dorească un om?