Sport

Premieră pentru Edi Iordănescu. A rugat presa să publice mesajul pentru jucători

Edi Iordănescu, rugăminte în premieră pentru jurnaliști. Ce mesaj le-a transmis jucătorilor prin intermediul presei înainte de meciul cu Belarus.
11.10.2023 | 22:59
Premiera pentru Edi Iordanescu A rugat presa sa publice mesajul pentru jucatori
Edi Iordănescu, discurs-manifest pentru „tricolori” înainte de Belarus - România. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu a criticat dur calitatea gazonului, însă a ținut și un discurs dedicat special jucătorilor înainte de meciul cu Belarus de la Budapesta.

Edi Iordănescu, discurs-manifest pentru „tricolori” înainte de Belarus – România: „Vreau să ajungă la urechile băieților noștri”

Edi Iordănescu a făcut gest surprinzător la conferința de presă dinaintea meciului cu Belarus„Eu cred că mai important decât orice este cum se vor prezenta băieții mâine (n.r. astăzi). Chiar vreau să subliniez ceva și dacă niciodată nu v-am apelat ca să scrieți ceva, de data asta o fac și este în premieră! Dar și ultima oară când o fac”.

ADVERTISEMENT

Selecționerul a oferit declarații speciale din care reiese cât de mult crede în grupul acesta și în calificare. „Fac asta pentru că vreau să ajungă la urechile băieților noștri. Știu că ei citesc tot ce apare în spațiul public și referitor la echipa națională în mod special. Nu este nimeni în lumea asta care să aibă încredere mai mare în acest grup și în acești băieți decât o am eu!”, a precizat selecționerul.

Edi Iordănescu a adus aminte faptul că a avut doar două ședințe de pregătire cu lotul complet: „Singura grijă pe care o am e ca ei să intre extrem de capacitați în ciuda timpului extrem de scurt pe care l-am avut. A fost ieri un singur antrenament, apoi am plecat la Budapesta, iar acum avem antrenamentul oficial”.

ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu se adresează direct „tricolorilor”: „Încrederea mea în ei este totală”

Edi Iordănescu a subliniat din nou că se bazează enorm pe grupul pe care l-a format: „Încrederea mea în ei este totală și dacă vom intra capacitați sută la sută în teren, și dacă vom arăta versiunea noastră cea mai bună și să punem în joc toate resursele pe care le avem, sunt sigur că putem face un joc bun și cu un rezultat de care avem nevoie în cursa noastră”.

Selecționerul a amintit apoi de toate problemele pe care le-a întâmpinat în aceste preliminarii, unele nedezvăluite în spațiul public: „Suntem pregătiți să trecem peste acest obstacol. Am depășit multe în această campanie, unele prezentate de dumneavoastră, altele știute doar de noi și nu poate să ne împiedice o suprafață de joc”.

ADVERTISEMENT

Ce așteptări are de la jucători la meciul cu Belarus: „Nu avem altă soluție”

Selecționerul a mai punctat un lucru extrem de interesant, care spune multe despre relația pe care o are cu jucătorii: „Suntem neînvinși, nu ne-a fost frică de nimeni, dar suntem în gardă. Gestionez un grup inteligent, cu băieți inteligenți, există o chimie între noi. Din păcate nu avem o altă soluție decât victoria, din fericire asta înseamnă că suntem la un pas de calificare.

Îmi doresc minte limpede, un joc clar, pentru că sunt multe lucruri care se pot întâmpla în timpul meciului, nu mă interesează doar să ducem puncte acasă. Nu ne permitem luxul să fim superficiali”.

ADVERTISEMENT

Selecționerul, nemulțumit complet de starea gazonului: „Consider o lipsă de respect pentru noi”

Edi Iordănescu a inspectat gazonul înainte de conferința de presă și s-a arătat total nemulțumit de felul în care se prezintă: „E catastrofal terenul! Consider o lipsă de respect pentru noi, dar am fost învățați să depășim bariere chiar și în această grupă, suntem pregătiți să trecem și de acest obstacol, nu ne poate împiedica o suprafață de joc”.


  • 1.87 este cota EXCLUSIVĂ Casa Pariurilor pentru pronosticul „PSF X” la meciul Belarus – România

ADVERTISEMENT